Ronde.ro

A fi liber

Miercuri, 08.iul..2015 11:29 Libertate Lasă un răspuns 1 vizualizari

Dacă ai să oprești vreodată pe stradă (fie și din curiozitate!) un om și-l vei întreba dacă vrea să fie liber, răspunsul cu siguranță va fi afirmativ. Numai că ”a fi liber” a fost denaturat sau neînțeles. De unde vine acest cuvânt ”liber”? Răspunsul este cât se poate de simplu. El vine din dorința sufletului de-a se întoarce în patria mamă – lumea spiritului. Fără povara cărnii și a egoului sufletul este liber, dar nu ȋntotdeauna se ȋntȃmplă aşa. Creatorul a creat numai spirite libere! Ce au făcut acestea cu libertatea acordată? Vom trata acest aspect ȋn rȃndurile care urmează.

Vom trage deoparte draperia uitării și vom arunca o privire, fie și sumară, asupra acestui cuvânt: „liber”. Terenul este cât se poate de evident – Pământul.

 

Geea a fost o ființă liberă la începuturi, când încă omul ȋncă nu apăruse decȃt ȋntr-o formă primitivă a sa. Treptat planeta ”și-a pierdut” această libertate pentru că a început să găzduiască pe ea tot felul de forme de viață, unele mai primitive, altele mai complexe, prin urmare mai evoluate. Însă la apariția omului, cel puțin din punct de vedere spiritual (fără corp fizic), Geea și-a pierdut libertatea. Aceste spirite care au sosit pe Geea ”au luat carne” din trupul planetar și au devenit ele însele la rândul lor spirite care au renunțat la a fi libere!

A fi liber 2

Atunci când te afli într-un trup, gradul tău de libertate se reduce substanțial, de aceea oamenii au plăsmuit războaiele de cucerire pentru a fi liberi (a se simți liberi!) și a avea mai mult. Poate cei ce au învins ”au fost liberi”, dar cei învinși au pierdut bruma de libertate pe care o aveau până în acel moment. Prin moarte, oamenii pătrund în planurile spirituale ale planetei și descoperă că libertatea sau dreptul de a fi liber este un mare dar al Creatorului.

Ce au făcut, însă, oamenii de milioane de ani încoace? Au dus războaie de cucerire și au luat cu forța de la ceilalți tot ce era mai bun, mai de preț, mai scump. Dacă avem curiozitatea de a ne uita în urmă, istoric vorbind, vom observa câtă vărsare de sânge a exercitat omenirea. Și în numele cui? În numele libertății. În numele Lui Dumnezeu, sau pentru Dumnezeu. Libertatea aceasta a secolului XXI este una plină de lipsuri de tot felul, ȋnsă cea mai mare lipsă rămâne cea a responsabilității. Nu poți fi liber dacă nu ești treaz, conştient de gândurile și de faptele tale. Ne mințim zilnic că suntem liberi! Da, suntem, dar gradul nostru de libertate este atât de mic.Privind mai atent şi analizȃnd mai sincer şi direct, fără ocolișuri, vom descoperi că suntem robi și sclavi ai minții noastre. De aici pornește tăvălugul arsenalelor nucleare, dorința de înarmare, de a poseda, de a fi violent, de a face ”ce vrea mușchiul nostru”! Slavă Lui Dumnezeu pentru că acum, în aceste vremuri grele, pune capăt unei stări anacronice. De fapt, El dorește ca toţi copiii săi să se bucure de libertate, dar să fie una asumată, conștienți fiind de rolul și rostul lor în Creație. Zilele ce vor veni aduc un mai mare grad de libertate prin responsabilizare.

De când este omul pe acest Pământ s-a tot mințit că este liber. Nu, nu a fost. A fost și este doar un joc al orgoliilor și dualității. Am venit cu toții la întrupare ca să experimentăm polaritatea. Ȋntrupat fiind, ești lipsit de un mare grad de libertate, asta este carnea! Numai spiritul nostru poate fi liber, dar și aici sunt restricții. Ȋn funcție de gradul de evoluție atins poți avea ceva mai multă libertate sau nu!

Virgil Marcu


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Aboneaza-te prin email!

Aboneaza-te si vei primi direct pe email cele mai noi articole!