Ce am învățat din regresia în altă viață: poveste reală

În timpul regresiei în altă viață, co-autoarea cărții”Miracolele se întâmplă”, Amy Weiss s-a trezit în viața unui bărbat Japonez.

Mulți dintre cei care au trecut printr-o regresie și își aduc aminte o viață anterioară sunt capabili să vadă scene din această viață, desfășurându-se ca într-un film, într-o formă liniară: de la naștere până la moarte. Alții nu văd nimic dar știu ce se întâmplă. Viețile anterioare pot apărea în vise sau ca experiențe de deja-vu, pot apărea ca imagine  sau ca o scenă dintr-un film.

Doctorul Brian Weiss și fiica sa Amy Weiss scriu în cartea ”Miracolele se întâmplă”, că nu experiența vieții trecute te vindecă: ”anumite regresii în viața anterioară sunt puternice nu datorită detaliilor ci datorită emoțiilor transcendentale, generate în timpul acesteia”.

Cum a ajuns Amy să-și cunoască una din viețile anterioare?

Cu câțiva ani în urmă, Amy povestește cum a ascultat unul din CD-urile tatălui ei pentru a o ajuta cu regresia:

”Vocea sa m-a instruit să îmi imaginez un glob care se învârte și să mă las purtată spre o anumită zonă din lume. În general, dacă îi ascultam vocea pe aceste cd-uri, nu se întâmpla nimic, poate doar adormeam. De această dată m-am simțit ”trasă” spre Japonia secolului XIX. În câteva secunde eram într-o casă elegantă, în corpul unui bărbat japonez, mai în vârstă. Eu, adică bărbatul, stăteam cu picioarele încrucișate pe un covoraș, aveam părul grizonat prins într-o coadă. Casa era liniștită, stăteam în fața unei ferestre privind muntele. Soția mea a intrat în casă și putea simți dragostea dintre  noi, era simplu, ușor, frumos, eram cei mai buni prieteni. Zâmbea așa de mult încât ochii ei zâmbeau tot timpul. Nepoții mei se aflau într-un colț al camerei, râdeau și ei ca și mine. Simțeam că sunt  un familist, munceam dar familia era totul pentru mine, ei erau identitatea mea. Așa existam, în această dragoste.

Bărbatul era extrem de fericit, dar era o fericire care venea din pace, din simplul fapt că era în viață, din faptul că nu depindea de altceva. Știa că că orice altceva nu avea importanță, familia și dragostea aceasta erau singurele lucruri importante. Era mult mai aproape de înălțarea spirituală la care eu nu ajunsesem încă. Nu am văzut când și cum s-a născut, nu știu ce muncea, nu știu ce viață avusese și nu l-am văzut murind. Nici unul din aceste lucruri nu era important. Cel mai important lucru era ceea ce simțeam: liniștea și fericirea. Vocea tatălui meu îmi spuse să mă îndepărtez de această viață, dar eu nu vroiam.

Fericirea bărbatului japonez nu depindea de evenimentele exterioare. Orice s-ar fi întâmplat în viața lui, era atinsese o stare de pace interioară ce nu putea fi tulburată de nimic din afara ei. Puteam să învăț atâtea de la el, deorece nu atinsesem niciodată această stare de liniște, nu putusem elimina din viața mea momentele de neliniște, depresie sau momentele negative pentru o asemenea fericire.

În viața mea prezentă, nu am trăit decât momente de supărare și nemulțumire. Au existat momente în care un anumit eveniment m-a pus la pământ și nu am fost capabilă să mă ridic. Au existat momente când mă uitam la știri, la lucrurile pe care și le fac oamenii ca să își facă rău unii altora și mi se părea că sunt extrem de obosită, sătulă de tot ceea ce mă înconjoară. Câteodată lucrurile se îmbunătățeu sau nu, dar cu toate acestea exista o melacolie, care pentru mine nu avea nici un sens.

Astfel, am înțeles că nu depind de ceilalți așa cum ceilalți nu depind de mine. Nu duc povara lumii pe umerii mei, ci doar pe a mea. Nu trebuie să mă împovărez cu toate grijile lumii, pur și simplu nu  trebuie să mă îngrijorez. Totul are un scop, totul este construit în cel mai mic detaliu, nu există coincidențe, iar viața este cea mai frumoasă ”clipă” din viețile noastre. Tot ceea ce trebuie să facem este să învățăm, să iubim și să respectăm viața din jurul nostru, indiferent sub ce formă a venit ea.”