Fii tu schimbarea pe care vrei s-o vezi în lume

Fiecare om reprezintă și este o ființă spirituală extrem de puternică. Fiecare cetățean al acestei planete așteaptă ca oricine altcineva să se schimbe în raport cu el, numai el însuși nu. Este un cerc vicios prieteni, o vorbă înțeleaptă spune așa: ”Fii tu acea schimbare!”
În ce constă schimbarea?
După cum bine știți Geea a intrat din 2012 în dimensiunea a 5-a, ca atare în noi vor apare tot mai multe contradicții, lupte și conflicte interioare. De ce? Pentru că unora dintre noi nu ne plac schimbările și ne opunem mai tot timpul, fie conștient, fie inconștient. Se așteaptă de la noi o mare schimbare în ceea ce privește comportamentul, atitudinea și reacția la toți acești stimuli, atât externi, cât și interni! Suntem cu toții în pragul unei mari transformări și descoperiri a ființei, stilul nostru de viață se va modifica treptat. Dacă vrem să fim în continuare membrii cu drepturi depline ai acestei planete, atunci trebuie să ne schimbăm! Poate unora li se pare mult, sau poate altora puțin, oricum ar fi, fără o modificare substanțială din partea noastră nu vom mai putea să ne bucurăm de viață așa cum ne dorim! Se cere mai multă responsabilitate din partea noastră și alegeri înțelepte care să vizeze binele general al omenirii și nu doar al câtorva!
De ce am pus acest titlu articolului de față? Pentru că asta trebuie să facem. Fără o modificare esențială în viețile noastre nu putem să mai fim părtași la tot ceea ce se întâmplă pe suprafața acestei planete albastre.
Este dificil vă schimbați?
Puteți începe cu lucruri mici, căci în esență toate adunate fac un lucru mare. Începeți dimineața fiind conștienți de voi, de faptul că tocmai ați început o nouă zi. Fiți conștienți de faptul că azi aveți posibilitatea și prilejul să vă manifestați cu putere ca o ființă extraordinară, ceea ce și suntem, nu-i așa?!
Ce trebuie să faci ca să te schimbi?
- Dați binețe și spuneți bună dimineața sinelui vostru, cereți să fiți prezenți în tot ceea ce întreprindeți, cereți să fiți receptivi la cei ce vă înconjoară, aceștia pot fi copiii voștri, părinții, vecinii, prietenii, colegii de serviciu, șefii.
- Nu lăsați ca viața voastră să fie o mare de deșertăciune!
- Doriți și cereți Prezenței Divine din voi ceea ce este necesar în transformarea voastră!
- Cereți să fiți deschiși la toate oportunitățile ce se deschid neîncetat de acum încolo!
- Schimbarea pe care o tot așteptăm, trebuie să vină în primul rând de la noi!
- Noi trebuie să fim faruri călăuzitoare pentru cei ce nu s-au hotărât, încă!
- Dragii mei, nu mai amânați ceea ce puteți face astăzi, credeți și fiți hotărâți! Este important cum vă hotărâți și modul în care acționați conform hotărârii luate!
- Nu faceți nimic mecanic, totul să vină dintr-o profundă simțire!
- Totul trebuie să fie cât mai natural cu putință, nimic prefabricat din vechile mentalități!
Nu putem păcăli Divinitatea, Ea vede tot, știe tot, este prezentă în fiecare din noi. Ca să reușim trebuie să credem că suntem o ființă spirituală puternică care a venit la întrupare pentru a experimenta diferite aspecte ale materialității. Drama noastră este că ajungem să credem că noi și problemele noastre suntem una, una cu corpul fizic, numai una cu sinele nu. Este o mare eroare!
Virgil Marcu