Ce tip de educație e bine să oferim copiilor noștri?
Sătui de dogmele și regulile stricte pe care părinții de astăzi le-au trăit ca și copii pe vremea comunismului, tot mai mulți dintre acestia, au imbrățișat un tip de educație libertin, în care micuții sunt lăsați liberi să exprime ce simt, să facă ce vor și să aleagă ce-și doresc. Ce bucurie, pentru cineva care consideră că a fost învățat să facă doar ce i se spune și să nu iasă din ritmul grupului pentru a nu fi pedepsit sau marginalizat.
Mulți dintre noi, astăzi părinți, am pierdut cu aceste reguli, creativitatea, inițiativa poate și voința în ideea de a face pe plac spiritului de turmă. Acum, din contră este mai mult nevoie să fii special, diferit de ceilalți, să ai păreri personale avizate sau nu, să spui ce iți trece prin cap fără să analizezi deloc înainte de a deschide gura și să faci ce simți, fără să te mai deranjezi cu gânduri privitoare la cum îi afectează pe ceilalți în exprimarea și libertatea lor.
Totul sună frumos dar cumva trecerea a fost prea bruscă de la un sistem la altul, de multe ori vrem să ajungem cât mai repede la rezultat și uităm sa fim mai blânzi și răbdători cu noi și copiii noștri. Să ne clarificăm înainte de a alege un tip educațional cu privire la formele de educație existente.
Ce tipuri de educație avem la îndemână?
Conform specialiștilor educația este formală, nonformală și informală. În anii dinainte de 1989 educația formală, instituționalizată, care cuprindea un sistem de norme și reguli de conduită stricte, câștigase mult teren din educația nonformală și destul de puțin deschisă către nou având în principiu aceleași valori ca prima. În ultimii zece ani există o mare deschidere către un tip de educație mai puțin formal dar urmărindu-se tot efecte normativ-educative.Toate cele trei forme de educație sunt importante și se influențează reciproc așa că vă propun să acordați atenție fiecăruia în parte.
Educația formală – se realizează în spațiu instituționalizat, este sistematică, evaluată și efectuată de specialiști. Poate cel mai important punct al acesteia este evaluarea și în acest sens copiii trebuie invățați să se autoevalueze singuri în afara unui sistem de apreciere, valorizare sau notare, deoarece aceasta le sporește motivația de a se dezvolta, spiritul competitiv, autodepășirea limitelor personale, atitudinea responsabilă și pozitivă față de activitatea proprie. Învățământul obligatoriu, organizat pe grupuri de vârsta și interese, oferă bază și pentru celelalte tipuri de educație și este necesar să nu fie minimizat, dimpotrivă poate folosi ca structură de bază pentru toate celelalte activitati educative.
Educația nonformală – este opțională, organizată în afara cadrului instituțional obligatoriu, formală, variată, adaptată individului și nevoilor lui speciale și complementară celei formale, având același scop dar cu mai puține restricții. Influența acestui tip de educație se manifestă prin instituții, organizații, fundații, cluburi, ateliere, universități culturale, biblioteci și mass-media. Toate aceste activități desăvărșesc educația formală, întăresc însușiri și abilități specifice și deschid calea către domenii de interes personal, unde copilul iși poate descoperi aptitudini noi neexplorate în sistemul formal.
Educația informală – este occidentală, are un puternic impact și stimulează nevoia de cunoaștere prin experiențele și cunoștințele accumulate. În acest context informal sunt incluse în principal familiile, mass-media, experiențe trăite, idei aplicate sau informații din viața cotidiană. Aici inițiativa invățării îi revine exclusiv individului iar grila de evaluare este competența într-un gen de activitate sau interes.
Ivan Corina
