Omul sfinţeşte locul
Fiecare loc din lumea asta este marcat şi susţinut de oamenii locului respectiv. Am fost în toamnă la Târgu Jiu şi spre deosebire de Bucureşti, oraşul era calm şi liniştit, circulaţia lejeră şi oamenii mai puţin stresaţi. Evident, energetic nu se putea compara cu capitala. Dar nu despre locuri voi vorbi în acest articol, ci despre oameni. Când am poposit la Târgu Jiu era ziua recoltei. Lume multă şi diversă. Mă aşteptam la zgomot şi zarvă, însă toate acestea lipseau. Era linişte şi pace şi-n aer plutea un soi de acceptare şi bunăvoinţă. Cumpărătorii erau amabili şi de bun simţ, iar vânzătorii atenţi şi disponibili, dispuşi să lase de la ei un fruct şi o legumă în plus. Am cumpărat gutui şi am primit câteva mere bonus. Nu calitatea sau cantitatea a fost importantă, ci modul în care aceste fructe au fost oferite! Cu toată bunăvoinţa şi respectul de care era în stare acea femeie, parcă ne-a oferit din bunătatea sufletului său. Ca să compensăm cumva am mai cumpărat şi noi câteva kilograme de mere, mulţumind astfel bunăvoinţei femeii. Un om simplu cu mâini bătătorite de muncă, cu venituri mult mai mici ca ale noastre, ne oferea nouă cu generozitate din rodul muncii ei. La toate magazinele la care am fost, toată lumea ne-a răspuns cu bunăvoinţă şi detaliat la toate întrebările şi nimeni nu s-a uitat la noi că am privit fără să cumpărăm nimic. Şi uite aşa am rămas cu o amintire frumoasă şi cu mult respect pentru oamenii acelor locuri!
Apoi am ajuns la Bistriţa şi am întâlnit o altă lume, într-un alt decor, trăind după alte legi. Legile omeniei, ale răbdării, armoniei şi echilibrului. Am simţit o întoarcere în timp într-o lume a onoarei şi omeniei, ca în copilăria mea. Toată lumea îţi vorbea frumos şi cu blândeţe şi nimeni nu vroia să pară ceea ce nu era. Bătrâni frumos îmbrăcaţi, persoane amabile şi binevoitoare. Nimeni nu se grăbea în exces şi nimeni nu lăsa impresia că nu-i ajunge timpul. Contactul meu cu oamenii s-a raportat la vânzători şi cadre medicale, dar am rămas încântată de modestia şi bunul simţ al acestor oameni. În capitală toată lumea şi-a făcut un punct de onoare dintr-un comportament mândru şi puţin arogant, sau din acea mândrie de „om al capitalei” – bucureşteanul get beget. Ca şi cum ar purta o decoraţie sau o pecete care l-ar diferenţia de restul oamenilor!
Întotdeauna s-a considerat că Bucureştiul a adunat crema intelectualităţii având posibilităţi nelimitate. Poate că aşa este, dar ce preţ plăteşte bucureşteanul pentru acest privilegiu, nu vede decât când iese în afara oraşului. În zonele unde sunt oameni de acelaşi fel şi aceeaşi simţire, se păstrează tradiţia şi regula bunului simţ. Într-un oraş cosmopolit cu influenţe mercantile împrumutate în mod constant din toată lumea, totul se amestecă haotic. Fiecare încearcă să-şi impună „legile”, aplicând mereu principiul supravieţuirii, iar lucrurile scapă de sub control, pierzându-se orice brumă de bun simţ. Acolo unde oamenii încă îşi mai zâmbesc, se salută, îşi vorbesc frumos, domneşte principiul armoniei şi al bunului simţ, care nu ar trenui să lipsească de nicăieri în lume. Sincera mea admiraţie pentru cei care nu şi-au pierdut încă identitatea!
Cecilia David
