Ce este religia Wicca şi de ce au preluat practicanţii ei ritualul Pentagramei...

După cum am văzut, majoritatea oamenilor asociază pentagrama cu practicile magice, în speţă satanismul. Cei care au o brumă de cunoaştere cât de cât în domeniul spiritualităţii, cei care degustă informaţiile mai mult din filme şi de pe internet, şi cei care cunosc câte ceva despre toate şi nimic concret despre ceva anume consideră că pentagrama este simbolul vrăjitoarelor, în mod sigur al practicanţilor Wicca. Oamenii generalizează des şi mult, încercând să-şi explice lumea cât mai simplu, etichetând pe nedrept şi deseori în necunoştiinţă de cauză. A numi toate vrăjitoarele ca fiind wiccane însă este ca şi cum am numi creştinii Martori ai lui Iehova…

 

Ce presupune tradiţia Wicca?

Este o religie, nu o metodă sau o disciplină. Bănuiesc că o religie „merge” pentru fiecare adept al său, doar de aceea se revendică drept adept al ei. Religia Wicca este cazul tipic de tradiţie nouă care se doreşte a fi veche. Într-o eră în care religiile vechi încearcă să ţină pasul cu timpurile moderne, Wicca aparţine tipului de mişcare în care se doreşte revenirea la vechime, adică face parte din clasa religiilor neo-păgâne. Pentru a clarifica lucrurile, religiile păgâne sunt cele pre-creştine, credinţele native ale popoarelor creştinate ulterior. Cultele diverşilor zei locali sau naţionali, precum şi misteriile pot fi numite păgâne. Problema este că aceste religii au dispărut odată cu adoptarea creştinismului, fiecare zonă abia păstrând ecouri îndepărtate ale vechilor credinţe. Neo-păgânismul este reînvierea contemporană a credinţelor de acest tip. Există neo-păgâni britanici care venerează zeităţile celtice, cei scandinavi care venerează vechii zei vikingi, cei egipteni (care deşi nu sunt egipteni ei înşişi) venerează zeii ţării Nilului, şi aşa mai departe. Până şi la noi există mişcări neopăgâne, care încearcă să recreeze cultele zeilor daci şi să respingă creştinismul.

Religia Wicca îşi are originea odată cu începuturile religiilor neo-păgâne

Mulţi o numesc „religia veche” sau „căile cele vechi”, sub influenţa literaturii şi cinematografiei, mai mult. Din păcate, nu este religia străveche, cea originară, care împânzea Europa înainte de creştinism, în care oamenii trăiau în armonie cu natura şi toată lumea se înţelegea cu toată lumea şi este foarte dubios să fi existat o astfel de religie vreodată. În Anglia anilor ‘30 apar primele practici ale fenomenului desemnat mai târziu drept Wicca, urmare a influenţei autoarei Margaret Murray, care considera că victimele Inchiziţiei erau de fapt practicanţii unei religii păgâne, cu ritualuri străvechi trecute în cel mai mare secret de la gură la ureche, practicate în taină de frica autorităţilor creştine. Ideea a prins în Anglia, acolo unde interesul pentru magie fusese reaprins de către magicienii amintiţi în articolul trecut, Mathers, Bulwer Lytton şi Levi şi animat de misterioasele construcţii megalitice, precum Stonehenge. Se produce o fuziune între magia practicată şi promovată de aceştia, credinţe asiatice, francmasonerie şi druidism, sau cel puţin ceea ce considerau englezii că ar fi fost religia vechilor druizi. Ideile se amestecă iar şi prin anii ’50 -’60 apar Gerald Gardner şi Alex Sanders, printre cei mai cunoscuţi capi ai acestei tradiţii.

Deşi nu există niciun fel de dovezi cum că victimele prigoanei vrăjitoarelor întreprinse de Inchiziţie erau păgâni şi că nu există o continuitate a tradiţiei din Evul Mediu până în zilele noastre, există această credinţă adânc înrădăcinată în concepţia multora că religia Wicca este religia persecutată a vrăjitoarelor. Fără a fi mai mult persecutaţi decât oricine altcineva care face ceva ieşit din comun, unii adepţi ai acestei credinţe ajung să empatizeze cu victimele rugului şi să reproşeze aceste crime în acelaşi fel în care afro-americanii de astăzi acuză sclavia. Singura diferenţă este că ultimii sunt singurii îndreptăţiţi să facă acest lucru, la fel ca victimele Holocaustului şi descendenţii lor. Personal respect dreptul de practică religioasă al oricui şi nu condamn nicio confesiune, dar cred că niciun wiccan nu are vreun părinte, bunic sau măcar vreun strămoş care să fi fost ars pe rug.

Care este rolul Pentagramei în practicarea religiei Wicca?

Wicca a dobândit o popularitate deosebită în ultimele decenii ale secolului trecut, în parte prin literatura de specialitate şi în parte prin interesul stârnit în producţiile cinematografice. Credinţele sunt relativ pacifiste şi simple. Panteonul este redus la două zeităţi, anume Zeul şi Zeiţa. Zeul, de multe ori venerat sub toate numele de zei posibile, indiferent de originea lor, este simbolul forţei, virilităţii şi puterii, în timp ce Zeiţa personifică fertilitatea, creaţia şi natura, numită la fel de divers de fiecare. Ritualurile practicate în religia Wicca sunt de inspiraţie neo-păgână, fiind ţinute în aer liber, onorând natura şi viaţa, însă cu foarte multe elemente preluate din ceremoniile grupurilor engleze conduse de magicienii mai sus-amintiţi. Cele patru elemente aristoteliene sunt ridicate la rang de taină, iar pentagrama este introdusă pentru a le reprezenta, împreună cu cel de-al cincilea, Spiritul.

În istoria modernă a pentagramei, Wicca joacă un rol deosebit de important, deoarece a fost preluat direct din literatura magiei culte franceze şi mai târziu engleze, prin vasta influenţă a Ordinului Golden Dawn. Lucrul este cert deoarece nu numai că ordinea celor patru elemente atribuite celor patru colţuri inferioare este identică, însă Ritualul Pentagramei menţionat în articolul trecut a fost preluat de către wiccani, fiecare adaptându-l propriilor credinţe: numele sacre ale lui Dumnezeu sunt înlocuite cu Zeul, respectiv Zeiţa, iar numele arhanghelilor sunt înlocuite cu diverse zeităţi protectoare.

Ce reprezintă ritualul Sărutului Cvintuplu sau Sărutul de cinci ori?

Cele cinci colţuri ale pentagramei ating linia cercului în acelaşi fel în care are loc acest ritual de dedicaţie reciprocă. Într-o ceremonie oficiată de un preot şi o preoteasă, fiecare îşi sărută pe rând perechea pe picioare, genunchi, pântec, piept şi buze, fiecare zonă având atributele ei specifice şi semnificaţii aparte.

Pentaclul este şi el des folosit în religia Wicca, fiind un obiect sacru. Există o confuzie des întâlnită între pentaclu şi pentagramă, cele două fiind destul de des confundate. Vom vedea astfel cum este pentagrama ca semn grafic, precum şi desenul în sine al stelei cu cinci colţuri, iar pentaclul ca orice imagine gravată sau construită, fie în scop decorativ, fie în scop utilitar.