Dacia Hiperboreea: mit sau realitate?

Dacia Hiperboreea este un mit sau un ţinut legendar?

Nici una nici alta, ea este o realitate vie care transcende timpurile pînă în ziua de azi. Multe din cunoştinţele traco-geţilor aparent au fost pierdute, numai că cine ştie să caute, va găsi întotdeauna ceea ce are nevoie. N-am să folosesc cuvinte pretenţioase, doar atât vreau să spun că, istoria românilor se scrie în aceste zile apocaliptice. Şi când spun asta mă refer la revelaţiile care ni se transmit pe toate căile posibile. Marele nostru strămoş getodac, Zamolxe, împreună cu toţi regii GetoDaciei, au reuşit în acest an pe data de 30 iunie să activeze piatra sacră a dacilor. Aceasta a început să strălucească şi să răspîndească lumina cunoaşterii şi conştiinţei pentru toţi locuitorii acestei ţări. Nu întâmplător, s-a ales această dată şi nu întâmplător misiunea Romînia s-a declanşat. Sigur că mai sunt multe de făcut, dar în principiu lucrul cu spiritul sfânt al Unicului a început.

Ce ştim despre neamul dacic?

Despre acest neam se pot spune foarte multe lucruri, însă cel mai important fapt ce poate fi relatat aici este următorul, că de mii de ani acest neam a păstrat intactă flacăra credinţei în Unul, astfel încât nimeni şi nimic să nu poată abate acest neam de la misiunea celestă ce i-a fost trasată din veşnicie. Dacia ca structură socială era împărţită în 33 de regate, fiecare regat fiind condus de către o regină avînd alături un grup de înţelepţi. Prin puterea telepatiei, toate reginele şi înţelepţii acestor regate împreună cu regele erau în contact permanent, astfel că nici o hotărâre sau măsură nu era luată în mod arbitrar de unul din ei. Din punct de vedere cultural ei desfăşurau activităţi care scoteau în evidenţă poziţia importantă pe care o ocupa Unicul în viaţa lor.

Sărbătorile dacilor

Toate sărbătorile erau desfăşurate în acest concept al Divinităţii, toţi ştiau că fără acest suport, viaţa lor ar fi putut îmbrăca forme pline de dezacord şi dizarmonie. Toţi locuitorii erau în legătură unii cu altii, sinceritatea şi transparenţa erau la mare cinste. Nimeni şi nimic nu se putea ascunde sau tăgădui sub auspiciile minciunii caracteristice vremurilor noastre. Munca era desfăşurată în comun acord cu toţi membrii comunităţii, fiecare efectuînd ceea ce i-a fost trasat ca sarcină sau ca specialitate. Fiecare îşi cunoştea rangul social şi poziţia în societate astfel încât nimeni nu îşi putea aroga dreptul asupra celuilalt. Familiile erau închegate şi trăiau de comun acord, singurul act care unea bărbatul şi femeia era doar jurămîntul adus din ceruri în momentul încarnării lor pe pămînt. Această legătură era sacră şi ocrotită de comunitate şi bineînţeles, binecuvîntată de preotul ce susţinea această legătură în faţa Dumnezeului viu.

Alimentaţia dacilor

Din punct de vedere alimentar, dacii foloseau preponderent mierea, nucile, plantele cu seminţe, carnea mai puţin, vinul ca sfîntă împărtăşanie- total diferită de ceea ce se face acum în bisericile noastre. Copii erau crescuţi în spiritul democraţiei şi al strămoşului geto-dac Zamolxe. Cu toţii învăţau în şcolile misterelor principiile care conduc Universul şi, ca atare, se comportau în consecinţă. Premiile primite erau efectuarea de grade de iniţiere care să îi pună în contact într-un mod profund cu Dumnezeul interior al fiecăruia. Alchimia era predată în aceste şcoli, tocmai ca Lumina Unicului să aducă cunoaştere şi prosperitate în toată fiinţa geto-dacilor şi pentru ca toate care au fost orînduite să curgă pur şi simplu.

Dacii erau oameni simpli, modeşti în modul lor de a se comporta şi de a se îmbrăca

Erau cumpătaţi la vorbă şi destoinici în fapte. Trădarea nu era cunoscută, aceasta s-a întâmplat mult mai târziu spre era noastră, cînd cel întunecat şi-a făcut cunoscută prezenţa prin trimişii lui. Însă pînă atunci neamul geto-dac a respectat cu sfinţenie tradiţia vie şi milenară a bărânilor fără număr de ani (ramanii).

Ce leacuri foloseau dacii?

Ca leacuri foloseau întotdeauna poţiunile magice din plante, multe din acestea nu mai există astăzi, cele care au mai rămas nu mai au aceeaşi valoare miraculoasă de tămăduire. Două din aceste plante, aşa zis miraculoase, sunt tutunul şi cînepa. Valoarea lor spirituală era întrecută doar de alchimie care reuşea să extragă esenţele cele mai pure din plantele care existau. Însă timpul a pus un văl şi, de atunci, au trecut multe milenii. Cunoaşterea a fost păstrată de acei daci care şi azi trăiesc printre noi în munţii şi pădurile României, în locuri bine ascunse, inclusiv în planurile subtile ale dimensiunilor. Să nu uităm că majoritatea dacilor erau nemuritori şi cunoşteau transcendenţa şi posibilitatea de a trece dintr-o dimensiune în alta.

Virgil Marcu