Ronde.ro

Ne influențează OZN-urile viața sexuală?

Marți, 31.ian..2017 16:57 Extraterestrii Lasă un răspuns 1 vizualizari

Fenomenul ”contactaților”, cunoscut într-o mica măsură pe parcursul secolelor pare să fi devenit însă, unul definitoriu pentru ultimele decenii.

Din ce în ce mai mulți oameni afirmă cu toată convingerea, acceptând riscul de a fi ironizați de semenii lor, că au fost contactați de entități bizare, venind din alte lumi. Un aspect și mai uimitor al acestor întâlniri îl constituie stimularea apetitului sexual al persoanelor care susțin că s-au aflat față în față cu extratereștri.

Excitați de extratereștri

Astfel, peste o treime dintre oamenii care fost martorii unor apariții extraterestre au recunoscut o creștere a libidoului, în urma acestor întâlniri. Ineditul sondaj a fost efectuat de prestigiosul institut Cid Gallup în Panama, țară care pare a fi un pol al aparițiilor OZN – nu mai puțin de 1 din 16 panamezi susțin că ar fi văzut, măcar o dată, o ”farfurie zburătoare”.

Dintre martorii aparițiilor din alte lumi, 17% s-au declarat speriați, în vreme ce 37% au precizat că au fost cuprinși, imediat după ce contactul luase sfârșit, de o veritabilă frenezie sexuală.

 Sondajul nu a oferit și explicații pentru aceste senzații intense de dorință sexuală, dar ufologul britanic Nigel Watson este de părere că „poate anxietatea și surprinderea, în fața unor asemenea apariții cerești creează o senzație de excitație nervoasă maximă pentru martori, excitație care are și o latură sexuală”.

Ufologii nu exclud însă nici posibilitatea ca extratereștrii să trimită deliberat raze sau fluxuri energetice care să stimuleze apetitul sexual al pământenilor, tocmai pentru a-i determina să copuleze cu ei.

Conceptul contactelor sexuale cu extratereștrii nu este nou. Celebrul explorator Erich von Daniken e convins că în Biblie există numeroase referiri la asemenea contacte, prin care ”îngerii lui Dumnezeu se împreunau cu fiicele oamenilor”, iar mitologiile tuturor popoarelor cuprind povești despre eroi descendenți ai unor pământece sau pământeni cu zeii sau zeițele.

Realitate inexplicabilă sau „vise lucide”?

”În anii 80, în Statele Unite s-a produs o adevărată psihoză, din cauza suspiciunilor că extratereștrii veniți la bordul farfuriilor zburătoare ar răpi femei, le-a impregna, apoi le-ar răpi iar, după câteva săptămâni, spre a le extrage fetusul hibrid. Cât despre bărbați, ei susțineau că fie au avut contacte sexuale cu femei extraterestre, fie li s-a extras sperma prin tehnologii bizare”, afirmă Watson.

Cel mai celebru caz de acest gen este al lui Antonio Villas Boas, un fermier brazilian sărac, care, în 1957, susținea că ar fi fost răpit la bordul unei nave extraterestre, unde ar fi avut contact sexual cu o femeie foarte frumoasă. Înainte de a-l elibera, femeia a arătat spre pântecele ei, apoi spre cer, sugerându-i lui Boas că pruncul hibrid se va naște și va crește în spațiu.

Pentru unii ufologi, aceste rapoarte și multe alte cazuri similare par să indice că extratereștrii desfășoară un program masiv de ”hibridare” având ca scop realizarea unei rase de ființe superioare, care să populeze Pământul sau să se întoarcă în spațiu, în alte lumi.

Scepticii afirmă însă că asemenea experiențe sunt, mult mai probabil, efectul așa-numitelor ”vise lucide”, în care oamenii nu mai pot discerne diferența dintre fantezie și realitate, în perioada dintre somn și veghe.

Tudor Gabriel


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Aboneaza-te prin email!

Aboneaza-te si vei primi direct pe email cele mai noi articole!