Beneficiile şi proprietăţile uleiului volatil de scorţişoară

Beneficiile şi proprietăţile uleiului volatil de scorţişoară sunt numeroase şi de nepreţuit pentru organismul uman şi de aceea este bine să ştim cum să o folosim pentru a ne regla energia internă şi pentru a ne purifica şi detoxifia.
Istoricul şi originile scorţişoarei
Să facem un scurt istoric al scorţişoarei, pentru a înţelege ce rol are planta aceasta în ceea ce priveşte menţinerea stării noastre de sănătate. Mulţi ar crede că scorţişoara ar fi o plantă, însă în realitate vorbim despre arborele de scorţişoară, originar din India, Sri Lanka, Bangladesh şi Nepal. Deci o zonă tropicală unde acest arbore se simte în elementul său. Este cultivată sub forma unor arbuşti înalţi de aproximativ 3 metri, frunzele sale ovale fiind lungi de aproximativ 20 de centimetri, iar atunci când vine vremea să facă flori, acestea au o aromă specifică, unică şi cu totul deosebită. Cine a gustat din scorţişoară a putut să constate că are un gust şi dulceag, dar şi oarecum tare, aşa cum este şi în cazul piperului. Însă aroma tare a scorţişoarei este mai blândă în acţiunea ei spre deosebire de cea a piperului, şi o putem savura cam 15 minute dacă vrem să o folosim ca mirodenie. Este necesar să ştim care părţi ale arborelui de scorţişoară sunt folosite pentru uzul obişnuit, aşa cum cumpărăm această plantă din magazine. Şi mai ales în ce mod o putem folosi, deoarece scorţişoara este un element de tip Yang, ce conţine energia Focului din natură. De obicei ea este obţinută din coaja arborelui care odată îndepărtată de pe arbustul – copac, se pune la uscat până când se răsuceşte, apoi fie se macină sub formă de pulbere, din care sunt obţinute ulterior uleiuri, fie se fărâmiţează în bucăţele mici fiind apoi utilizată ca şi condiment.
La ce putem folosi uleiul volatil de scorţişoară?
Egiptenii foloseau scorţişoara la ritualurile lor de îmbălsămare, ceea ce ne duce cu gândul că ei cunoşteau miraculoasele proprietăţi de conservare ale acestei plante, iar arabii erau mari comercianţi ai acestei minunate mirodenii, deţinând monopolul comercial în zona Asiei Mici şi a nordului Africii. Romanii în schimb tratau scorţişoara cu mare respect, folosind-o la funeralii în scop aromatic şi de purificare a aerului, ideea lor fiind aceea că asigurau drumul liber spiritului defunct către Lumina din Ceruri, întocmai cum aroma de tămâie determină un efect similar. Studii de specialitate realizate în ultimii ani acordă scorţişoarei o importanţă greu de egalat de către alte plante. S-a putut constata astfel că scorţişoara este foarte benefică în cazul bolnavilor de diabet care nu sunt dependenţi de administrarea zilnică a dozei de insulină, precum şi în reducerea nivelului de colesterol rău din sânge şi a numărului mare de trigliceride specifice diabetului.
De asemenea ea are un rol major în combaterea răcelii şi a gripei, a unor dereglări de tip digestiv cum ar fi indigestia şi diareea. La fel ca şi acizii graşi Omega, scorţişoara are un efect intens antioxidant, oprind răspândirea radicalilor liberi în corp, aceştia fiind responsabili de procesul de îmbătrânire şi degradare a organismului fizic. În altă ordine de idei scorţişoara combate cu mult succes orice simptome legate de gripă – energia Yin rece în exces, faringită – o stare de tip Yin în exces a căilor respiratorii, spasme musculare cauzate de lipsa de calciu şi fier – acesta fiind element Yang, fiind în acelaşi timp tonică pentru inimă şi sistemul circulator – cum este în cazul mâinilor şi picioarelor reci. Aşa cum am mai spus scorţişoara este un element de Foc, deci Yang de tip benefic, şi de exemplu în cazul hipotermiei se recomandă folosirea scorţişoarei pentru ridicarea temperaturii corpului, fie sub formă de ceai, mirodenie, fie sub formă de aromoterapie. Odată intrată pe căile respiratorii, dacă folosim lampa de aromoterapie, aroma Yang benefică a scorţişoarei se răspândeşte mai întâi în sistemul nervos central, determinând o detensionare completă a nervilor şi corpului fizic, pentru ca apoi să circule pe meridianele energetice înlăturând segmentele de energie Yin care afectează starea de sănătate, oferind în acelaşi timp o stare de fortificare organismului.
Dar atenţie! Pentru că este o esenţă de tip Yang, scorţişoara nu trebuie folosită mai mult de 10-15 minute, fie ca mirodenie pusă pe limbă, fie ca ulei volatil, deoarece poate provoca iritaţii sau chiar inflamaţii. Din acest motiv se recomandă utilizarea ei în cantităţi reduse şi doar pentru câteva minute pe zi. Cert este însă că ea reprezintă un element excepţional pentru remedierea sănătăţii noastre.
Contele Incappucciato