Olăritul este o tradiţie străveche în România cu semnificaţii spirituale f...
Olăritul este o tradiţie străveche în România cu semnificaţii spirituale foarte bine împământenite din timpuri imemoriale, când în mod sigur se cunoştea secretul timpului sau rostul fiecărui lucru din lumea asta… Haideţi să vedem ce înseamnă una dintre aceste ancestrale obiceiuri, ce provine din disciplina unor vremuri atât de îndepărtate.
Olăritul este o ştiinţă veche de când lumea
În timpurile noastre au rămas puţine zone unde meşteri populari, păstrând meşteşugul din tată în fiu, mai realizează obiecte artizanale pline de farmec şi înţeles subtil. Se poate spune că există tot mai puţini meşteri populari în România care duc olăritul mai departe. După cum observăm, cuvântul olar vine de la oală, acest vas în care oamenii vremurilor străvechi, ca şi astăzi de altfel, puneau la un loc plante şi legume, şi alte elemente ce ţineau de hrana zilnică, turnând apă şi aşezând apoi oala respectivă deasupra unui foc de lemne sau cărbuni. Ne gândim în acest fel la magia unui astfel de lucru, de unde ştiau oamenii la începuturile civilizaţiei cât să amestece, cât şi din ce să pună în oală, ca aceasta să le dea cel mai bun gust al mâncărurilor preparate?
Lutul este o parte din Pământul din care ne tragem cu toţii
Să intrăm mai mult în misterul olăritului, pentru a înţelege ce rostuire are totuşi umana fiinţă creată de un Creator a cărui înţelepciune întrece puterea de înţelegere a oricărei fiinţe de oriunde din Univers. Aşa cum încă mai putem constata şi în zilele noastre, meşterii olari fabrică tot felul de obiecte, de la ulcele şi oale mici, până la oale mari şi chiupuri. Apropo, ştiţi ce este un chiup? Aşa ceva făceau dacii pe vremea lor, punând la păstrare în asemenea vase mari, uneori cât un om, fie miere, fie brânză sau alte produse naturale. La ora actuală dacă mai întâlnim chiupuri pe la sate, mare mirare… Din câte ştim, materia de bază în olărit este lutul. Acesta nu se găseşte aşa, pe toate drumurile, cum ar crede lumea, trebuie adus uneori de la distanţă, din locuri unde se găseşte. Apoi, în funcţie de calitatea acestuia, se curăţă de impurităţi şi pentru o zi cel mult două, se lasă la muiat în apă. După ce s-a muiat este făcut cocoloş şi tăiat cu atenţie pentru a nu rămâne eventuale impurităţi în el, şi în continuare este trecut printr-un malaxor. Urmează faza de frământare a lutului, în care se mai caută cu atenţie eventualele impurităţi care mai sunt.
Practic ne dăm seama că lutul se frământă ca şi coca de cozonac, pentru a fi impregnat cu energia olarului care, cu pasiune îşi face munca. În funcţie de ceea ce vrea să realizeze olarul, lutul poate fi lăsat după frământare mai moale sau mai tare, deşi se spune că lutul trebuie frământat mult timp, pentru a deveni la fel de moale ca untul. Meşterul olar ia apoi câte o bucată din lut şi începe să-l bată pentru a scoate bulele de aer ce sunt în el, explicaţia fiind una pe cât de simplă, pe atât de logică. Dacă lutul este introdus în cuptor având bule de aer înăuntru, după ce este modelat în obiectul dorit, se poate produce explozie, deoarece temperatura din cuptor ajunge şi până la 1500 de grade. În cazul în care s-ar produce aşa ceva, vă daţi seama că obiectele la care a muncit olarul s-ar sparge, truda sa fiind fără rezultat bun. Aşa că scoţând aerul din boţul de lut, meşterul trece apoi la operaţiunea propriu zisă de modelare. Lutul este pus pe roată şi olarul îl prelucrează având tot timpul mâna udă. Da, ştim asta, poate că aţi văzut la televizor, dar secretul nu-l cunoaşteţi.
De ce trebuie mereu să fie apa în contact cu lutul, sub mâinile olarului care învârte roata?
Ca un mic demiurg care creează, olarul dă formă treptat obiectului dorit. Însă tot timpul cât modelează, mâinile sale sunt ude, apa intrând astfel în lutul ce se roteşte, permiţându-i să alunece foarte uşor printre degetele olarului. Este de remarcat faptul că indiferent ce modelează, de fiecare dată totul porneşte de la forma sferică a boţului de lut pus pe roată. E ca şi cum Dumnezeu creează câte o lume, ori de câte ori olarul învârte roata sa modelând lutul care cuminte se supune voiei meşterului priceput. În asemenea momente, conştiinţa ţăranului olar este una cu obiectul modelat, şi dacă stăm mai bine să ne gândim la acest aspect atât de banal, de fapt putem realiza că am descoperit secretul Universului. Sau măcar o parte din el. Căci aşa cum planeta noastră are atâta apă care tăcută şi de neoprit pătrunde peste tot şi modelează, la fel apa de pe mâinile olarului înmoaie lutul şi îl face permeabil din punct de vedere eteric şi energetic la ceea ce-i transmite meşterul din propria conştiinţă. Pasiunea, sentimentul şi măiestria cu care el creează forma sub privirile sale, aşa cum vrea el, vor fi transferate ca energie în obiectul respectiv, iar căldura cuptorului, exact ca miezul unei planete sau a unei stele, va aranja apoi informaţia în peretele de lut al vasului astfel încât energia vieţii va radia din forma respectivă a obiectului realizat. Nu degeaba la sate majoritatea familiilor şi acum mai ţin apa de băut în vase de lut, în acest mod apa păstrându-se răcoroasă şi cu gust deosebit chiar şi pe timpul verii, când căldura este mare.
Cine a poposit prin vreun sat românesc, şi şi-a potolit setea dintr-un asemenea vas de lut în care era păstrată apa, acela nu va uita asta niciodată. Ştiu… mulţi dintre voi când eraţi mici trăiaţi la ţară, şi poate vă aduceţi aminte de ceea ce am spus eu mai înainte. Mulţi dintre voi aţi băut apă cu căni şi ulcioare de lut, iar acesta prin felul în care este alcătuit, redă savoarea şi răcoarea unei ape curate de fântână. Magică preocupare cu conţinut alchimic, olăritul şi obiectele rezultate de pe urma sa ne atrag sufletul permanent ca un magnet, iar noi le cumpărăm doar pentru a le pune apoi doar ca obiecte de ornament în casă. Ce ar fi să folosim de acum încolo din nou tot ce înseamnă vas de lut? Astfel vom intra iar în rezonanţă cu Energiile Divine ascunse în asemenea obiecte şi într-o zi vom descoperi că am devenit înţelepţi pentru că am descoperit secretul Universului…şi odată cu acesta… pe Dumnezeu… Să aducem din nou în viaţa noastră vasele de lut, să cinstim memoria înaintaşilor noştri şi în acest fel Dumnezeu va vedea că ne-am întors din nou la El…
Cornel Nicula
