Ronde.ro

La mormântul părintelui Arsenie Boca

Marți, 08.sept..2015 15:47 Arsenie Boca Lasă un răspuns 1 vizualizari

În vara asta, după ce am vizitat și am făcut ce trebuia făcut la Costești, Blidaru și Sarmisegetuza, am fost trimiși la Prislop, la Părintele Arsenie. Am fost anunțată că acolo voi primi ceva, o binecuvântare și o întregire de har. Sincer eram emoționată fiindcă știam că  sunt un OM, care merge la un alt OM, să primească și prin el binecuvântarea OAMENILOR.

La mormantul lui Arsenie Boca 2

Cine a fost părintele Arsenie Boca?

La mormantul lui Arsenie Boca 3Părintele este OM din neamul Oamenilor și a venit ca judecător karmic. Viața lui terestră nu a fost deloc ușoară, fiindcă Oamenii în general nu au vieți ușoare. După ce s-a desăvârșit a căpătat puterea de a judeca drept (după dreapta justiție divină) de a lovi în răul din oameni și de a le ridica o parte din pedepsele karmice. Avea Părintele putere de materializare și dematerializare, de levitație, de citire în sufletul oamenilor. Își schimba la voință culoarea ochilor, te vindeca din privire sau printr-o simplă atingere sau îți dădea un canon care te vindeca. Știa orice voia să știe (până și numele tuturor persoanelor cu care venea în contact) și în fața lui te prezentai ca în fața Mântuitorului. Părintele a venit în plan terestru atunci când România avea mare nevoie de credință și ajutor. A fost un bastion de rezistență a credinței și o mare alinare și speranță pentru cei năpăstuiți. Cunoștea Legile Universale, le respecta și le aplica în viața lui. Vindeca însă numai pe cine era de vindecat și avea tot timpul grijă să cerceteze și să cântărească bine orice suflet care venea să ceară ajutor. Pe unii îi certa, pe alții îi mângâia și existau și persoane pe care le gonea. Pe toți care îl invocau în duh să le vină în ajutor, îi ajuta, trimițînd la timp pe cineva să aducă lemne și de mâncare văduvei, însănătoșind grabnic o mamă cu copii sau un tată în deznădejde. Despre Părintele și minunile lui s-au scris multe volume cu mărturii pe care este bine să le citiți, pentru ajutorarea în desăvârșire.

Experienţa pe care am avut-o la mormântul părintelui Boca

La mormantul lui Arsenie Boca 4Când am ajuns aproape de mănăstire am simțit o deschidere pe inimă și o stare de bucurie Dumnezeiască. M-am simțit aproape de cele cerești și am mulțumit pentru asta lui Dumnezeu și Părintelui. La mormânt flori multe, lume multă, încolonată, răbdătoare. Mă gândesc la ce senzație de liniște există acolo, ce păsărele vesele, ce copaci umbroși, ce lume cuminte! Spiritul viu al Părintelui se simțea peste tot ajutînd, vindecând, sporind harurile. Am avut o comunicare după ce i-am adus toți ca omagiu flori și candele aprinse. Am lăsat oamenii din rând să-și urmeze calea și noi ne-am așezat la umbră pe un dâmb. Ne-a comunicat ce vremuri vor veni, de ce a venit El în România, care i-a fost misiunea și ce se va mai face pentru planetă prin credința în Dumnezeu. Pentru că ne-am întâlnit cu prietenii de la Constanța atenția mea a fost perturbată și la plecare mi s-a spus că trebuie să mai trec odată pe acolo până în Crăciun. La sfârșitul lui Octombrie, după ce am făcut mii de km pentru treburi lumești, la întoarcere am hotărât să facem un ocol de trei sute de km să ajungem iar la Părintele Arsenie. Și am ajuns într-o zi splendidă cu soare mângâietor cu oameni dragi alături. Știam că trebuie să-i aduc trei trandafiri, doi roșii și unul alb și o candeluță. Mai știam că trebuie să fac pomană cu cel puțin trei săraci. Totul a mers strună. Am găsit trandafirii și candela, am găsit exact trei persoane pentru miluire și am ajuns la mormânt cu sufletul deschis. L-am adus în imagine, m-am spovedit cu toată sinceritatea, am ”adormit” mintea și am lăsat ca totul să curgă, am mulțumit, am luat apă și ne-am pus la drum liniștiți, cu alte valori în suflet. Părintele poate fi peste tot, dar dacă acolo trebuia să ajung pentru binecuvântare, am ajuns.

Nu m-a făcut mai sănătoasă, nici mai tânără, nici mai vioaie, mi-a dat ce aveam de primit conform programului meu karmic. Dacă Părintele care cunoștea toate tainele Universului și putea să-i vindece pe toți a ales pentru sfârșitul lui o boală aducătoare de moarte, cine  sunt eu să cer de la Dumnezeu mai mult decât am trecut în programul meu de viață? Dacă Dumnezeu are ceva de făcut cu mine va face o minune prin Grația Divină și eu scap de acest program cu boală. Dacă nu, îmi fac datoria până la capăt așa cum îmi este dat. De o fi una, de o fi alta, îți mulțumesc Doamne, Tată Suprem pentru Iubirea ta!

Cecilia David


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Aboneaza-te prin email!

Aboneaza-te si vei primi direct pe email cele mai noi articole!