Educația prin prisma unui pedagog sau cum văd eu educația în România

Educația în România, sau mai bine zis învățământul în sistemul românesc, sunt două lucruri total diferite. În mod normal, cele două ar trebui să fie complementare dacă nu același lucru.

Educația derivă de la substantivul ”educatio” care înseamnă creștere, hrănire, cultivare. Platon definea educația ca  fiind ” arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile native pentru virtute ale acelora care dispun de ele”. Pedagogul român Constantin Narly spunea că ”educația este un fapt social și individual în același timp”.

Cea mai bună definiție o dă, din punctul meu de vedere Florin Georgescu : ” educația este prima activitate creatoare neproducătoare de bunuri de consum, cunoscută de istorie” ( economist și om politic român).

Învățământul  îți oferă niște informații de care nu dispui la un moment dat, pentru a te pregăti pentru viața profesională pe care o vei urma.

Diferența între educație și învățământ este că prima te pregătește pentru viață, iar cea de-a doua te pregătește pentru muncă.

Ce îți oferă educația și învățământul?

Din punctul meu de vedere amândouă te formează ca om, îți dezvoltă potențialul biopsihic și  îți formează personalitatea în funcție de condițiile societății. Diferența dintre inteligență și deșteptăciune, este că prima este nativă, iar cea de-a doua reprezintă informațiile acumulate pe parcursul vieții.

Și, din nou, ajungem la educație, cumulul acela de informații care îți dezvoltă inteligența.

Educația pune accent pe oameni. Chiar dacă este o activitate neproducătoare de bunuri de consum, deși este discutabil și acest lucru, ea în sine este un bun de consum.

De-a lungul vieții, fiecare dintre noi am urmat cu strictețe poate, pașii educației. Grădinița pentru mine nu a fost un mediu social propice, dar odată cu învățământul primar am început să îmi dezvolt anumite abilități ( în principiu cele de citire, cu matematica nu am stat niciodată bine).

Pot spune că am apucat primii ani de școală în perioada comunistă, dar nu pot spune că m-au marcat în vreun fel. Tot ce știam era că trebuia să învăț. Amintirea cea mai pregnantă de atunci este aceea a unui perete vopsit galben, pe care erau lipte niște litere din hârtie, ce formau următoarea frază : ”Meseria este brățara de aur”.

Evident că și după ’90, acea frază a rămas cocoțată pe perete. Nu pot să mă plâng. Am învățat mult, am învățat bine, poate prea bine câteodată. Mi-a plăcut să învăț. Mi-a plăcut să învăț doar ceea ce îmi plăcea, restul reprezenta o tortură barbară pe care profesorii și părinții se chinuiau să o aplice.

Evident, dacă nu veneai acasă cu nota așteptată urmau represaliile,ca de altfel pentru noi toți. Dar niciodată , și o spun cu extrem de multă convingere nu ”m-am dat cu fundulețul” de pământ că îmi doresc  ceva ce am văzut la alți copii, de exemplu.

Ce am fost și cum am ajuns?

Recunosc  nu m-am omorât cu învățatul, dar am învățat. Și acum îmi aduc aminte de serile în care mama se chinuia să mestece cu o mână în mâncare, cu cealaltă să o țină pe sora mea,  și pe mine să mă învețe poezii. Cred că de aceea am și căpătat o dragoste profundă pentru literatură, datorită mamei.

Educația nu începe în școală. Educația începe acasă, fie că vrem sau nu. Nu degeaba se vorbește încă, de cei ”7 ani de acasă”, pe care în ultima vreme, din păcate, cei mai mulți nu îi au.

Nu mi-am dorit să ajung pedagog, nu acesta era visul meu. Însă, când am fost pusă în fața faptului împlinit mi-am dat seama că nu pot fi ca toți ceilalți. Din păcate, însă, sistemul de invățământ din România nu mai este ce a fost.

Noi, pedagogii suntem obligați să creăm bunuri de consum. Este impropriu să spui că oamenii sunt bunuri de consum, dar forța de lucru nu.

Asta creăm: forță de lucru. Deja nu mai are importanță cât de pregătiți suntem ( mă includ deoarece am devenit și eu la rândul meu un bun de consum), atâta timp cât putem fi ”consumați la greu și din greu”.

Dacă educația a început acasă, atunci ai devenit un bun  care va fi consumat fără drept de apel, fără negociere ș fără mărire de salariu.

Ce s-a întâmplat cu învățământul?

Dacă educația a început la școală, sau mai bine zis în viață, atunci vei deveni un  manager, un șef, un patron, dar niciodată un lider. Am observat că educația în zilele noastre, strică. Cu cât ești mai puțin educat, cu atât ai mai mult succes și evident, mai mulți bani.

Nu contează că ai trecut prin școală, ca ”gâsca prin apă”, nu contează că poate nu știi să scrii și să citești corect în limba maternă. Tot ceea ce contează este că la un moment dat, vei ajunge manager, vei ajunge Patron.

Nu putem avea pretenția să fim toți educați atâta timp cât cineva trebuie să facă parte din ”clasa muncitoare”. Singura problemă apare atunci când există diferențe majore între cei cu o educație și cei fără. Primii ajung să muncească de 2-3 ori mai mult decât ultimii, dar  fără sorți de reușită.

Am ajuns să mă întreb de ce învățăm? De ce ne chinuim cu informații ”inutile”, dacă viața nu ni le cere?

Sistemul de învățământ s-a schimbat, a regresat, au regresat pedagogii. Nu pot avea pretenția să îmi educe copilul un om care la rândul său nu a fost educat. Nu pot avea pretenția să învăț pe cineva care nu vrea să fie educat.

Educația nu produce bunuri de consum, dar este un bun de consum. Noi suntem ”un bun de consum”.

Alexandra Dănciulescu