Cum ne ajută cristalele în terapia spirituală?

Incepînd cu acest articol vom aborda un nou subiect şi anume terapia cu ajutorul cristalelor. Desigur, aţi mai citit şi cărţi, şi alte publicaţii despre rolul cristalelor în privinţa sănătăţii noastre. Totuşi, informațiile oferite se repetau de multe ori, de parcă autorii se copiau la indigo unii pe alţii.
Atunci cînd ne uităm la o bucăţică de cuarţ colorat, găsită prin vreo librărie esoterică sau undeva în oraş pe o tarabă, aparent avem tendinţa să nu credem că acea piatră preţioasă ne poate ajuta. Cu toate acestea, dacă o cumpărăm şi o pregătim aşa cum trebuie, constatăm că într-adevăr ne ajută. Ştiind asta, acum putem porni pe lungul drum al secretelor cristalelor pe care vi le vom dezvălui treptat.
Care sunt tainele formelor cristalelor?
Forma cristalelor
Un prim element important pe care trebuie să-l cunoaştem despre cristale este acela al formei. Ne referim aici la forma obţinută în urma prelucrării prin şlefuire atent realizată. Există cristale cu forme:
- sferice
- ovale
- piramidale
- în formă de baghetă cu un vîrf sau două
În funcţie de culoarea respectivă fiecare categorie îndeplineşte un rol specific. De exemplu, dacă pentru meditaţie se poate folosi un cristal sferic, pentru o încărcare energetică a aurei se utilizează fie un cristal cu aspect piramidal, fie ovoidal. Este evidentă în zilele noastre radiaţia energetică a unei forme precise, ştiinţa a descoperit această realitate subtilă. De aceea, este important să ştim cum radiază o formă sau alta, pentru a folosi apoi acea energie rezultată. Desigur, se pot folosi combinaţii ale unor astfel de forme ale cristalelor, pentru amplificarea unor rezultate terapeutice.
Care sunt principiile de funcționare a cristalelor?
Ceea ce veţi citi în acest articol nu veţi găsi nicăieri, şi asta pentru că terapeuţii din domeniul cristalelor, mă refer la cei care mai ştiu cîte ceva, nu oferă adevărurile necesare în privinţa asta.
Aşa cum cele şapte culori influenţează fiinţa şi aura noastră, în funcţie de stare şi de nivelul spiritual, la fel şi cristalele realizează asemenea aspecte.
Cristalele inactive, neutre şi active
Avem trei categorii funcţionale de cristale: cele inactive, cele neutre şi cele active: respectiv roşu, portocaliu şi galben care funcţionează pe principiul Potenţium, verdele cu toate nuanţele sale care reprezintă principiul Echilibrului, şi albastru, indigo şi violet care funcţionează pe principiul Vacuum.
V-a spus aşa ceva vreun cristaloterapeut pînă acum? Cel mai probabil, nu.
Potenţium
Se înţelege că pe Potenţium folosim cristalele roşii, portocalii şi galbene, pentru încărcare, în această categorie intrînd următoarele:
- stimularea intelectuală
- activarea poftei de mîncare
- tonus fizic îmbunătăţit
- stimularea glandelor endocrine
- recuperarea după o boală
- energizarea celulelor şi a sîngelui
- energizarea creierului şi multe altele
VACUUM
Principiul Vacuum îl putem folosi atunci cînd suntem prea agitaţi, ori supraîncărcaţi, cristalele albastre, violet şi indigo fiind benefice pentru:
- curăţarea sîngelui
- calmarea sistemului nervos
- intrarea în stare de hipnoză sau meditaţie
- pregătirea şi antrenarea celui de-al treilea ochi
- evoluţie spirituală prin studiu
- percepţia cîmpurilor spirituale subtile şi nu în cele din urmă comunicarea cu Energia Supremă care este Creatorul.
Se înţelege că în privinţa cristalelor verzi există tehnici de regenerare şi echilibrare energetică a corpului fizic şi a celorlalte corpuri subtile care alcătuiesc aura.
Desigur că nu putem omite din enumerarea noastră cristalele albe, transparente sau lăptoase, care pot înlocui din perspectiva terapeutică, deşi nu întotdeauna, un cristal din altă gamă cromatică. Şi asta pentru că fiecare cristal, prin culoarea sa, se află şi rezonează într-o lungime de undă precisă, ca la posturile de radio. Imaginaţi-vă că un cristal a cărui emisie energetică ar fi echivalentă cu undele lungi, a căror putere e scăzută, nu poate funcţiona ca un cristal care ar fi echivalent cu lungimea de undă a ultrascurtelor, care sunt intense. Vom continua fascinanta călătorie în lumea cristalelor descoperind alte taine minunate…
Contele Incappuciato