Blestemul aruncat asupra președinților americani – de la W.H Harrison la Don...
Blesteme care au îngrozit lumea
Considerate, de către știința modernă, simple eresuri, fără nici o legătură cu realitatea, blestemele au făcut însă subiectul, cel puțin o dată cu începutul secolului XX, mai precis de când cu celebrul “blestem al faraonilor” (despre care este și inutil să mai discutăm, căci s-au scris mii de pagini pe seama lui) unor interesante investigații, din partea anumitor savanți, cu mai multă deschidere către paranormal. Deși unii dintre aceștia au găsit de cuviință să atribuie evenimentele dramatice puse pe seama blestemelor unor stranii coincidențe sau unor întâmplări nefericite, mulți au devenit convinși că anatema aruncată, din diverse motive, asupra oamenilor, locurilor sau chiar obiectelor, are o fantastică încărcătură energetică negativă.
Istoria abundă în exemple de blesteme, unele consemnate chiar în Biblie iar altele descrise ca atare, în cronici și publicații moderne, făcând să curgă multă cerneală pe marginea lor. În rândurile următoare vă invităm să descoperim împreună care au fost cele mai faimoase blesteme ale tuturor timpurilor.
Blestemul runelor
Unul dintre cele mai misterioase monumente din lume se află la Blekinge, în Suedia și datează de acum circa un mileniu și jumătate. Unele dintre aceste uriașe dale de piatră au înălțimi de peste 4 metri și poartă inscripții, dintre care cea mai terifiantă poate fi citită pe așa-numită „piatră runică Bjorketorp”: „Eu, stăpân al runelor, am ascuns aici puterea pietrelor. Să fie atins de boală fără leac și să piară de moarte năpraznică cel ce distruge acest monument. Distrugerea lui o profețesc!” O legendă locală susține că în urmă cu multă vreme, un bărbat a vrut să îndepărteze pietrele, pentru a cultiva pământul de sub ele. A îngrămădit pe ele lemne și crăci, pentru a le încălzi, gândind apoi că le va putea sfărâma în bucăți, cu apă rece. Vremea era caldă și nici o boare de vânt nu adia măcar. Dar abia ce omul a aprins flăcările și vântul a izbucnit și a purtat focul asupra lui.
Cu hainele cuprinse de flăcări, nesăbuitul a ars de viu, pierind în chinuri groaznice.
Blestemul Tippecanoe – blestemul președinților americani
Potrivit unei vechi legende, un blestem de moarte ar plana asupra tuturor președinților americani aleși în anii divizibili cu 20. Se spune că în bătălia de la Tippecanoe, dintre armata americană și indieni, un lider indian ar fi aruncat acest blestem, înainte să moară, asupra noilor „stăpâni” ai preriei. Primul despre care se spune că i-ar fi căzut victimă a fost William Henry Harrison, el însuși un participant la sângeroasa bătălie. Ales în 1840, a murit, la vârsta de 68 de ani, la puțin timp după învestire, în împrejurări de-a dreptul absurde: având ambiția de a ține discursul inaugural cu capul descoperit, pe o ploaie măruntă și rece, Harrison a vorbit timp de o oră și 40 de minute și a contactat o pneumonie galopantă care l-a răpus o lună mai târziu, în aprilie 1840.
- Abraham Lincoln, ales președinte în 1860, a fost asasinat în timpul celui de-al doilea mandat, în anul 1865.
- James A. Garfield a câștigat alegerile în 1880 dar a fost împușcat în spate, pe când se afla în sala de așteptare a gării din Washington, în iulie 1881. Va muri în septembrie 1881, din cauza complicațiilor cauzate de rană.
- William McKinley, reales în 1900, îi va împărtăși soarta: după ce a ținut un discurs la o expoziție agricolă în orașul Buffalo, a fost împușcat, pe când strângea mâinile participanților la eveniment și a murit o săptămână mai târziu.
- Warren G. Harding, ales în 1920, a murit în 1923, oficial din cauza unui atac de cord, deși presa americană a speculat, timp de mulți ani după aceea, că ar fi fost de fapt otrăvit de soția lui.
- Ales în 1940 pentru un al treilea mandat (fapt fără precedent în istoria SUA) Franklin Delano Roosevelt a suferit o hemoragie cerebrală masivă în aprilie 1945, decedând la scurt timp după aceea, pe când începuse al patrulea mandat la Casa Albă! John F. Kennedy, ales în 1960, a fost asasinat în noiembrie 1963, la Dallas.
- Ronald Reagan a fost ales în 1980 și peste un an a fost împușcat de un extremist, fiind însă doar grav rănit și supraviețuind tentativei de asasinat. Poate că Reagan a reușit să spargă blestemul. Sau poate, spun unii, acesta este doar adormit, iar Donald Trump, care ar putea fi reales în 2020, îi va cădea și el victimă…
Blestemul aruncat asupra familiei Kennedy!