Ronde.ro

Emoțiile negative – Frica

Miercuri, 05.aug..2015 17:24 Fobii si emotii negative Lasă un răspuns 1 vizualizari

De când se nasc şi până mor, oamenii sunt paralizaţi în acţiunile lor de frică. Sunt mai multe tipuri de frică şi toate îşi pun amprenta în noi. Există frică instinctuală care vine din străfunduri şi care ne face să ne temem de animale, de cuţit, de cutremur, de inundaţie, de foc, de spaţii închise etc. De unde vin aceste stări de frică dacă noi în această viaţă nu am trăit nimic din toate aceste situaţii? Explicaţia este simplă: din existenţe trecute când am fost marcaţi de asemenea situaţii.

Emotiile negative - Frica 2

Frica este inoculată încă din copilărie

Există însă şi frici induse prin educaţie şi societate. Copiii sunt speriaţi ca să se cuminţească cu fel de fel de fantasme (muma pădurii, bau-bau) şi născociri ale celor mari (moare mama, plec cu tati, etc) şi, condiţionaţi prin frică, răspund numai la aceşti stimuli. Adolescenţii trebuie să se ţină de ,,cârd” numai prin regulile impuse de acesta individului. Să ai telefoane de ,,fiţe”, îmbrăcăminte ,,fiţoasă”, bani şi comportament ,,fiţos” ca să te accepte o societate a ,,fiţelor” care, impunându-şi regulile, te marchează pe viaţă. Când ajungi adult, mori de frică că nu ai casă, maşină, serviciu bănos, lux şi acces la înalta societate care este plină de … ,,fiţe” şi frici. Biserica culminează abordând şi fluturându-ţi pe sub nas aşa zisele percepte morale pline de frici, afişând tot timpul lozinci ca ,,să-ţi fie frică de Dumnezeu” sau ,,şi femeia să se teamă de bărbat” care este culmea infatuării masculine. Dumnezeu fiind Mamă – Tată, nu poate să fie de acord cu asemenea aberaţie bisericească inventată în fond de bărbaţi, care astfel şi-au impus dominaţia de milenii. Şi hai să dezbatem puţin şi frica maeştrilor nou apăruţi, care te învaţă la fel ca şi biserica că diavolul sau entităţile negative sunt periculoase şi trebuie să ne temem de ele, făcându-ne tot felul de semne sau abordând tot felul de incantaţii ritualice, iantre, mantre, cristale şi alte ,,elemente ajutătoare”.

Efectele negative care apar trăind prin prisma fricii

Emotiile negative - Frica 3Frica este un element distructiv, care are un efect ,,nuclear” asupra aurei şi implicit a organismului uman. Pune în mişcare energii mari care te pot transforma în ,,bombă” cu efect întârziat.

Pe lângă faptul că descentrează corpurile subtile, atrage din jur toate energiile de frică ale celorlalţi.

Şi astfel se crează în jurul tău egregori de energie urâţi, care te atacă prin frica ta de rău, urât, diavol, ori alte creaturi. Dacă am trăi frumos şi corect, bărbat şi femeie ,,umăr la umăr”, părinte şi copil în perfectă armonie, om cu om în deplină înţelegere, totul ar fi ca în rai. Prin fricile noastre nenumărate ne atragem blocaje energetice. Un animal n-o să atace niciodată un om dacă îl simte puternic şi nu emite vibraţia fricii. Părinţii care îşi controlează excesiv copiii şi au o atitudine de frică permanentă faţă de ce o să li se întâmple, atrag spre aceştia, prin energia fricii, exact scenariile pe care nu le vor, dar le crează pentru ei.

Pentru că una este să fii vigilent, să ai forţă şi credinţă că nu se poate întâmpla nimic rău şi alta este să fii înfricoşat şi să atragi spre tine energiile asemănătoare de frică de la toţi ceilalţi.

Dacă Dumnezeu este Iubire, ce ne determină pe noi, creaţia Lui, să ne complacem în energia fricii? Biserica a avut un rol determinant în această poveste şi, dincolo de apariţia ei, stau sigur rasele care au populat pământul la începuturi. Sirusienii erau negri şi erau o rasă foarte războinică. Foloseau sclavi (fiinţe făcute prin inginerie genetică) pe care îi tratau ca pe animale. De ce credeţi că la africani diavolul este alb? Deci pământul a fost o arenă de lupte permanente unde nu au existat decât vremelnic învingători sau învinşi.

Este frica întipărită in ADN-ul nostru?

Emotiile negative - Frica 4Frica a fost indusă în mintea oamenilor ca o ,,armă” de control asupra unor sălbăticiţi. Nu suntem nici pe departe civilizaţia cea mai avansată dintre cele care au existat pe Terra. Suntem nişte experimente din încrucişări de rase cu pretenţii de mari creatori. Şi păstrăm în zestrea noastră ancestrală o genă dominantă de la rasa de bază. Atâta timp cât vom trăi în nenumărate frici, suntem o rasă inferioară, neinformată, primitivă chiar. Când vom conştientiza că nu semnele, cristalele (care de altfel sunt conştiinţe vii de pe alte planete), mantrele şi iantrele, ritualurile şi incantaţiile ne aduc liniştea şi echilibrul interior, ci sunt doar surogate date minţii ca să o păcălim să ne lase să ajungem la latura noastră divină, nu vom obţine mare lucru. Vom experimenta tot felul de paleative aleatorii cu pretenţie de panaceu universal şi nu ne vom da voie să experimentăm natura noastră divină care este sublimă.

Găsim totfelul de ,,găselniţe” care să ne scape de frici şi propriile noastre urâciuni. Dacă suntem în echilibru, cunoaştere, înţelegere şi iubire necondiţionată pentru cei din jurul nostru (asta vine dintr-o cunoaştere superioară spirituală), nu avem nevoie să ne ridicăm tot timpul vibraţia prin tot felul de ,,cârje” şi alte suporturi oferite minţii noastre. Să învăţăm să fim oameni morali, care permit luminii să se ancoreze în ei şi iubirii să îi călăuzească şi atunci totul va fi la modul sublim şi vom fi una cu Creatorul.

Atâta timp cât trăim cu frica că cele ,,necurate” vor fi mult mai puternice decât cele curate îi permitem diavolului să fie pe planeta noastră mai puternic decât Dumnezeu. Noi îi dăm puterea noastră zilnic şi îi permitem să ne ,,joace” şi să ne înfricoşeze după bunu-i plac. De ce să nu cred că Dumnezeu este cel care a creat tot, inclusiv pe diavol şi că mă pot conecta la cine vreau eu prin liberul arbitru care mi s-a dat şi singură îmi pot face viaţa rai sau iad? Puterea este în mâinile noastre, dar dacă veţi considera diavolul că este mai puternic şi îl veţi alimenta cu energia fricii, el va deveni mai puternic.

Dacă însă veţi alege să investiţi în Dumnezeu energia iubirii, nimic nu vă mai atinge! Fiindcă Dumnezeu ne-a lăsat la îndemână trei mari daruri: Lumina, Iubirea şi Moralitatea!

Cecilia David


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Aboneaza-te prin email!

Aboneaza-te si vei primi direct pe email cele mai noi articole!