Originile parapsihologiei şi a studiului fenomenelor paranormale
„În primii ani ai secolului XX cîţiva filosofi şi oameni de ştiinţă se întrebau dacă poate avea loc un pact între misticism şi spiritul ştiinţei. Se năştea astfel o nouă direcţie în gîndirea metafizică şi revelaţia religioasă. Este răstimpul când înfloreşte spiritismul şi cînd se caută o explicaţie ştiinţifică fenomenelor pe care azi le numim paranormale.” – spunea parapsihologul Ion Ţugui. El considera că: „Spiritismul şi practicile sale erau asociate ştiinţelor psihice, acelaşi sens atribuindu-li-se la noi de către marele Haşdeu, el însuşi influenţat, se pare, de noul val occidental, prin care se caută modernizarea metafizicii şi o înţelegere mai corectă a fenomenelor care produc efecte imateriale. Noul curent a fost declanşat de o carte semnată de englezul Frederic W. H. Myers (coautor al Tipologiei Jung-MyersBriggs), care conducea o societate de cercetări psihice din Londra, carte intitulată„Personalitatea umană, supravieţuirea ei după moartea trupească”.
Până la studiile psihice ale lui Myers, Pierre Janet şi Charles Richet, se considera că personalitatea umană este unitară şi omogenă. Acest postulat făcuse imposibilă pătrunderea cu folos în psihicul uman, dar cei trei citaţi mai sus vor răsturna această iluzie…
Ce este metapsihica şi care sunt mecanismele ei funcționale?
Dumnezeu? Diavolul? Sau materia? Născută în secolul al XIX-lea, metapsihica încearcă să explice lumea paranormalului. Fiziologul francez Charles Richet este cel care a creat conceptul, propus în voluminosul său studiu din 1922, Traité de Métapsychique : „Metapsihica este ştiinţa care studiază fenomenele mecanice şi psihologice datorate unor forţe ce par inteligente, sau unor puteri necunoscute existente latent în inteligenţa umană” . Sinonime ale metapsihicii: psihotronica (F. Clare), transfizica (J. Andre), epsionica (J.W. Campbell) şi, în sfârşit, parapsihologia. Domeniile metapsihicii sunt următoarele: metapsihologia (telepatie, clarviziune, dedublare, hipnotism, mese care se învârtesc etc.); metapsihofizica (ectoplasmă, telekinezie – adică acţiunea de la distanţă asupra unui obiect etc). Fenomenele metapsihice sunt explicate: prin Dumnezeu sau Diavol ; printr-un energetism – ar exista o „forţă psihică” gata să acţioneze în cuprinsul materiei (W. Crookes); prin spiritism (adică prin prezenţa morţilor); prin superstiţie, eroare sau înşelătorie (teze ale Uniunii raţionaliste); prin fizica modernă(O. Costa de Beauregard). Metapsihica începe cu Mesmer (1779) şi cu magnetismul animal al acestuia. Ea înglobează spiritismul şi, prin W. Crookes, se străduieşte să devină„experimentală”, „ştiinţifică”. Perioada sa „obiectivă” datează din 1934, de cînd Rhine a introdus statistica printre metodele de cercetare. De atunci metapsihica poate deveni într-adevăr parapsihologie.
Metapsihica se situează deci în punctul unde spiritismul (comunicarea cu supranaturalul şi chiar cu lumea de dincolo) cedează locul parapsihologiei, adică a scezei ştiinţifice. Demersul este de înţeles: fenomenele necontrolate n-au constituit niciodatăun criteriu al adevărului. Fraudele, lipsa măsurătorilor şi a aparaturii experimentale, imposibilitatea de a repeta experienţele sunt cel puţin jenante. Totuşi metapsihica evită ciudăţeniile parapsihologiei, care, în fond, reprezintă pierderea contactului cu obiectul său – prin definiţie, imposibil de măsurat (Psihologia ştiinţificăa lui Ribot şi Dumas, care urmărea să masoare emoţiile, a încetinit în plus lucrurile). Metapsihica se vrea e senţial fenomenologică, adică doreşte pur şi simplu să clasifice fenomenele. Metapsihica nu face parte din hermetism. Unii ezoterişti au furnizat, fără îndoială, grile de lectură privind fenomenele paranormale iar metapsihica, pe de altăparte, a confirmat realitatea invizibilului (iniţiere, magie etc.). Dar realităţile vizate de aceste două discipline rămîn ireductibile.
Diana Terente
