În viaţă greşim atunci când ne implicăm într-o situaţie fără să ni se...

Desigur, ne naştem şi trăim pe anumite trepte de evoluţie. Pentru unii viaţa e un festin, pentru alţii o mare sărbătoare şi pentru o mare categorie, un mare chin. De când am venit pe lume şi am conştientizat că planul fizic nu este simplu de trăit fără simţire, am încercat să simt şi să ajut oamenii acolo unde era nevoie, dar şi acolo unde se presupunea că ar fi nevoie.

Una din legile lui Iisus spune: „Cere şi ţi se va da”

Sigur nu este de comentat o lege spirituală care are mare valabilitate şi în zilele noastre. Când ţi se cere este foarte firesc să ajuţi cu ce poţi şi când poţi. Dar când nu ţi se cere şi tu observi nevoile celui de lângă tine sau minusurile în manifestare care le complică existenţa, ce este bine să faci? Veţi spune să-i ajutăm, mai ales dacă aceştia ne sunt copii, părinţi sau persoane dragi. Nimic mai greşit şi nimic mai în detrimentul tău! Asta înseamnă să-i faci bine cu de-a sila şi să-i preiei o parte din karmă. Venim aşa cum spuneam pe trepte de evoluţie diferite, simţim şi ne comportăm diferit. Acolo unde sunt diferenţe de evoluţie vor exista certuri şi respingeri, începînd cu lucrurile mici şi terminînd cu cele mari. Nimic nu curge, nimic nu merge, nimic nu vine de la sine. Tu poate vrei să-ţi vezi copilul frumos îmbrăcat, în culori armonioase, cu respect faţă de oamenii din jur. El te percepe ca pe un om rău, care vrea să-i distrugă comodităţile, stilul neglijent, năravurile moştenite sau dobândite. Vei intra desigur în conflict pe faţă şi indiferent că-i vei spune că tu ai o experienţă mai vastă în armonizarea culorilor sau că îţi pasă dacă arată ca un zombi sau ca un om, dezlănţui un război în familie. Dacă îl mai înveţi şi cum să se poarte, cum să simtă, cum să citească printre rânduri, cum să vadă dincolo de aparenţe, deja devii duşman de temut, pentru că îi încalci liberul arbitru. El a venit să experimenteze lipsa de armonie şi esenţa lui nu este făcută să priceapă ce vrei tu să-i transmiţi. Atunci, desigur dacă ai un gram de minte, te opreşti. Dacă nu, continui şi te loveşti singur până înveţi lecţia echilibrului.

_________________________________________________________________________________

Citeste si: De unde provine nevoia de a face bine celor din jurul nostru?

_________________________________________________________________________________

Ce se întâmplă atunci când faci bine cu forţa?

Dacă dai tot timpul şi nu primeşti la echilibru, treci deja pe plus. Şi plusul e mai periculos decât minusul. Dacă nu dai decât când ţi se cere, vei învăţa cum să ajuţi persoana de lângă tine, fără să-i intri cu forţa în programul de viaţă!

Mi-au trebuit 50 de ani ca să înţeleg că un bine făcut cu forţa, se întoarce întotdeauna în forţă împotriva ta.

„Copilului care nu plânge, mama nu-i dă să sugă” spune un proverb românesc. Şi câtă înţelepciune poate să încapă în asta, ar trebui să vedem cu toţii! Abia acum realizez că eu în viaţă am făcut numai bine cu de-a sila şi asta m-a costat şi mă costă şi acum foarte mult! Analizînd cu luciditate situaţiile de viaţă în care am făcut bine, am concluzionat că, un adevărat bine nu am făcut decât la două persoane în viaţa mea, cel mult trei. Acestea chiar dacă la vremea respectivă nu au înţeles cu mintea ce voiam să fac pentru ele, cu sufletul au făcut-o şi mi-au rămas prieteni sinceri.

În rest toată lumea pe care am ajutat-o silit, m-a lovit, mai subtil sau mai direct şi mi-au fost prieteni falşi, chiar înfricoşaţi. Pentru că ei au văzut că le-am uşurat situaţiile de viaţă, dar la modul forţat. Şi asta a însemnat că au acceptat totul de silă, de milă, din respect sau din frică să nu mă supere. Când am constatat că numai doi, trei oameni extrem de simpli au înţeles şi au acceptat ce le-am propus, ca să le uşurez sarcinile de viaţă, am realizat că diferenţele între oameni nu ţin de diplome, bani, calităţi, ci de evoluţie spirituală. Numai un suflet pe aceeaşi lungime de undă va înţelege că îi vrei binele, că îl ajuţi şi nu îi încalci liberul arbitru, când îi propui o soluţie viabilă. M-am frământat şi mi-am bătut capul să văd de ce nu am prieteni sinceri, apropiaţi.

Funcţionînd pe nivele energetice diferite, înţelegerile sunt diferite, ca de altfel şi trăirea şi simţirea.

Dacă unui copil îi dai pe gât cu linguriţa mai mult decât poate el înghiţi, s-ar putea să vomite pe tine şi nu copilul este vinovat, ci tu. Cine este prea orgolios şi nu vrea să ceară, să se bată cu orgoliul dacă vrea să câştige sau şi mai bine să-i caute rădăcinile şi să îl modeleze, dacă nu poate să-l anuleze.

Am înţeles că forţînd pe alţii să-ţi urmeze binele fără să înţeleagă, îi forţezi să-şi calce înţelegerile şi percepţiile lor, ba chiar misiunea lor de viaţă! Aşa că cel mai bine lăsaţi-i pe fiecare să se manifeste cum doresc (fără să încalce la rândul lor, liberul dumneavoastră arbitru) şi daţi-le o mână de ajutor numai dacă o cer. Şi tot ce faceţi să fie cu iubire şi smerenie. Smerenia nu presupune umilinţe, sărăcie, complexe de inferioritate venite din minte. Smerenia este cel mai pur, mai curat act de respect pentru Creaţie şi Creator. Şi numai prin smerenie poţi obţine ajutorul lumii divine. Dacă Creatorul nu încalcă liberul arbitru al nimănui, noi de ce l-am încălca? Din neştiinţă şi ignoranţă sau din mândrie şi orgoliu?

Cecilia David