Capacitatea umană de a călători în hiperspaţiu şi teleportarea

Viaţa noastră cotidiană care se desfăşoară în cele trei dimensiuni ne determină să ţinem seama de aparenta densitate a materiei înconjurătoare. Spun aparentă deoarece după cum veţi vedea cercetătorii afirmă în ultimii ani că materia nu ar fi de fapt densă, ci la baza ei se află energia care în cazul formelor corpurilor însufleţite, respectiv fiinţele vii, stă în ceea ce putem numi cofragul celular.

Cum se comportă structurile celulare?

Vorbim despre o realitate pe care o trăim cu toţii, şi anume că structurile celulare se comportă exact ca un cofrag în care este turnată energia, iar noi avem impresia că trupul manifestă densitate. Chiar dacă degetele noastre nu pot pătrunde prin ţesuturi, cu toate acestea materia din care este alcătuit organismul nostru fizic este preponderent reprezentată sub formă de energie. Dincolo de asemenea aspecte materiale şi concrete, să ne gândim acum la miturile străvechi şi la romanele ştiinţifico-fantastice, care printre altele ne prezintă un mecanism foarte interesant şi anume deplasarea prin spaţii cu mai mult de trei dimensiuni.

Această chestiune este reprezentată încă de nişte concepte abstracte, deşi astrofizica se ocupă asiduu să descifreze mecanismul complet al călătoriei în hiperspaţiu. Ceea ce vedem prin filme, când o navă spaţială iese din universul fizic şi intră într-un spaţiu multidimensional, apoi iese undeva în altă parte la o distanţă enormă faţă de punctul de plecare, nu este o idee irealizabilă.

Am putea spune chiar că o asemenea călătorie în hiperspaţiu seamănă destul de mult cu teleportarea, deşi sunt câteva nuanţe între cele două mecanisme care fac diferenţa.

Care este diferenţa dintre teleportare şi călătoria în hiperspaţiu?

Dacă în cazul deplasării prin hiperspaţiu este necesar un interval de timp până la destinaţie, chiar dacă nava sau obiectul parcurge o altă cale mai scurtă decât în mod convenţional în trei dimensiuni, în cazul teleportării deplasarea se face aproape instantaneu. 

Călătoria în hiperspaţiu presupune din perspectiva astrofizicii necesitatea calculării coordonatelor destinaţiei, iar acest lucru trebuie realizat cu o precizie matematică. De ce trebuie să fie astfel? Pentru că de exemplu, dacă de pe Pământ ar pleca mâine o navă cu echipaj la bord sau chiar fără echipaj, deci complet automatizată, cu destinaţia Alfa Centauri care e cea mai apropiată stea faţă de noi la 4,5 ani lumină, o zecime de grad eroare în privinţa punctului de destinaţie poate scoate nava din hiperspaţiu undeva în cu totul altă parte. Şi există riscul să se ciocnească de vreun corp ceresc sau să ajungă într-o zonă fără planete sau stele. Deci pe distanţe mari şi foarte mari este necesară precizia.

Ce se poate spune despre fiinţele care călătoresc între dimensiuni?

Chiar în mitologia noastră populară avem călătoria încifrată a lui Făt Frumos către tărâmul celor trei zâne, iar când îl ajunge dorul de acasă, şi eroul vrea să se întoarcă, zânele îl previn că nu va mai găsi pe nimeni din vremea lui. Iar el după ce ajunge înapoi îmbătrâneşte rapid. Aici chestiunea are legătură cu mecanismul teoriei relativităţii, deşi calul năzdrăvan – respectiv nava cu care zbura Făt Frumos putea foarte bine să se deplaseze şi prin hiperspaţiu, dacă el ajunsese aşa de repede în tărâmul acelor zâne. Şi cu certitudine era o călătorie prin hiperspaţiu, deoarece în basm nu se spune că Făt Frumos ajunsese instantaneu acolo, deci nu se teleportase.

Sau mai avem cazurile entităţilor de lumină care călătoresc între dimensiuni cu spiritul lor. Asemenea deplasări ale acestor entităţi sunt realizate de voinţa şi energia pe care respectivul spirit le manifestă. O să spuneţi că asemenea performanţe sunt posibile doar în poveşti şi în filme. Iar eu vă spun din nou că mintea umană o poate lua înaintea timpului.

Ce spun cercetătorii despre capacitatea omului de a călători în hiperspaţiu?

În anul 2011 cercetătorii japonezi în colaborare cu cei australieni au reuşit un lucru care ne apropie de posibilitatea tot mai concretă a deplasării prin hiperspaţiu. Ei au reuşit cu ajutorul fasciculelor fotonice să deplaseze informaţii atât sub formă de date cuantice, cât şi ca pachete informaţionale. Reuşita lor a constat în dizolvarea acestor date la punctul de plecare şi recompunerea lor la punctul de destinaţie. Încercările anterioare ale japonezilor nu avuseseră succesul aşteptat şi colaborarea cu echipa de australieni a dus la un rezultat satisfăcător.

De altfel cercetătorii din Danemarca, sub conducerea profesorului Eugen Polzik de la Universitatea din Copenhaga, au reuşit în 2009 să teleporteze pe distanţa a 50 de centimetri un mic „pachet” de atomi, transformând lumina în materie condensată. Mai aproape de prezentul acestui an, mai exact în februarie anul acesta, chinezii s-au ambiţionat şi ei şi au reuşit teleportarea de informaţii la o distanţă de 16 kilometri. Profesorul Cheng Zi Peng de la Universitatea de Ştiinţă şi Tehnologie din Beijing a declarat următoarele, în urma succesului experimentului: „ Aceasta este cea mai mare distanță raportată până acum, de 20 de ori mai mult decât ultimul experiment”.

Aşadar putem înţelege că teleportarea, fiind asemănătoare călătoriei prin hiperspaţiu, se produce cu o viteză superioară celei a luminii. La fel, pentru a intra în hiperspaţiu este necesară o deplasare cu o viteză superioară celei a luminii. Cine ştie… probabil peste câteva decenii sau chiar mai repede, am putea beneficia de călătorii de agrement chiar aici pe Pământ, fără a mai fi nevoie de ore lungi aşa cum necesită în mod convenţional deplasarea. Dacă am vrea să facem o excursie la munte la Sfinx sau oriunde în România sau în lume, doar ne-am făcut bagajul, apăsăm tastele introducând coordonatele locaţiei, şi… iată-ne acolo…  

Meer Lyn