Află ce înseamnă Numărul tău personal în 2017
Ianuarie 2017 este puntea de legătură între anul chinezesc al Maimuței și Anul Cocoșului de Foc. Din punct de vedere al intenției, ianuarie reprezintă Inițiatorul – rampa de lansare către ceea ce ne dorim în următorii 9 ani. Numerologic vorbind, Cifra Universală a lui 2017 este 1 ( 2+ 0 + 1 + 7 = 10 = 1) și marchează începutul unei faze de dezvoltare colectivă care se va încheia în 2025.
28 ianuarie este prima zi a anului nou chinezesc. Pe lângă energiile Cocoșului de Foc care ne vor aduce mai aproape de pământ și de noi înșine, există și alte aspecte pe care trebuie să le luăm în considerare pentru a culege cât mai eficient roadele perioadei următoare.
Numărul personal pentru 2017 se calculează prin adunarea cifrelor zilei și lunii de naștere cu cifra universala a acestui an, până când ajungi la un număr între 1 și 9. Spre exemplu, dacă te-ai născut pe 18 aprilie:
1 + 8 (ziua) + 4 (luna) +1 (cifra anului 2017) = 9 (ziua) + 4 (luna) + 1 (cifra anului 2017) = 13 + 1 = 14 = 5
Anul Cocoșului de Foc ne îndeamnă la organizare, practicabilitate și schimbare radicală în gând și acțiune. Stagnarea, amânarea și îndoiala nu mai sunt posibile în această perioadă. Chiar dacă în plan colectiv, toți ne mișcăm în aceeași direcție, în ceea ce ne privește pe fiecare în parte, e bine să știm ce ne rezervă numărul personal.
Numărul personal reprezintă energia cu care vom lucra în 2017
Numărul de an personal 1
Pentru tine, energia de noutate este amplificată. 2017 este anul când te vei reinventa. Sunt posibile schimbări ale locului de muncă și ale domiciliului. Perioada următoare înseamnă descoperire de sine și oportunități.
Numărul de an personal 2
2017 te invită să-ți regândești viața. Intri într-un proces natural de reconfigurare. Înveți cum să ții deoparte persoanele negativiste și cum să-ți respecți granițele personale. Anul acesta îți aduce prosperitate și te susține în tot ceea ce îți propui.
Numărul de an personal 3
2017 te ajută să te conectezi cu simțul propriei valori. Dacă în trecut te-ai simțit împotmolit sau neîncrezător, anul acesta vine cu un suflu nou. Iubirea și respectul de sine îți deschid drumul în perioada care vine.
Numărul de an personal 4
Pentru tine, tema centrală este familia. E posibil să te așezi la casa ta sau dorința de a avea o familie devine mai puternică. Nu vorbim aici doar de familia tradițională, ci și de familia spirituală – acei oameni care te fac să te simți acasă. Casa devine centrul universului pentru tine în 2017. E posibil să vrei să redecorezi sau să îți găsești un spațiu nou de locuit.
Numărul de an personal 5
2017 este anul transformărilor totale pentru tine. Dacă ești singur, e foarte posibil să îți găsești un partener pe placul tău. Un proiect în care ai investit multă vreme poate să dispară, doar ca să facă loc lucrurilor pe care ți le dorești cu adevărat. Modul în care vedeai viața se schimbă.
Numărul de an personal 6
În perioada care vine vei fi mai atent la sănătatea fizică și emoțională. Îți poți schimba rutina alimentară și de somn, vei fi mai conectat cu nevoile corpului și ale minții tale. Un regim nou de viață te pune pe drumul cel bun. Anul acesta vei învăța să spui “nu” lucrurilor care te deranjează.
Numărul de an personal 7
Oamenii cu care relaționezi acest an, te vor ajuta în carieră. În 2017, vei trece prin transformări puternice la nivel spiritual, personal și profesional. Te vei simți mai împământenit și mai ancorat în resursele tale interioare.
Numărul de an spiritual 8
Abilitatea ta de a manifesta crește în acest an. Vei trece printr-un proces intens de purificare emoțională, care te va face, în același timp, vulnerabil la energiile celor din jur, dar și centrat în propriul adevăr. Modul în care vezi și te raportezi la lume se va schimba. Tot ce ai în gând, va deveni realitate.
Numărul de an spiritual 9
Pentru tine, 2017 este anul în care lași să plece tot ce nu îți e benefic. Te afli într-o perioadă de curățenie, care va face loc lucrurilor pe care ți le dorești cu adevărat. E posibil să călătorești mai mult anul acesta, sau să fii atras de activități care te ajută să te descoperi.
Energia generală a Cocoșului de Foc ne va susține pe fiecare în demersul nostru. Ziua nașterii, semnul zodiacal și cifra personală reprezintă indicatori ai direcției spre care ne îndreptăm. Nu uita că orice îți dorești are potențialul să devină mult mai rapid realitate în 2017.
Un an nou chinezesc fericit!
Manuela Dumitrașcu
2 comentarii
Mulțumim pt tot ce postati ! Santeti minunati! Respect!
Si noi va multumim! E minunat ca va regasiti in articolele noastre. Avem si mai multe informatii sa va impartasim de acum incolo! Va mai asteptam pe la noi. O zi frumoasa!