Fenomenul de deja-vu explicat pe înțelesul tuturor

Chiar și cei mai raționali dintre noi au experimentat măcar odată în viață fenomenul de ”deja-vu”. Ni se întâmplă când suntem cu prietenii, stăm de vorbă și brusc avem sentimentul că am mai trăit deja acea discuție sau plimbare. Familiaritatea acelei viziuni este copleșitoare , chiar dacă nu ar trebui să fie deloc familiară. Senzația devine puternică chiar înainte să se întâmple acel lucru, dispărând apoi la fel de brusc pe cât a apărut.

Bineînțeles, cred că toți ne-am întrebat (sau am fost doar eu)  dacă  putem vedea viitorul și dacă cumva putem avea  premoniții.

Deja-vu este un termen  francez  care în traducere mot-a-mot înseamnă  ”deja văzut” și se pare că recurența acestui fenomen se manifestă la 60%-70% din oameni, cel mai probabil în jurul vârstei de 15-25 de ani.

Fenomenul este destul de complex și există suficiente teorii care încearcă să  îl explice. Austriacul Arthur Funkhouser sugerează că există deja așa numitele ”deja experiențe”, dar că pentru a studia mai bine fenomenul  trebuie făcute niște diferențe între experiențele observate. Funkhouser descrie primul incident ca fiind ”deja vizitat” iar pe cel de-al doilea ”deja experimentat” sau ”deja trăit”.

Fenomenul de deja-vu a fost asociat și cu epilepsia lobului temporal, deoarece s-a observat că acest fenomen se produce chiar înainte de criza lobului temporal.  Oamenii care suferă de aceste crize experimentează deja-vu-ul în timpul crizei efective sau în momentele dintre convulsii.

 

Unii cercetători speculează că deja-vu-ul are loc din cauza unor scurtcircuitări la nivelul creierului, în încercarea de a crea percepții despre lumea în care trăim dar cu un input limitat. De câte ori nu ni s-a întâmplat ca un simplu miros de parfum să ne trezească brusc o amintire foarte detaliată.

Alți cercetători sugerează că informațiile primite din exterior sunt procesate greșit de creier, adică ”se scurg” din memoria pe scurtă durată în cea de lungă durată, trecând peste mecanismele de stocare tipice. Astfel că, atunci când  experimentezi ceva nou – situat clar în memoria pe termen scurt- ai impresia că de fapt este o amintire de demult.

O ipoteză similară sugerează faptul că acest fenomen reprezintă o eroare de sincronizare, adică în timp ce noi percepem momentul, informația senzorială se poate infiltra în  memoria pe termen lung, producând, astfel, o întârziere, și sentimentul că am mai trăit acel moment .

O caracteristică este comună pentru toate cazurile de deja-vu, și anume: suntem complet conștienți când are loc acest fenomen, ceea ce înseamnă că  nu avem nevoie de  ”participarea” întregului creier pentru ca deja-vu-ul să aibă loc.

Deși până acum nu s-a găsit o cauză exactă a acestui fenomen, asta nu înseamnă că trebuie să ne îngrijorăm. Există multe speculații pe această temă, tocmai pentru că acest fenomen se regăsește și la oamenii care nu suferă de nici o afecțiune medicală.

Singurul lucru pe care pot să îl afirm este să ne bucurăm de aceste momente de deja-vu atâta timp cât le avem, sau să ne prefacem că putem citi viitorul.

Bibliografie:

http://science.howstuffworks.com/science-vs-myth/extrasensory-perceptions/question657.htm

https://www.psychologytoday.com/blog/brain-babble/201208/the-neuroscience-d-j-vu

 Alexandra  Dănciulescu