19 februarie 1876 – ziua în care a luat fiinţă geniul spiritual al sculptur...

În data de 19 februarie 1876 s-a născut cel ce avea să lase drept patrimoniu  românesc Masa Tăcerii, Poarta Sărutului şi Coloana Infinitului.

Pentru cei care nu cunosc viaţa lui Constantin Brâncuşi, primul obiect care a luat viaţă în mâinile sculptorului român a fost o vioară, făcută în timpul uceniciei sale, într-unul din atelierele în care îşi găsea  refugiu atunci când îl frământa dorul de ducă. Sculptorul a fost un spirit liber, un spirit aparte, inovator, raţional dar şi spiritual deopotrivă, care prin ideile sale despre exprimarea artistică, a adus numeroase contribuţii sculpturii româneşti şi esteticii vizuale plastice.

Sculpturile lui Constantin Brâncuşi reflectă esenţa folclorului românesc

Sculpturile sale au devenit atât de apreciate şi cunoscute nu datorită faimei sau a relaţiilor pe care le-a avut cât a trăit în lumea mondenă pariziană, ci datorită faptului că ele reflectă un gând, un sentiment, o esenţă a modului în care poporul român simte şi vieţuieşte la nivel colectiv. El înşuşi spunea despre operele sale de artă: “Eu cu noul meu vin din ceva foarte vechi. Am eliminat din sculptura mea tot ce nu este esenţial.” Astfel, a descotorosit arta de toate zorzoanele, interpretările şi semnificaţiile care fac ochiul uman să se piardă în detalii. A oferit prin sculpturile sale, omului bucuria de a privi, bucuria de a înţelege mesajul dintr-o singură privire şi de a se conecta la simţurile sale primordiale, făcând cinste tradiţiiilor.

Ansamblul monumental de la Târgul Jiu – Masa Tăcerii, Poarta Sărutului şi Coloana Infinitului

Operele de artă ale sculptorului pe care îl sărbătorim astăzi sunt atât în strânsă legătură cu natura care ne înconjoară cât şi cu natura firii umane. Constantin Brâncuşi pornea în exprimarea sa artistică de la un moment important al vieţii, de la un sentiment creator care îl determina să surprindă esenţa gândurilor sale în opera de artă finală.

Cum privea Constantin Brâncuşi operele sale?

„Drumul omului în viaţă porneşte de la familie, de la vatra părintească. Pleci de la mai multe cărări, trecând din etapă în etapă, unii rămânând în vraja iubirii, iar alţii pornind spre glorie care nu se sfârşeşte niciodată. Asta înseamnă masa şi scaunele, adică familia, care dispare şi rămâne în tăcere, dar de neuitat. Aleile încrucişate, drumurile despărţite, scaunele grupate. Poarta sărutului este ultima etapă din tinereţe. Omul iubeşte viaţa, pe sine însuşi; băncile sunt un drum lung, drumul lung al vieţii, spre gloria care nu are sfârşit – aceasta o simbolizează Coloana.” (Ion Alexandrescu, în Mărturii despre Brâncuşi – culegere de Ion Mocioi)

Viziunea artistului asupra operei sale s-a reflectat şi în modul în care a iubit

Despre iubirea sa cu Maria Tănase pe care a cunoscut-o la vârsta de 62 de ani la Paris s-au scris rânduri lungi şi a fost analizată din multe puncte de vedere postum vieţii sculptorului. Ceea ce reţinem, însă, din această poveste este modul în care percepea Brâncuşi sincretismul artelor şi cum integra cântecele folclorice româneşti în opera sa. Acesta îi spunea adesea Mariei Tănase: “Când te ascult cum le zici, Mărie, aș fi în stare să dăltuiesc pentru fiecare cântec de-al nostru o Pasăre Măiastră! Auzi tu, fată, mă înțelegi? Vezi, tu, Mărie! Am colindat toată lumea, mă cunoaște tot pământul prin ce m-am priceput să fac, dar când aud cântecele noastre, mă apucă un dor de țară, de oltenii tăi și-ai mei, de apa tânguitoare a Jiului, de satul meu… Auzi? Mă-nțelegi?”

Povestea lor de iubire nu a durat foarte mult, s-a consumat repede şi intens asemeni momentului de viaţă a unei opere de artă. Ceea ce contează cu adevărat este  întâlnirea dintre două expresii artistice memorabile pentru patrimoniul românesc.

Astăzi în Zenivers celebrăm momentul naşterii unui artist care privea viaţa ca pe un tot plin de semnificaţii şi legături relaţionale atât la nivel intelectual cât şi spiritual. Celebrăm exprimarea spiritului artistic care a oferit poporului român ocazia de a se întâlni cu un om care a cinstit originile spirituale ale omului prin operele sale de artă şi le-a lăsat drept mărturie generaţiilor viitoare.