Ce alimente să mănânci când ești gravidă

Fără îndoială că sarcina presupune o schimbare considerabilă a stilului de viață al oricărei femei gravide. Astfel că, în afara transformărilor fizice pe care corpul le suferă, apariția unei sarcini presupune și modificări ale alimentației pentru ca nutrienții din hrană să fie îndeajuns pentru cele două organisme – atât pentru viitoarea mămică, cât și pentru copilul pe care îl poartă în pântece, bineînțeles. Pentru ca fătul să se dezvolte cât mai bine și pentru a evita apariția unor complicații, este necesară impunerea unui regim alimentar sănătoas și echilibrat pe toată durata sarcinii.
Care sunt alimentele esențiale pe care ar trebui să le mănânce orice gravidă:
• Ouă. Constituie surse importante de aminoacizi și proteine și din acest motiv, acestea nu trebuie să lipsească din regimul alimentar din timpul sarcinii.
• Lactate. Pe toată durata sarcinii este important să consumi cel puțin un produs lactat – iaurt, lapte sau orice tip de brânzeturi. Produsele derivate din lapte au un conținut bogat de calciu, derivatele din lapte previn apariția carențelor în structura osoasă și contribuie într-un mod semnificativ la formarea sistemului osos al fătului.
• Legume și fructe. O alimentație sănătoasă trebuie să conțină un aport semnificativ de vitamine, minerale și fibre, așadar, fără îndoială că legumele și fructele nu trebuie să lipsească din alimentația oricărei viitoare mămici. Vitamina C se găsește în broccoli, citrice, conopidă, varză, roșii, ardei. Vitamina A se poate găsi în morcovi, cartofi dulci, dovleac, pepene galben. Fierul se poate găsi în spanac și în alte legume cu frunze verzi. Acidul folic îndeplinește un rol extrem de important în ceea ce privește prevenirea anomaliilor sistemului nervos și ale coloanei vertebrale la făt și se poate găsi în spanac fasole, broccoli și mazăre.
• Pește. Carnea de pește este bogată în acizi grași Omega 3 – mai ales anumite soiuri de pildă păstrăvul, tonul, somonul. Peștele asigură dezvoltarea activității cerebrale a fătului.
• Evită consumul de carne roșie. Încearcă, pe cât posibil, să nu mănânci carne roșie. deoarece are un conținut bogat în grăsimi animale, care îți pot crește nivelul de colesterol din sânge. Consumă cu preponderență carne de pasăre, deoarece este mai săracă în grăsimi, chiar dacă are aceleași proprietăți nutriționale.
• Limitează cantitatea de zaharuri sintetice, care se pot regăsi mai ales în produsele de patiserie și în dulciurile din comerț, deoarece pot afecta placenta și pot pune în pericol dezvoltarea fătului.
• Evită brânzeturile moi. Renunță la brânza de tip feta sau Camembert, deoarece în general sunt nepasteurizate și pot produce toxiinfecții alimentare. Din categoria brânzeturilor, poți consuma fără probleme brânză topită, brânză de vaci (nu foarte grasă), cremă de brânză sau cașcaval.
• Nu bea multă cafea. Consumul de cafeină poate fi foarte periculos pentru sarcină deoarece poate provoca dureri de cap și în cantități mai mari, chiar avort spontan.
• Nu consuma în niciun caz alcool în timpul sarcinii. În multe situații, acesta a fost asociat cu nașterea prematură, malformații congenitale, probleme emoționale și greutate scăzută a fătului la naștere.
Probleme de greutate în timpul sarcinii
Fără îndoială, că problema greutății este importantă pentru orice femeie care ține la siluetă. De altfel, este absolut normal să te îngraș în timpul sarcinii. Chiar dacă vei pune pe tine mai mult de 10 kilograme nu este cazul să te îngrijorezi sau să ții vreun regim alimentar, deoarece poți pune în pericol dezvoltarea fătului. Dacă vei fi atentă la ceea ce vei mânca și vei avea o alimentație sănătoasă și echilibrată, nu vei avea motive să te temi. Consumă îndeosebi fructe, legume, lactate, pește și cereale integrale și după naștere vei putea da jos cu ușurință kilogramele acumulate în timpul sarcinii.
Cum pot preveni carențele nutriționale din timpul sarcinii?
Având în vedere faptul că sarcina aduce cu sine și o serie de neplăceri precum grețurile de dimineață și stările de amețeală, se poate ca în primul trimestru de sarcină să nu beneficiezi de o alimentație corespunzătoare astfel că organismul tău nu va primi doza optimă de nutrienți. Din acest motiv, în cazul oricărei femei gravide, sunt necesare suplimente prenatale de vitamine și minerale – precum cele de fier, vitamina D, acid folic și calciu.
Cât trebuie să ia în greutate o femeie însărcinată?
Dacă are greutatea corectă pentru înălțimea ei, cu un indice normal de masă corporală (IMC), atunci gravida va lua în greutate aproximativ 11.4-15.9 kg în timpul sarcinii.
Dacă este subponderală, cu un indice de masa corporală (IMC) mai mic de 19.8, gravida ar trebui să câștige în greutate în medie până la 18.2 kg.
Dacă este supraponderală, cu un Indice de Masa Corporala (IMC) de peste 26, femeia însărcinată ar trebui să ia în greutate mai puțin – aproximativ 6.8-11.4 kg.
O femeie însărcinată nu trebuie să mănânce cât pentru doi în termeni de calorii, dar trebuie sa mănânce cât pentru doi în termeni de substanțe nutritive. În cadrul unei diete echilibrate și sănătoase, exista anumite alimente care sunt importante în mod deosebit pentru creșterea copilului.