Există spaţii goale în Soare?

O asemenea întrebare cu certitudine ar stârni printre cercetătorii din domeniul astrofizicii controverse şi polemici foarte aprinse.

În urmă cu câteva decenii se pornea în privinţa Pământului de la ideea că toată teoria referitoare la structura sa era complet falsă. Se considera, conform mărturiilor multor exploratori, printre care şi celebrul amiral Byrd, şi a unor pergamente străvechi, că interiorul Pământului nu era complet plin ci prezintă foarte multe spaţii goale imense. S-a ajuns astfel la descoperiri remarcabile în urma unor experimente diverse efectuate în ultimii 20 de ani. Aceste descoperiri fac referire şi la faptul că în unele zone goale de acest fel există baze ale unor civilizaţii extraterestre, care se află pe planeta noastră cu diferite scopuri.

Există viaţă pe planeta solară?

Să ne reamintim că de curând renumitul astrofizician Stephen Hawking a declarat că ar putea exista fiinţe mult mai inteligente decât noi pe Soare, această opinie fiind exprimată în raport cu poziţia civilizaţiei noastre faţă de o eventuală rasă inteligentă extraterestră. Asemenea posibile adevăruri sunt într-un fel confirmate de către pergamentele străvechi, precum şi de către fenomene cosmice recent petrecute. Din punct de vedere al vechilor scripturi spirituale cunoaştem faptul că toate civilizaţiile monoteiste aveau Cultul Soarelui, astrul solar fiind considerat din perspectiva esoterică un Logos – adică o Enitate de un anumit rang spiritual căreia i s-au dat în custodie lumile sistemului solar.

Toate miturile vechilor popoare vorbesc despre importanţa Soarelui ca influenţă spirituală în evoluţia omenirii. De exemplu Lucian din Samosata, un vechi şi cunoscut cronicar şi poet grec al acelor vremuri, şi care a trăit între anii 125-180, se referea într-una din operele sale la războiul dintre seleniţi – cei de pe Lună şi helioţi – locuitorii de pe Soare, pentru colonizarea Luceafărului, adică a planetei Venus. Acel război ar fi pornit datorită intenţiei seleniţilor de a cuceri astrul venusian. Ceva mai târziu în 1440, Nicholaus de Cusa, astronom, jurist, teolog şi filozof care a trăit între anii 1401-1464, se străduia să argumenteze din punct de vedere teologic faptul că există şi alte fiinţe atât pe Soare, cât şi în stelele îndepărtate. El susţinea că pe Soare trăiesc fiinţe mai clare şi mai luminoase decât cele de pe Lună şi decât oamenii de pe Pământ. Se pare că Girodano Bruno nu a fost singurul cu idei revoluţionare în privinţa lumilor extraterestre.

Cum  ar fi putut să ştie Nicholaus de Cusa că pe Soare există fiinţe atât de luminoase?

Peste secole această opinie este ferm susţinută în prezent de către Stephen Hawking.

O altă dovadă a ideii că Soarele este oarecum diferit faţă de cum îl credeau astrofizicienii o reprezintă şi recenta trecere a cometei Kreutz, supranumită şi Lovejoy. Aceasta a trecut prin coroana solară, care atinge fantastica temperatură de 1,2 milioane de grade Celsius, la o distanţă de doar 140.000 de kilometri de suprafaţa Soarelui. Deşi cometa are doar 201 metri ca mărime, ea a ieşit intactă în cealaltă parte a Soarelui, ceea ce i-a uluit complet pe astrofizicieni. Nu numai că nu s-a topit, dar şi-a păstrat şi traiectoria. Şi atunci ne punem întrebările următoare: oare coroana solară chiar are acea temperatură? Oare interiorul astrului solar este peste tot plin de cantităţi imense de hidrogen? Oare nu cumva Soarele nu este un corp ceresc solid, aşa cum spun astronomii?

Petele negre din Soare

Recentele descoperiri făcute de către echipa profesorului Subir Sarkar de la Universitatea din Oxford, susţin că în interiorul astrului solar există spaţii ce conţin aşa numita materie neagră sau energie întunecată, care se află în componenţa celor 80% din masa Universului, restul de 20% fiind planetele, stelele şi galaxiile – adică materie vizibilă. Ori dacă în Soare există materia neagră/energia întunecată (invizibilă în plan fizic), ce radiază pe anumite lungimi de undă, înseamnă că prin deducţie logică acele imense jeturi de foc ce erup periodic din Soare sunt sau pot fi doar efectele fotonice fără masă, ale unei activităţi care de fapt se manifestă mai mult în plan invizibil, adică pe frecvenţe superioare sau subcuantice.

Rudolf Steiner în cartea sa „Misterul universului” relata faptul că Soarele nostru de fapt reflectă energiile pe care le primeşte din dimensiunile superioare, pe care astrofizica de abia în prezent le studiază, strălucirea sa fiind în realitate determinată de faptul că aceste energii sunt transformate apoi în emisii fotonice în spaţiul cu trei dimensiuni în care ne aflăm.

Ceea ce duce la o ipoteză şi mai uluitoare, şi anume că astrul solar ar putea fi o imensă oglindă generată de poziţionarea spaţială a golurilor din Soare, acestea comportându-se la anumite intervale de timp ca nişte adevărate „oglinzi ale lui Arhimede”.

Oare Arhimede cunoştea secretul teribil al Soarelui şi astfel şi-a confecţionat oglinzile cu care a câşigat faimoasa luptă împotriva romanilor?

Foarte posibil! Aceste oglinzi – spaţiile goale din Soare, un fel de membrane de energie – s-ar putea mişca unele faţă de altele, în interiorul astrului solar, şi atunci când două dintre ele se sincronizează perfect una faţă de cealaltă, se formează ceea ce numim erupţii solare. Acestea fiind, văzute cu ochiul prin telescoape, nimic mai mult decât cantităţi imense de fotoni. Căldura considerată a fi generată de erupţiile solare, adică de jerbele strălucitoare văzute pe Soare, nu este generată de jerbe, ci de concentrarea energiilor la nivel cuantic prin sincronizarea a două sau chiar trei spaţii goale – oglinzile interioare solare.

Dacă este aşa, şi în conformitate cu pergamentele străvechi ce spun că pe Soare există fiinţe sublime ca înfăţişare, putem considera că regatul solar al acestor entităţi se află undeva mult în interiorul Soarelui. Iar aceste spaţii goale, oglinzile, ce conţin materia neagră, sunt folosite de către asemenea fiinţe cu ajutorul unei tehnologii de tip spiritual, pentru a regla liniile electromagnetice pe toată întinderea sistemului solar, atât în plan tridimensional, cât şi în dimensiunile superioare cu care este conectat sistemul nostru solar. Iar un asemenea mod de folosire a spaţiilor interioare din Soare poate fi folosit de către solarieni pentru a comunica foarte eficient şi cu viteze foarte mari la distanţe uriaşe în galaxie, către alte civilizaţii similare lor.       

Radu Ran