Există planete asemănătoare Pământului – II
În articolul anterior aţi putut citi despre recentele descoperiri ale unor planete asemănătoare Pământului nostru, în alte sisteme solare din galaxia noastră.
Este cât se poate de evident faptul că astfel de descoperiri nu mai pot fi ţinute în secret, aşa cum se proceda în anii ’70. Tehnologia ne permite acum să identificăm planete pe care cândva populaţia Terrei s-ar putea muta, probabil în următoarele 200-300 de ani. Practic ne aflăm înaintea etapei reale de colonizare a spaţiului cosmic.
O planetă aflată la la 1200 de ani-lumină depărtare
Planetele împânzite cu munţi de diamant şi umplute cu miez din sticlă pot fi mai mult decât un vis psihedelic. Astronomii au raportat în direct, pe 8 decembrie în revista “Nature”, faptul că au descoperit o planetă de dimensiunea lui Jupiter orbitând în jurul unei alte stele, ce are o atmosferă în componenţa căreia se află mult carbon. Observaţia realizată de către astrofizicieni sugerează că restul planetei poate fi cea mai mare parte compusă din carbon. Planeta WASP-12b, aşa cum a fost denumită şi catalogată, are o atmosferă care conţine cel puţin de două ori mai mult carbon decât s-au aşteptat oamenii de ştiinţă.
“Această surpriză astronomică instigă teorii noi pentru modul în care planetele se formează” – spune astrofizicianul Nikku Madhusudhan de la Universitatea Princeton, care a participat la cercetare în timp ce activa la M.I.T.(Institutul de Tehnologie din Massachusetts). WASP-12b şi steaua sa mamă, WASP-12, sunt la 1200 de ani-lumină de Pământ. Planeta este de mărimea lui Jupiter, dar cu o temperatură mult mai fierbinte de aproximativ 3200 de grade Celsius. Orbita sa faţă de stea este la o distanţă aproximativ egală ca distanţa de la Pământ la Soare. Folosind telescopul Spitzer Space, Madhusudhan şi colegii săi au înregistrat, prin spectrul luminii infraroşie de la WASP-12b, faptul că planeta se furişează în jurul stelei sale. Când planeta este în faţa stelei, telescopul înregistrează lumină şi din partea stelei şi a atmosferei planetei. Când planeta este ascunsă în totalitate în spatele stelei, doar lumina stelei poate fi înregistrată. Dacă luăm în considerare aceste teorii putem spune că lumina provine doar de la planetă. Madhusudhan şi colegii săi au comparat rezultatele lor cu datele simulate de milioane de planete generate de calculator, cu molecule şi temperaturi diferite în atmosferă. Echipa a descoperit că o planetă fierbinte, cu cel puţin la fel de mult carbon ca şi oxigen, se potriveşte cu cele mai bune date din calculator.
Cum ar fi viaţa pe o planetă dominată de carbon?
În atmosfera de carbon a planetei WASP-12b, carbonul se găseşte în formă de monoxid de carbon, metan şi dioxid de carbon. Existenţa unor planete de carbon a fost relevată şi în trecut, deşi modul în care o astfel de planetă s-ar putea forma este încă un mister. Planetele şi stelele lor sunt considerate a fi formate din acelaşi nor de praf şi gaze în acelaşi timp, astfel astronomii şi-au asumat răspunderea de a spune că atmosfera planetelor gigant ar avea compoziţii similare cu stelele din apropiere. Dar WASP-12b are cel puţin de două ori mai mult carbon în atmosferă decât steaua în jurul căreia orbitează – un mister ce nu poate fi explicat. La planetele uşoare precum Pământul, gaze ca hidrogen şi heliu scapă de gravitaţia planetei, aşa că atmosfera chimică nu reflectă compoziţia stelei. În timp ce astfel de planete stâncoase se formează, în cazul în care există mai puţin carbon disponibil decât oxigen, planeta va fi dominată de silicaţi, cum este Pământul. Dar, o dată ce carbonul şi oxigenul sunt aproximativ egale, regulile de formare a planetei se schimbă. “Atunci când cantitatea relativă de carbon devine atât de ridicată, e ca şi cum ai activa un comutator, şi totul se schimbă.
Totul ar fi diferit – ca imagine, într-o zi eşti un fan al celor de la Yankees, iar în ziua următoare poţi fi un fan al celor de la Red Sox” spune Marc J. Kuchner de la NASA Goddard Space Flight Center din Greenbelt, Maryland. “Deşi o planetă gigant de carbon unde ar predomina gazul, un corp pietros, pe bază de carbon de mărimea lui Neptun – ar avea, probabil, peisaje de diamant şi grafit” – mai spune Kuchner.
El adaugă: “Viaţa pe o planetă de carbon ar arăta diferit de asemenea. Oamenii mănâncă din carbon şi respiră din oxigen pe Pământ, dar pe o planetă de carbon aceste 2 fenomene ar fi inversate. Aţi mânca probabil rugină şi aţi combina-o cu aer pe o asemenea planetă stranie, care ar putea fi în cea mai mare parte alcătuită din compuşi de carbon. Probabil există mai multe planete de carbon, şi Jupiter ar putea fi una dintre ele. Raportul dintre carbon şi oxigen a fost dificil de măsurat.” Când sonda spaţială a NASA Galileo a vizitat planeta Jupiter în 1990 pentru a afla raportul de carbon-oxigen au fost surprinşi să observe că acesta este de 2 ori mai mare.
Contele Incappucciato
