Omul pretinde că are o relaţie strânsă cu natura însă nu se îngrijeşte d...

N-am văzut oameni care să-şi dea viaţa pentru copaci, dar istoria este plină de copaci care îşi dau viaţa pentru oameni

Pare o nebunie afirmaţia mea, dar vă voi demonstra că nu este. De când ne naştem, începând cu leagănul şi până murim, terminând cu sicriul, lemnul este un element esenţial în viaţa noastră.

„Vracii” copilăriei mele vindecau oamenii şi-i scăpau din ghearele morţii în mare parte cu ajutorul plantelor şi copacilor care preluau blestemele şi bolile, se uscau, sacrificându-se astfel pentru oameni la cerinţa acestor „vraci”. Cunosc pe cineva care a trăit cu o boală destul de urâtă apelând la ajutorul unui brad care ani de zile a susţinut-o energetic. Când feciorul ei bezmetic i-a tăiat bradul, la scurt timp a murit şi această doamnă pentru că-i murise suportul energetic.

În livada noastră avem pomi bătrâni de peste 70 de ani şi cel puţin de 12 ani, până ne-am mutat noi, nu i-a îngrijit nimeni. Din cauza muşchiului care le-a cuprins trunchiul, s-au infestat cu ceva parazitar care seamănă cu lichenii de piatră, întinzându-se ca pecinginea pe trunchi şi ramuri, uscând copacii. La meri mai puţin, dar la peri, pruni, vişini şi cireşi s-a extins fără limite. Am tăiat pruni şi vişini uscaţi, dar sporii duşi de vânt continuă să chinuie copacii.

Dragii de ei, ca să nu moară le crapă coaja să poată respira prin aceste crăpături. Pe unde am întrebat de un leac toată lumea a ridicat din umeri. Acum voiniceşte mă cocoţ pe ce pot, m-am înarmat cu o perie de sârmă şi curăţ crengile şi trunchiul aşa cum pot mai bine. E o muncă migăloasă şi grea, dar am de gând s-o fac atât cât pot luând în calcul primele urgenţe.

Când am trecut pe valea Arieşului am văzut livezi întregi decimate de această plantă parazitară. Acestea arătau sinistru, ca după un război atomic. Pentru că iubesc mult copacii, le simt durerea şi disperarea.

Când îi curăţ pe ai mei parcă le simt mulţumirea şi binecuvântarea, iar eu mă simt fantastic. Simt că-i scap de-o moarte lentă şi sufocantă, şi-mi vine să plâng de mulţumire. Oamenii care mă văd că fac asta zic că e o nebunie, dar eu ştiu că e bine ceea ce fac chiar dacă e greu şi migălos.

Într-o zi, când am aţipit, am visat că dormeam în iarbă sub un copac, iar acel copac plin de lori şi fructe îmi mulţumea şi mă îmbrăţişa cu crengile lui umbroase. M-am trezit cu o stare de bine de neimaginat.

Am un copac bătrân la colţul casei, pe care l-am curăţat de muşchi şi pe care îl îmbrăţişez când mă dor tare oasele. Într-un sfert de oră mă calmez şi îmi revin. Sunt de acord că livada trebuie rărită, că trebuie eliberată de hăţişuri şi arbori de pădure, dar când trebuie să asist la tăierea unui copac simt că mă sufoc. Tot timpul le trimit energie şi gânduri de iubire.

Cei care n-au dat o lege drastică pentru stoparea tăierii pădurilor sunt trădători planetari, uneltele răului, aleşi de noi să ne reprezinte interesele. Vai de noi şi vai de ei dacă îşi închipuie că vor scăpa aşa uşor de masacrarea atâtor copaci, atâtor animale, într-un cuvânt, de distrugerea ecosistemului planetar!

Orice daună prejudiciem naturii se va întoarce împotriva noastră

Oamenii care chiar vor să facă ceva, n-au bani şi putere, iar sentimentul neputinţei îi bântuie înfiorător. Cei care au bani şi putere se cred stăpânii lumii şi nu le pasă de asemenea „nimicuri”. Cine ar trebui „să tragă clopotele” să se audă asurzitor în toată ţara se joacă cu clopoţei de vânt care nu prea se aud!

Ne seacă izvoarele, ne mor copacii cu roade, ne mor pădurile, albinele, eşuează balenele şi delfinii, ne prăjesc crunt radiaţiile solare, seceta usucă tot, inundaţiile şi alunecările de teren se înmulţesc alarmant. Iar noi încercăm să credem că nimic rău nu se întâmplă, ba chiar ne convingem cu argumente puerile luate de pe la TV că totul este cum trebuie să fie.

Fondatorii ne-au vorbit de toate aceste lucruri şi de multe altele de cel puţin zece ani, dar noi nu credem nici când vedem dară-mi-te când doar citim undeva, într-o carte.

Poluarea ajunsă la cote inadmisibile, seceta care implică lipsa hranei la om şi animale, nu ne mai preocupă de mult. Ne preocupă politica, sportul şi can-can-ul …

Ne revoltăm împotriva efectelor dar nu ne interesează cauzele. Şi de ce nu ne mai mirăm că media de vârstă a scăzut dramatic, că medicamentele nu-şi mai fac efectul, că sistemul imunitar nu se mai reface şi că ne mor copiii de mici?

Pentru că cineva ne veghează să dormim liniştiţi, în timp ce ei trag sforile şi fac prăpăd … şi ne fură viaţa!

Cecilia David