Horoscop săptămânal Leu 24-31 octombrie 2015

Socio-profesional
Tripleta Venus-Jupiter-Marte de pe casa banilor şi a activităţii le oferă foarte bune oportunităţi de afirmare, şi în data de 24 octombrie s-ar putea chiar să dea norocul peste ei la propriu. Este foarte important pe parcursul acestei zile să-şi asculte intuiţia în tot ceea ce se întâmplă. În 24 fie rezolvă, cel puţin teoretic, o etapă importantă într-un dosar de divorţ, succesiune sau cu încărcătură pecuniară foarte importantă, fie au parte de o sumă ce finalizează o acţiune, o iniţiativă legată de organizarea unui aspect legat de mutatul într-o altă casă. Săptămâna următoare debutează pentru nativi cu implicarea în ziua de 26 octombrie într-o afacere, un proiect sau o activitate ce implică acte în care sunt prevăzute norme metodologice, poate fi vorba şi de un examen/o examinare detaliată a cunoştinţelor nativilor într-o firmă sau un grup care se ocupă cu activităţi gen baze de date şi trafic informaţional ca formă de afacere. Iar acest aspect este esenţial pentru că în ziua următoare pe 27, la Luna Plină, Leii pot fi solicitaţi şi motivaţi în acelaşi timp de o chestiune de consolidare a poziţiei lor socio-profesionale, relaţia cu şefii căpătând acum o formă mai trainică.
Pe cale de consecinţă mulţi nativi pot fi avansaţi în funcţie în 28 octombrie sau cel puţin au o oportunitate de a fi investiţi la nivel decizional cu o nouă postură profesională. Ceea ce bineînţeles le şi dă apă la moară, şi îi şi satisface. Totuşi atenţie nativi din decanul întâi, pot apare riscuri de confruntări de atitudine cu şefii pe considerente pecuniare. În după amiaza zilei de 29 şi în 30 octombrie ei se confruntă cu o scurtă criză de creativitate, ceea ce-i poate dezorganiza pe moment, şi cu discuţii şi decizi contradictorii în anturaj, fapt ce le poate afecta prestigiul.
Dragoste
Zile bune în relaţie sunt între 25 şi 29 când pot schimba ceva concret în relaţia lor din punct de vedere al stabilităţii şi educaţiei copiiilor, şi zile mai puţin bune 28 şi 30 octombrie atunci când survin aspecte de posesivitate şi discuţii în contradictoriu.
Sănătate
Să fie atenţi la sistemul imunitar în 25 octombrie, la dereglări hormonale în 27, şi la cele neurovegetative şi la sistemul pulmonar în 30 octombrie.