Numărul de aur al lui Fibonacci şi armonia naturii

De cele mai multe ori, suntem încântaţi să descoperim minunata armonie şi frumuseţe a naturii atunci când, de pildă, ne plimbăm pe o pajişte înflorită într-o zi splendidă de vară. Deşi nu suntem avizaţi, fiecare dintre noi remarcăm faptul că plantele au un anume mister al lor şi intuim că el trebuie să se datoreze unei cauze tainice. Este imposibil să nu simţim cu fiecare ocazie încântarea pe care ne-o produce parfumul unui trandafir sau frumuseţea dată de structura sa armonioasă, de aranjamentul petalelor roşii sau galbene. Suntem uimiţi de simetria formei unei orhidee sau a unui stejar măiastru şi totuşi rareori ne punem întrebarea ce se ascunde în spatele structurilor atât de bine definite ale lumii vegetale, cine învaţă natura să creeze forme atât de perfecte?

Ce este geometria sacră şi cum se regăseşte ea în natură?

Înţelepţi din toată lumea au susţinut mereu ideea precum căreia fiecare plantă în parte, la fel ca şi Universul în întregul său are ca lege de bază Armonia, adică integrarea echilibrată a tuturor componentelor Creaţiei într-un Tot Divin. Astfel, aceste aspecte extrem de interesante pentru om au fost studiate de-a lungul vremurilor şi cristalizate într-o ştiinţă fundamental denumită geometria sacră. Geometria sacră este o ştiinţă mai presus de matematică, ea nu se limitează la numere şi calcule aritmetice, nu studiază corpurile geometrice ca figuri abstracte, ci teoriile sale se aplică practic întregii creaţii a lui Dumnezeu, identificând şi analizând modele concrete cum ar fi forma hexagonală a fulgului de zăpadă, spirala cochiliei de melc, inflorescenţa dublu spiralată a banalei conopide.

Numărul de aur al lui Fibonacci

Teoria care a pus bazele geometriei sacre s-a constituit în jurul noţiunii tainice a proporţiei divine, a numărului de aur dat de celebrul şir al lui Fibonacci. Astfel, numărul de aur (Phi) sau secţiunea de aur este numărul tainic după care au fost construite toate speciile de fiinţe, atât animale cât şi umane. Acest raport numit simbolic “de aur” se regăseşte în toate dimensiunile Creaţiei, în proporţiile după care este structurat chipul uman, coarnele unui animal, amprenta umană sau trupul unei furnici. Oamenii au fost fascinaţi de aceste proporţii similare cu perfecţiunea şi au pus frumuseţea formei sau armonia unui chip pe seama existenţei numărului de aur în structura sa. Astfel, s-a născut în Antichitate arta care dăinuieşte şi astăzi şi uimeşte prin frumuseţea şi acurateţea cu care au fost modelate binecunoscutele statui greceşti cum este cea a lui Venus. Se spune că, atunci când romanii au invadat Grecia antică, au fost fascinaţi de sculpturile lor şi au încercat să le reproducă fără succes, deoarece nu cunoşteau faptul că sculptorii respectaseră în procesul creaţiei, proporţia de aur, care le-a dat acea simetrie şi perfecţiune a formelor. Dacă ţinem cont de aceste aspecte şi începem să descoperim câte puţin din misterele ascunse în întregul macrocosmos, dar şi în microcosmosul fiinţei, realizăm faptul că Universul provine dintr-o armonie perfectă şi o ordine arhetipală, nicidecum din haos sau dezordine.

Astfel, proporţia de aur nu este altceva decât expresia convertirii matematice a infinitului în finit, pentru a putea fi, în acest mod, perceput de mintea umană şi pentru ca noi să vedem dimensiunea reală atât a Universului, cât şi a forţei care l-a creat.

Proporţia divină se regăseşte în toate cele patru regnuri, mineral, vegetal, animal şi uman

 Mai mult decât atât, ea este prezentă în misteriosul spaţiu cosmic: o descoperim cu uşurinţă în coloratele galaxii în formă de spirală. Totodată, un alt aspect prin care natura ne uimeşte sunt formele sale discontinue, construite pe principiul părţii care reproduce la scară întregul. Acest fenomen, denumit generic fractal, este o adevărată încântare atunci când îl descoperim în inflorescenţa unui broccoli, care evidenţiază structuri fractalice foarte fine, fiind alcătuită din “floricele” care reproduc extrem de bine întregul la scară mică. Este revelator să realizăm cum natura ne surprinde prin faptul că e jucăuşă, ea aranjează formele în astfel de structuri a căror frumuseţe depăşeşte cu uşurinţă creativitatea limitată a omului.

Omul este reflecţia Universului la scară mică

Cu toate acestea, pentru a putea fi pe deplin conştienţi de armonia şi complexitatea pe care Universul ni le oferă, este necesar să renunţăm la dualitatea specific umană prin care percepem Creaţia. Întrucât avem o existenţă finită, realitatea percepută de om este una a polarităţilor. Noi nu ne vedem ca fiind parte a unui Întreg divin şi de aceea suntem mereu în căutare de ceva. Prin simpla descoperire a legii care guvernează Universul nostru finit şi care ţine de geometria sacră, putem învăţa să vedem Unitatea. Astfel, noi trebuie să înţelegem că suntem parte a unui Tot divin, a lui Dumnezeu şi că, la fel ca şi fractalii, noi înglobăm la scară mică tot ceea ce reprezintă Universul la scară largă, suntem o copie în miniatură a Infinitului, un microcosmos într-un macrocosmos. Iar proporţia de aur nu este altceva decât tot ceea ce există în materie şi dincolo de ea, este indiciul pe care Dumnezeu ni-l dă pentru a descoperi adevărata noastră natură interioară, cine suntem cu adevărat şi ce este acel ceva pe care cu toţii îl căutăm. Haideţi, deci, să pornim în minunata călătorie a descoperirii de sine prin intermediul geometriei sacre aplicate la realitatea înconjurătoare; este o călătorie care va deschide noi porţi ale cunoaşterii şi care ne va ajuta să ajungem un pic mai aproape de Dumnezeu…

Silvia Botez