Ronde.ro

5 trucuri care îți vor îmbunătăți încrederea în tine

Luni, 15.mai.2017 00:00 Atitudine si personalitate, Psihologie Lasă un răspuns 1 vizualizari

Nimeni nu este fericit 100% 24 de ore din 24, nu ai cum! La fel este și cu încrederea în tine. Nu ai cum să fii încrezător în forțele proprii tot timpul.

Pe parcursul unei zile avem parte și de sentimente pozitive, dar si de sentimente negative. Exact atunci când îți spui că ești mai liniștit, că ești mai relaxat, că viața ți-a oferit lucruri bune, dar și lucruri rele din care ai învățat ceva; atunci mai apare un obstacol în viața ta!

Exact când te liniștiseși, exact atunci parcă ”ți-a dat cineva cu ceva în cap”! Mda, știu cum este.

Stima de sine sau încrederea pe care o ai în tine, vine odată cu maturizarea, odată cu experiențele fie ele pozitive sau negative. Din toate avem ce învăța. Numai că atunci când mai apare un obstacol în calea noastră ne este greu să ne revenim și vedem totul ca pe cea mai mare pedeapsă.

Problema este că de câte ori apare câte ceva negativ în viața noastră, avem impresia că : GATA, ASTA A FOST! Ceea ce nu este adevărat pentru că viața sau  Dumnezeu, nu ne dă mai mult decât putem duce.

Dar la momentul respectiv, pierdem din vedere acest lucru, și implicit încrederea în noi, pe care o acumulasem până în acest moment.

5 trucuri care îți dau încredere în forțele proprii

  1. Acceptă-te așa cum ești – chiar dacă ai niște probleme acum, și ai impresia că nu ești capabil să le rezolvi; acceptă și recunoaște tot ceea ce ai realizat până în acest moment. Clar ești un om valoros, nu te lăsa doborât indiferent de problema pe care o ai! Trebuie doar să îți recunoști valoarea!
  2. Învață din greșeli – nu toți suntem capabili să învățăm din greșeli. O vorbă din bătrâni spune că  ” omul deștept învață din greșelile altora”, acest lucru se poate întâmpla doar dacă situațiile sunt asemănătoare. Tu ești singurul care poate spune STOP! Greșelile fac parte dintr-un ciclu vicios, mai ales dacă nu le iei în considerare! Orice greșeală este de fapt o nouă experiență care te va ajuta pe viitor. Nu te lăsa doborât de greșeli, vezi ce ai greșit și alege să îndrepți sau să mergi mai departe.
  3. Transformă frica în motivație – acum ceva ani, aveam de dat un examen. La momentul acela mi- s-a părut cel mai greu examen al vieții mele. Evident că îmi era frică, dar am încercat să privesc lucrurile Nu există decât 2 variante atunci când vine vorba de examene: ori le pici ori le promovezi. Ca atare, am decis să gândesc că indiferent de turnura pe care o vor lua lucrurile singura persoană pe care o voi dezamăgi voi fi eu. Așa că, mi-am dat seama cât am muncit pentru a ajunge acolo, mi-am luat inima în dinți și da, am promovat examenul !  Frica este cea mai bună motivație pentru a te provoca și pentru a ”atinge stelele”!
  4. Descoperăte – de cele mai multe ori, trecem prin viață fără să conștientizăm care sunt cașitățile noastre. Încrederea în sine vine de la faptul că te cunoști sau nu . întreabă-ți prietenii cum te văd ei, sincer și fără ocolișuri. Roagă-i să îți spună și calitățile și defectele, apoi tu ești cel care trebuie să aleagă ce vrea să-și dezvolte : calitățile sau defectele. O să vezi că î să-ți fie mai ușor să ai încredere în tine, când o să vezi cum te văd prietenii tăi!
  5. Trăiește în prezent – toți avem experiențe neplăcute, dar nu toți încercăm să schimbăm trecutul. Trecutul este trecut, nu poate fi schimbat! De aceea este bine să accepți ceea ce s-a întâmplat și să folosești această experiență pentru a nu mai repeta experiențele negative.

Nu te mai gândi la toate lucrurile negative din viața ta, gândește-te că așa cum ai trecut peste situațiile negative la fel o vei face și acum! Nimic în viață nu este întâmplător, totul se întâmplă cu un scop!

Alexandra Dănciulescu


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Aboneaza-te prin email!

Aboneaza-te si vei primi direct pe email cele mai noi articole!