Când a devenit dependenţa un stil de viață?

Lazarev, un bioterapeut rus foarte cunoscut, spunea că, dacă îi iei omului 70% din obişnuinţe îl ucizi. Şi aşa este. Suntem dependenţi de tot ce înseamnă o mică sau o mare plăcere. Orice exces duce la catastrofă.

Dependenți de internet şi de lucruri materiale

Suntem dependenţi de câinii noştri, de pisicile noastre, de animale de companie în general, de ţigări, de băutură, de mâncare, de film, cărţi, îmbrăcăminte.

Ca un exemplu de viaţAm în faţa casei un second hand cu îmbrăcăminte şi încălţăminte de import şi cu preţuri destul de măricele. În fiecare săptămână, marţea aduce marfă. Magazinul se deschide la ora 9, dar oamenii vin şi se aşează la coadă de la 7, 8. Aceleaşi figuri mai tot timpul. Este adevărat că pe vremuri se stătea la cozi la lapte, ouă şi carne pentru că era necesitatea de a mânca şi era de înţeles, dar să stai pe frig, ploaie sau ninsoare la coadă o oră și jumătate pentru haine de mâna a doua, e stupid.Și acum vorbim de un orășel unde la 2 blocuri este un second hand și lumea dă năvală să se îmbrace cu ce nu le-a fost permis. Este de înțeles ca acolo unde este sărăcie să se întâmple și asemenea lucruri. Îți iei ție și la prieteni și la toate neamurile, dar sporadic, de unde mai nimerești. Dar să stai la coadă în șir indian pe orice timp, deja este o dependență creată și nu o dependență bună. Însă, cea mai mare dependență acum pe lângă tutun și alcool este cea legată de calculator. Copii și oameni mari bolnavi de jocuri pe calculator. Ore în șir stau în fața calculatorului și își ocupă timpul cu realitatea virtuală. ”Trăiesc” în jocuri și pentru jocuri și își ucid încet, dar sigur bruma de sănătate care o au. Pe lângă mâncarea catastrofală și poluare la toate nivelele se adaugă și ”distracția” la calculator. Emisiile sub frecvența vibrației umane, plus privirea fixă ațintită tot timpul pe ecran, plus activarea proceselor mentale, plus lipsa de mișcare și statul pe scaun în poziție necontrolată, îi aduc pe oameni pe ”culmi de glorie”. Nimeni nu mai iese în natură. Nimănui nu-i mai pasă de lectură sau muzică selectată pentru relaxare. Sufletul nu se mai poate bucura de soare, de verdeață, de briza mării, de freamătul copacilor, fiindcă se bucură mintea care îți creează senzația de erou și eroism în jocuri stupide.

Orice lucru e bun cu măsură. Și stările sublime de dragoste, cu timpul se transformă în stări de oboseală și plictis, dacă sînt împinse la extremă. Dragostea părinților pentru copii, necontrolată devine o pacoste. La fel și cea a copiilor pentru părinți. Am ajuns să aflăm din reclame că mersul pe jos, măcar o jumătate de oră face bine la sănătate, că pentru sănătatea noastră să bem doi litri de apă pe zi și să evităm excesul de sare, zahăr sau grăsimi.

Ce fǎceau bunicii noştri înainte sǎ se inventeze internetul?

Bunicii noștri erau dependenți de muncă zilnică, pentru a supraviețui. Părinții noștri la fel. Și noi am fost o generație care a trebuit să ne adaptăm din mers la orice ne-a oferit viața și tehnologia, într-un timp scurt. Pentru noi însă a combina utilul cu plăcutul era o lecție de supraviețuire. Și aveam timp mult mai puțin, dar mult mai bine folosit.

Mergeam la cinema o dată sau de două ori pe lună, la spectacol de câteva ori pe an, citeam mult, ne plimbam în natură, ascultam muzică, aveam prieteni și ne făceam vizite, schimbam idei, aveam cultură și un oarecare bun simț.

 Cum ne afecteazǎ internetul?

Acum găsești pe internet de la poezie, carte, muzică, pornografie, până la execuții în direct. Cui folosește o minte ocupată? Desigurprietenilor noștri reptilienii, care au nevoie disperată de energiile minții noastre, nu de cele ale sufletului. Și cum de noi se prinde foarte repede tot ce-i rău, ne amăgim cu gândul că internetul este o necesitate. Neîndoielnic este util și folosit cu măsură te scapă de multe corvoade, dar odată devenit necesitate, te ucide încet, pe nevăzute și nesimțite. Afectează ochii, chakrele, creierul, dar mai ales mintea! Întrebam un preot bătrân când va veni sfârșitul lumii și mi-a răspuns că ”atunci când nu vor mai exista poteci între oameni”. Nici acum nu prea mai există poteci, oamenii nu mai simt nevoia să se vadă, să se privească în ochi, să simtă. Oamenii simt nevoia să stea singuri în fața aparatului, care le ține loc de mamă, tată, iubită, soție, copil, natură, aer, mișcare.O generație subordonată mașinilor, ce valori poate să mai creeze, dar mai ales ce perspective are? Tragic este că toate acestea se întâmplă zi de zi, ceas de ceas sub ochii noștri și noi nu simțim pericolul fiindcă acesta se strecoară pe nesimțite.

Și dacă tot ne-a lăsat Dumnezeu să trăim, de ce să ne trăim viața într-o realitate virtuală? Fiindcă așa e la modă și fiindcă răul știe cum să acționeze pe nesimțite… și noi ne lăsăm manevrați, permițîndu-i să-și facă măiestrit treaba! Toată lumea știe, dar toată lumea se complace în situația asta parcă fără ieșire! Să ne ferească Dumnezeu de noi!