Legătura dintre creier şi spirit

Cum se poate demonstra o astfel de legătură între creier şi spirit?

În ultimii ani s-au făcut multe descoperiri au loc în domeniul ştiinţei, mai exact în domeniul legat de cercetarea activităţii cerebrale, care are legătură cu capacitatea abstractă a omului ca fiinţă raţională. Din acest motiv vă prezentăm în acest articol o asemenea descoperire, care i-a condus pe oamenii de ştiinţă la rezultate uimitoare, apropiindu-i de Dumnezeu mult mai mult decât sunt preoţii. Astfel avem acum, pe lângă harta genomului uman, şi primele indicii clare ale conexiunii dintre activitatea creierului şi prezenţa spiritului în corpul uman, precum şi a conexiunii dintre energia spirituală a omului şi activitatea neurocerebrală propriu zisă.

Care sunt cele mai recente descoperiri legate de cum funcţionează creierul?

Cercetătorii de la Universitatea din Missouri, SUA, susţin că mai multe zone cerebrale sunt responsabile pentru majoritatea experienţelor spirituale. Studiul vine să infirme cercetările anterioare, conform cărora în creierul uman ar exista un “’punct al lui Dumnezeu”’, o regiune distinctă a creierului care ar fi răspunzătoare pentru spiritualitate. Altfel spus în psihologie şi parapsihologie se credea că există în creier doar un Punct Zero situat chiar în centrul capului, în mijlocul creierului, zonă despre care se credea că doar prin ea există o punte de legătură cu planurile abstracte ale gândirii umane, raportat la legătura cu Divinitatea.

Conform noului studiu, nu una, ci mai multe zone cerebrale sunt responsabile pentru multiple aspecte ale vieţii spirituale, spiritualitatea fiind un fenomen mult prea complex pentru a fi susţinut de o singură regiune din creier. Ceea ce este adevărat având în vedere ţinând cont de faptul că sistemul nervos central reprezintă un palier de legătură între planurile abstracte şi cel material al vieţii cotidiene.

“Am găsit o bază neuropsihologică a experienţelor spirituale în creier, însă ea nu poate fi redusă la o zonă specifică a acestuia”, a declarat Brick Johnstone, profesor de psihologie la “School of Health Professions”, din cadrul Universităţii Missouri şi conducătorul studiului. “Spiritualitatea este un concept mult mai dinamic, ce foloseşte mai multe părţi ale creierului. Anumite părţi ale acestuia au un rol mai important în stimularea spiritualităţii, însă toate conlucrează pentru a facilita experienţele spirituale”.

În cercetarea de faţă, Johnstone a studiat cazurile a 20 de persoane care au suferit traumatisme cerebrale în urma cărora le-a fost afectat lobul parietal drept, zona creierului situată la câţiva centimetri de urechea dreaptă. Astfel aceste cazuri au fost considerate relevante, spre deosebire de oamenii obişnuiţi care sunt deprinşi în majoritatea timpului preponderent cu activităţi lumeşti şi nu prea au timp să se gândească la lucruri spirituale. Cercetătorii au evaluat diverse paliere ale spiritualităţii, între care simţământul apropierii de Dumnezeu şi cel al apartenenţei la un plan divin. Ei au observat că participanţii cărora le fuseseră afectat mai puternic lobul parietal drept, în urma unui traumatism oarecare, spuneau că se simt mai aproape de o putere superioară.

“Cercetătorii în neuropsihologie au arătat în mod constant că traumatismele la nivelul emisferei cerebrale drepte scad tendinţa subiecţilor de a-şi focaliza atenţia pe propria persoană”, a explicat Johnstone. Asta demonstrează principiul altruismului atunci când este vorba de persoanele spirituale, care nu au suferit niciun fel de traumatism, şi se pun în slujba semenilor din proprie voinţă.  “Cercetările noastre arată că oamenii cu acest tip de traumatism sunt mai spirituali şi asta ar putea însemna că experienţele spirituale sunt asociate şi cu o scădere a focalizării atenţiei pe sine”, a adăugat cercetătorul. Johnstone a mai spus că emisfera dreaptă este asociată cu propria orientare, atât în timp şi spaţiu, cât şi ca direcţie de evoluţie spirituală prin tot ceea ce face individul în viaţă, în timp ce emisfera stângă este asociată cu relaţionarea cu ceilalţi, fiind vorba în acest caz de raportarea individului însuşi la semenii săi, cu care are relaţii stabilite pe diferite paliere graduale de relaţionare, în funcţie de priorităţile şi afinităţile pe care le are faţă de cei din jurul său.

Care sunt concluziile unor astfel de cercetări în domeniul neurologiei?

Iată că deja ştiinţa, spre deosebire de dogma bisericească, vine şi argumentează, demonstrează şi clarifică pentru toată lumea faptul că formaţiunea cerebrală umană este un minunat instrument prin intermediul căruia putem comunica oricând vrem cu Creatorul. Trebuie doar să batem la uşa Sa, exact aşa cum a spus Iisus, şi Cineva ne va deschide şi ne va primi cu braţele larg deschise.

Cornel Nicula