Ronde.ro

13 adevăruri spirituale ale lui Constantin Noica

Sâmbătă, 03.iun..2017 00:00 Culturalis, Psihologie Lasă un răspuns 1 vizualizari

Constantin Noica a fost un filosof, eseist, poet, publicist și scriitor român. El s-a născut la 12 iulie 1909, în Vitănești, în județul Teleorman. Constantin Noica a urmat liceul Spiru Haret, unde l-a avut ca profesor de matematică pe Dan Barbilian, sau mai bine zis, pe poetul  cunoscut sub numele de  Ion Barbu.

Licean fiind, debutează în revista Vlăstarul, în 1927, înainte de bacalaureat, cu o serie de eseuri, care mai târziu au fost publicate în volumul ”Mathesis sau bucuriile simple”, în 1934.

Se înscrie apoi la Facultatea de Filosofie și Litere din București, pe care o va absolvi în 1931, cu teza intitulată: ”Problema lucrului în sine la Kant”. În 1933, urmează cursurile Facultății de Matematică, timp de un an de zile. În 1938, Noica pleacă la Paris cu o bursă din partea Statului Francez, unde va rămâne până în primăvara anului 1939. Revine în 1940 la București, unde își susține doctoratul în filosofie, cu lucrarea: ” Schiță pentru istoria lui: Cum e cu putință ceva nou?”.

În luna august a aceluiași an, se încumetă să publice singur, într-un singur număr ,revista Adsum ( sunt aici,sunt prezent) pe care o și publică din banii proprii.

Despre  viața lui Constantin Noica s-a scris foarte mult:  despre domiciliul forțat de la Câmpulung Muscel, despre  cei 6 ani petrecuți în închisoarea de  la Jilava, despre viața chinuită și urmărită, pe care a avut-o după ieșirea din închisoare, despre divorțul de soția sa, despre distanțarea de copiii săi Rafail și Alexandrina și nu în ultimul rând despre izolarea sa la Păltiniș, și moartea sa.

Acest articol nu vrea să discute și mai mult despre viața acestui mare om de cultură, ci tocmai să aducă în discuție o fărâmă din opera sa, un strop de spiritualitate din învățămintele sale.

Constantin Noica în opera ”Spiritul românesc la cumpătul vremii. Șase  maladii ale spiritului contemporan” din 1978,  spunea: ”Pentru viaţa spirituală a omului, cultura este oglinda  măritoare.”

Am avut  surpriza în  ultima perioadă să descopăr, totuși, că oamenii caută să dezvăluie  ADEVĂRUL, fie că este el spiritual sau cultural. Ceea ce m-a surprins însă, a fost să descopăr propria mea  limitare când vine  vorba de spiritualitate. Și cum pentru a putea evolua pe plan spiritual se necesită o anumită cunoaștere a vieții, a lumii, a aproapelui tău, și nu în ultimul rând o cunoaștere a acelui adevăr ascuns omului, acel adevăr  ascuns în parte, în literatura filozofică; am decis să încerc să mă apropii de filosofia lui Constantin Noica.

Și spun ”am încercat” pentru că nu am pretenția să pot înțelege și rezona întru totul cu filosofia lui Noica, dar pot face demersuri pentru a descoperi câte puțin din adevărurile înțelese de el.

13 adevăruri spirituale descoperite de Noica

  1. Destinul nu curmă o viaţă: abia o începe.
  2. În viaţă trebuie să alergi și după mingiile pe care nu eşti sigur că le prinzi.
  3. De învăţat înveţi multe şi de la toţi. Dar profesor nu e decât cel care te învaţă să înveţi.
  4. Stări de spirit, asta trebuie dat altora; nu conţinuturi, nu sfaturi, nu învăţături.
  5. O şcoală în care profesorul nu învaţă şi el e o absurditate.
  6. Dintre toate roadele pamântului, omul e singurul care nu se coace niciodată.
  7. Omul care ştie să fie singur, acela te înţelege cu adevărat, acela care te iubeşte cu adevărat. Celălalt, prea aproape, îţi ţine doar umbră.
  8. Tendinţa filozofiei nu e spre unitate: e spre Unu.
  9. Oamenii te iartă dacă faci crime. Dar nu te iartă dacă eşti fericit.
  10. Orice creaţie se naşte dintr-un plâns şi o tăcere.
  11. Dacă nu exprimă gândul tuturor, geniul trece prin lume ca o torţă care nu luminează.
  12. Oamenii se definesc după modul în care pierd.
  13. Mulţumeşte-i şi zilei care nu ţi-a dat nimic!

Vă las să cugetați asupra celor citite, vă las să descoperiți adevărul filosofic al lui Noica!

Alexandra Dănciulescu


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Aboneaza-te prin email!

Aboneaza-te si vei primi direct pe email cele mai noi articole!