Există amulete şi talismane în natură
Există amulete şi talismane de multe tipuri, forme şi origini, dar întotdeauna cele mai interesante sunt cele naturale.
Ce sunt amuletele naturale şi cum le putem recunoaşte?
Deosebit de rare, talismanele sau amuletele naturale sunt obiecte, pietre ordinare sau semipreţioase, investite de natură şi de puterile divine care guvernează natura cu anumite proprietăţi. Şi cum omul cât trăieşte învaţă, după ceva ani de studiu al tuturor talismanelor şi amuletelor kabbalistice, mi-a fost arătat cât de puţin cunosc de fapt, în special în domeniul talismanelor naturale. Am fost destul de norocos în această vară şi am prins o vacanţă pe litoralul Croaţiei. Îmi cumpărasem un cristal pe care îl consideram foarte frumos şi decisesem să îl port ca amuletă, încărcându-l în fiecare zi, meditând cu el în apă şi pe plajă. Ajuns pe plaja staţiunii Makarska, am simţit o necesitate bruscă de a comunica în subtil cu fiinţele locului, cele care ţin de regatul apei. Aflat în apă şi bucurându-mă atât de binefacerile ei, cât şi ale Soarelui, am observat că apa era extrem de limpede, şi am început să explorez ceea ce se afla sub valuri. Fundul apei era constituit numai din pietre, mai mari sau mai mici, mai rotunjite sau mai colţuroase. Atunci am intrat în comunicare cu una dintre entităţile locului, care mi-a expus o lecţie foarte frumoasă despre natura apei. Precum spune şi zicala noastră, apa trece, pietrele rămân, apa este natura noastră umană, în special mentalul nostru.
Avem o imensă putere de transformare a naturii şi a ceea ce ne înconjoară din punct de vedere spiritual
Pietrele de pe fund sunt lucrurile eterne, cu adevărat importante, care rămân aşa cum sunt indiferent câte valuri încearcă să le mute. Apa este extrem de clară atunci când suntem relaxaţi, când păstrăm mintea nemişcată şi netulburată, şi putem să vedem lucrurile esenţiale cu mai mare uşurinţă. Cu cât ne mişcăm mai mult, cu atât mai mult tulburăm apa şi nu mai putem vedea nimic. Apa sau mintea este curată, dar mişcarea noastră o face tulbure, distorsionând adevărurile. Am rămas să mă gândesc la ceea ce mă învăţa această fiinţă, liniştindu-mi corpul şi mintea în acelaşi timp, observând când apa, când reflecţia Soarelui din unduiri, când pietrele de mai jos. Şi atunci am văzut ceva foarte interesant. Am întins mâna şi am luat-o de pe fundul mării. Era o piatră ciudată, care avea suprafaţa tăiată de diferite linii. Imediat m-am dus cu mintea la misterele runelor, caracterele alfabetului magic scandinav şi vechi european. Eram fascinat şi nu eram sigur dacă este naturală sau făcută de om. Căutând, am descoperit câteva şi le-am luat cu mine. Adunasem vreo 20 de astfel de pietre în ceea ce credeam a fi minute (trecuseră două ore). Apoi le-am fotografiat şi am aruncat o parte din ele înapoi în valuri. Intrat din nou în apă, am luat legătura din nou cu entitatea apei, şi am întrebat dacă le pot lua înapoi în România pe cele alese. Destul de interesant, mi s-a răspuns că ele chiar acolo trebuie să meargă, şi că sunt cadouri pentru acele persoane dragi mie, însă că va trebui să las ceva în schimb. Nimic mai corect, am zis, dar ce anume? Entitatea m-a asigurat că deja am lăsat ceva, fără să vreau. Destul de criptic, dar fie.
Ce anume sunt aceste pietre?
Aceste pietre sunt amulete naturale. Semnele care le brăzdează suprafeţele sunt rune ale naturii, necioplite de mâini umane. Unele sunt mai simple, altele mai complexe. Şamanii triburilor trace şi preotesele popoarelor pelasge îşi alegeau adesea pietre oraculare din acele ape, iar mai târziu pescarii croaţi le luau ca pe amulete. Fiecare astfel de piatră, mi s-a spus, este destinată cuiva anume. Ele rezonează cu anumite persoane, iar acele persoane vor fi cele mai indicate pentru a le deţine. Matricea pe care se formează semnele sunt anumite inscripţii magice folosite în regatul undinelor, ţin de fiinţele apei, dar nu numai. Anumite fiinţe aleg o astfel de piatră şi îi insuflă un scop, o idee, apoi înscriu în ea una sau mai multe simboluri. Simbolurile sunt atât de multe şi de diferite, atât de complexe şi câteodată, atât de simple, încât nici nu par a fi ceea ce sunt. Piatra astfel încărcată va găzdui apoi, timp de câţiva ani de zile, o vietate marină destul de ciudată care erodează piatra. Această vietate poate forma acele mici şanţuri în zeci sau sute de ani, mergând pur şi simplu pe piatră conform modelului energetic, în acelaşi fel în care oamenii îşi construiesc oraşele şi străzile conform liniilor de putere telurice. Am mulţumit pentru darurile primite şi m-am reîntors la plajă. Băgând mâna în buzunarul în care îmi pusesem cristalul, mi-am dat seama că nu mai era acolo. Nu am încercat să îl mai găsesc şi nici nu mi-a părut foarte rău că „l-am pierdut”, era pur şi simplu un schimb corect. Acum ştiam la ce se referise entitatea apei când mi-a spus că deja lăsasem ceva acolo în schimb. Mulţumesc entităţii pentru ceea ce am primit, atât ca suvenir, dar mai ales ca învăţătură.
Asterion
