21 de caracteristici ale introvertiților pe care ar trebui să le cunoască ori...
În general, introverții sunt percepuți a fi cam ”ciudați” tocmai din cauza felului lor de a fi. Faptul că nu le place să fie în centrul atenției ci sunt mai retrași, mai timizi și preferă să fie mai mult singuri, îi înscrie în categoria ”tocilarilor” sau a ”ciudaților”.
Introvertitul este perceput ca fiind greu de înțeles, mai ales de cei extrovertiți.
Când eram mai mică îmi doream să fiu mai sociabilă, dar cel mai mult îmi plăcea să stau mai deoparte și să observ oamenii din jurul meu, felul în care interacționau. Nu pot spune că nu m-am ales cu nimic, pentru că mi-a dezvoltat simțul observației și îmi este mult mai ușor să ”citesc” oamenii.
Atunci nu apreciam faptul că datorită izolării mele nu aveam foarte mulți prieteni și că nu eram invitată la petreceri; dar acum, în retrospectivă, am descoperit că doar prietenii buni de atunci au rămas alături de mine; am descoperit că a fi introvertit nu înseamnă că ai un handicap; am descoperit că a fi introvertit, pe măsură ce trece timpul îți dezvoltă niște aptitudini pe care alții ( extrovertiți) nu le-ar avea.
Odată cu maturitatea am devenit mai sociabilă, mi-am creat o anumită personalitate, și toate se datorează acestui ”defect”.
Cele 21 de caracteristici ale unui introvertit
Evident, că toate aceste caracterisitici nu sunt general valabile, dar s-ar putea să te regăsești.
- Am nevoie de singurătate să îmi încarc bateriile și nu este o opțiune.
- Îmi plac oamenii, dar nu pot sta în aglomerație 24 din 24 de ore.
- Chiar nu sunt timid, doar că îmi aleg cuvintele cu foarte mare atenție.
- Poți vorbi oricând cu mine, deoarece ascult cu foarte mare atenție.
- Îmi place să fiu înconjurat de extroverți deoarece îmi scoate în evidență și latura sociabilă.
- Dacă îmi dai voie să am grijă și de mine, s-ar putea să îți placă de mine mult mai mult și îți vei petrece mai mult timp în prezența mea.
- Grupurile mari mă copleșesc, dar discuțiile tete-a-tete sunt extaordinare.
- Dacă aduci în discuție un subiect care se nimerește să îmi placă, s-ar putea să te saturi de mine ( atât de mult voi vorbi).
- Este o diferență crucială între a-mi acorda timp și spațiu pentru mine, și a-mi acorda atât de mult timp și spațiu încât să mă simt singur.
- Bârfa nu este pentru mine, eu prefer conversațiile care au un scop sau sunt profunde.
- Am un foarte bun simț al observației și aud totul.
- Deși îmi place să fiu singur, muncesc mai bine înconjurat de alți oameni.
- Mi-este foarte greu să cer ajutorul, de aceea atunci când o fac înseamnă că am într-adevăr nevoie.
- Somnnul este foarte important pentru mine, așa că ai grijă cum mă trezești și de ce.
- Mi-ar plăcea să pot spune da fără să mă simt copleșit.
- Am nevoie de mai mult timp să îmi încarc bateriile, mai ales după petreceri sau conferințe.
- Îmi place să fiu introvertit, dar recunosc, câteodată aș vrea să fiu și eu sufletul petrecerii.
- Nu îmi place să îmi petrec timpul cu oameni care nu aduc bucurie, de aceea dacă îmi petrec timpul cu tine înseamnă că ești important pentru mine.
- Nu sunt o persoană tăcută, doar că prefer să vorbesc atunci când într-adevăr am ceva de spus.
- Prefer să am prieteni puțini sau buni decât prea multe cunoștințe.
- Sunt o persoană extrem de loială. Odată ce mi-ai câștigat încrederea voi fi alături de tine pe viață.
Nu pot spune că mă regăsesc în toate, dar vreau să le mulțumesc prietenilor mei; cei care au rămas și rămân alături de mine, indiferent de circumstanțe.
Alexandra Dănciulescu