Industria iluziilor şi dependenţa noastră de a face cumpărături

Cum facem cumpărături?

Ori de cîte ori plecăm de acasă ca să cumpărăm cîte ceva mintea noastră intră în alertă.

Înainte însă de a pleca de acasă, noi ne facem planuri despre ce vom cumpăra, ce vom vedea în piaţă sau în magazinul unde ne vom duce, făcînd tot felul de calcule din momentul în care ieşim pe uşă şi pînă cumpărăm la propriu ceea ce ne interesează. Este evident că fiind fiinţe evoluate şi înzestrate cu raţiune, în raport cu regnul animal, avem nevoie să ne alimentăm şi să ne dotăm cu haine corespunzătoare, şi asta nu neapărat pentru a ne acoperi goliciunea trupului, ci pentru a ne proteja de intemperii şi mai ales pentru a învăţa ceva foarte important din asta. Ce am avea de învăţat? Aşa cum există proverbul „Spune-mi cu cine te însoţeşti ca să-ţi spun cine eşti”, la fel putem afirma „Spune-mi cum te îmbraci ca să-ţi spun ce om eşti” sau „Spune-mi ce cumperi ca să-ţi spun ce minte ai”. Desigur că mulţi ar putea să fie surprinşi de asemenea afirmaţii, dar veţi vedea imediat anumite aspecte care converg clar către astfel de realităţi. Trebuie să înţelegem foarte clar şi foarte simplu două lucruri. Primul, că avem nevoie de mintea noastră pentru a putea înţelege că trăim şi să ne dăm seama de ceea ce există în această lume, şi al doilea, că mintea totuşi la ora actuală este un instrument deformat din cauza atîtor acumulări intelectuale care, la un moment dat, prin chiar numărul lor enorm, deformează capacitatea de a le pune în practică. Altfel spus mintea noastră la ora actuală nu prea mai e capabilă să facă faţă la necesitatea de a aplica la modul practic informaţiile enorme stocate în memorie.

Cum reacţionează mintea noastră atunci când ne aflăm într-un magazine cu haine?

Cînd intrăm într-un magazin de haine,  suntem practic încîntaţi de sortimentul bogat de modele pe care-l vedem. Nu contează că  sunt haine nou-nouţe sau second hand, oricum ochiul transmite minţii informaţia despre cantitatea, modelul şi culorile hainelor din magazin. Să zicem că am vrea să ne cumpărăm o haină de toamnă şi vedem la stand mai multe modele, cu culori, croieli şi preţuri diferite. Ne învîrtim, ne uităm cînd la una cînd la alta, le comparăm şi totuşi nu ne putem hotărî pe care să o cumpărăm. Şi asta nu din cauză că nu am şti, ci pentru că nu reuşim să alegem din prima dintre cîteva modele pe acela care trebuie.

În altă ordine de idei, în loc să ştim clar ce vrem, lăsăm mintea să se joace cu noi fără să ne dăm seama. Pentru că ea mereu compară şi totuşi nu alege, şi ştiţi de ce? Pentru că plăcerea cînd o ai atunci cînd ai achiziţionat ceva nu e a minţii, ci a sufletului, dar de cele mai multe ori oamenii aleg cu mintea, nu cu sufletul. Mintea se joacă cu noi, compară şi tot nu e mulţumită. Noi spunem în sinea noastră: „Uite ce frumoasă e jacheta asta albă cu bulinuţe…” dar mintea vine şi zice: ”Nu vezi că nu ţi se potriveşte modelul?” şi imediat mintea te face să intri la îndoieli şi cauţi alt model. Ori dacă vrei să-ţi cumperi o pereche de pantofi buni, şi-ţi alegi o pereche la care te uiţi şi îţi place, mintea vine şi zice iar:” De ce îl cumperi pe ăsta? Nu vezi că cel de alături e mai frumos?” Deşi nu întotdeauna ce e mai frumos e şi bun, şi nu întotdeauna ce e mai bun e şi frumos. Şi atunci dăm ascultare minţii şi devenim indecişi, iar unul dintre efectele acestui proces prin care mintea ne influenţează este chiar acea atitudine prin care noi spunem: ”Lasă că vin altădată… „ şi ieşim din magazinul respectiv.

Dualitatea dintre raţiune şi suflet nu e întotdeauna în favoarea noastră

Într-o asemenea situaţie simţim o mică nemulţumire în sufletul nostru, deşi nu ne dăm seama ce anume a cauzat-o şi de unde provine. În realitate mintea jubilează că ne-a putut controla încă o dată, şi bucuroasă pregăteşte lovitura care o dă ceva mai tîrziu, cînd vom intra în alt loc pentru a cumpăra sau a ne uita la altceva. Există oameni pe lumea asta care nu se mai opresc din cumpărat haine, deşi sunt conştienţi că au destule. Dar ei ar mai vrea să aibă, că deh!… aşa îi îndeamnă mintea lor care îi controlează în cea mai mare parte a timpului. Cum intră într-un magazin, hop! la haine. Şi să vezi ce mai admiră… şi să vezi cum se mai învîrt… şi fusta cutare, şi bluza cutare, şi eşarfa aia, şi rochia ailaltă, şi sacoul de colo şi tot aşa.

Mintea, ca un clovn pus tot timpul pe glume, rîde de posesorul ei şi nu-l lasă pînă nu cumpără ceva din acel magazin. Astfel practic persoana respectivă se comportă oarecum ca şi clovnul care este mintea sa. Nu degeaba în Ştiinţa Iniţiatică i se spune „Ispititorul” pentru că ea mereu îţi şopteşte: „…ia uite ce culori are bluza aia… ia uite ce elegantă e rochia de colo…” şi nu te lasă pînă nu te-a convins să iei ceva, deşi acasă ai atîtea haine încît şifonierul e ticsit de ele. Cert este că trebuie să alegem ceea ce ne place, dar asta o putem face controlîndu-ne mintea şi nu lăsînd-o să ne influenţeze în aşa măsură, încît să cumpărăm mereu cîte ceva atunci cînd intrăm într-un magazin. Trebuie doar să intrăm odată, am ales modelul care ni se potriveşte şi care ne place, şi dacă nu avem banii pe moment, ne întoarcem şi cumpărăm cu proxima ocazie.

A colinda prin magazine doar ca să satisfaci mintea lacomă şi nesăţioasă, este şi pierdere de timp, şi un lucru ce nu dă voie sufletului să se exprime şi să evolueze.

Meer Lyn