Părinţii au prea multe preocupări legate de copiii lor

În general mulţi părinţi au prea mult preocupări legate de copiii lor: cum să-i dirijeze emoţional, social, politic, cultural, vestimentar… şi mai ales în privinţa căsătoriei. Marea majoritate a părinţilor au „greşit” cu viaţa lor, dar acum  sunt siguri că ştiu destule ca să-i „salveze” pe copiii lor de la greu. Este o gravă eroare să închizi chiar şi pe copilul tău într-un tipar croit de tine, după experienţele şi eşecurile tale!

De ce nu se mai căsătoresc copiii noştri?

O planetă în total dezechilibru, aproape de colaps, la ce ar mai avea nevoie de căsătorii şi copii (care să-şi poarte lor de grijă), acum când ea trebuie să-şi facă curăţenie la toate nivelele, să se scuture de toţi „paraziţii”, care au murdărit-o cu atâta inconştienţă, distrugându-şi propriul habitat? Abia când lucrurile vor deveni normale pe această planetă, aducerea copiilor pe lume va fi o binecuvântare, având acordul şi susţinerea Mamei Pământ. Părinţii acum  sunt obsedaţi că nu se mai căsătoresc copiii lor! Ei observă că timpul trece mai repede, că efectul de seră este catastrofal, că stratul de ozon s-a subţiat şi soarele ne „bombardează” cu radiaţii nocive, că alimentele sunt sintetice, ba chiar observă că tot mai multe căsătorii se desfac foarte repede, că tot mai mulţi copii au probleme grave de sănătate sau mor înaintea vârstei de 1 an, dar în neştiinţa lor, vor să-şi vadă totuşi căsătoriţi copiii, gândind că lor nu li se poate întâmpla nimic din toate astea.

Există totuşi oameni învăţaţi şi în zilele noastre care duc o existenţă curată si prin buna lor voinţă,ei vor milita pentru pace, întoarcere la natură, sănătate, pentru activarea anumitor centri spirituali, conştientizarea celor cereşti şi aducerea lor în plan fizic. Dacă cei care am fost ieri, azi ne confruntăm cu tot ce am făcut atunci planetei, avem datoria obligatorie să ne curăţăm mizeriile şi să ne pregătim un viitor frumos pentru ziua de mâine. Noi am greşit grav faţă de planeta noastră, ne-am comportat ca nişte accidente genetice, am transformat-o într-o cloacă şi, în loc să conştientizăm, să punem umărul şi să curăţim ce se mai poate curăţa, ne înmulţim, cu scopul de a umple lumea cu indivizi care vor perpetua acelaşi sistem de greşeli, egoist şi distructiv. Nu sunt pentru stârpirea speciei, dar nici pentru perpetuarea ei în neştiinţă. Sigur, aşa cum am mai spus, au venit pe pământ şi fiinţe cu misiuni individuale, care, în primul rând au sarcina de a aduce pe lume copii de excepţie, ce vor rula energiile care vor veni, ajutând la ridicarea Terrei.

De ce considerăm obligatorie căsnicia pentru copiii noştri?

Bunica avea o expresie „chelului ce-i lipseşte, tichia de mărgăritar”. Aşa că nouă acum când planeta e în fierbere şi va trece prin prefaceri grele cu noi sau fără noi, ce ne lipseşte de ţinem morţiş la ideea de căsătorii a copiilor noştri? Părinţii îşi privesc copiii necăsătoriţi ca pe o ruşine şi trag cu ochiul, jinduind la căsătoriile „fericite” ale altora. Am şi eu copii mari, am avut discuţii pe multe teme, dar niciodată nu mi-a trăznit prin minte să-i întreb de ce nu se căsătoresc, ca să-mi facă şi mie nepoţi şi să „fie în rândul lumii”. Eu nu sunt proprietarul copiilor mei şi n-am drept de viaţă şi de moarte asupra lor. Copiii mei de azi poate că mi-au fost părinţi, prieteni sau duşmani, aşa că grija mea e să-i înţeleg atât cât pot şi să-i susţin moral atunci când trebuie, explicându-le tot timpul legile universale, impulsionându-i să le aplice în viaţa lor de zi cu zi. Nu ajută la nimic să le dai, să le tot dai şi să-i înghesui cu de-a sila în tiparul tău. Lasă-i să-şi găsească propriul tipar, în marea creaţie a lui Dumnezeu. Dacă vrei să-i dai, dă-i lecţii de iubire, de înţelegere, de îndumnezeire. Numai aşa ţi-i faci prieteni. Altfel, forţându-i să intre în tiparele croite de tine, devin frustraţi, înfricoşaţi, mincinoşi. Şi nu te poţi mira că mint şi nu te tratează cu încredere ca pe un prieten. Te va trata ca pe un mic trădător egoist, care n-a reuşit să facă în viaţa lui ceva bun, dar îl forţează pe el s-o facă acum.

Degeaba ne mândrim cu realizările copiilor noştri

Pe parcursul vieţii scăpăm multe lucruri esenţiale din viaţa copiilor noştri. Dacă reuşesc să-şi ia o diplomă, să ajungă cineva, ne mândrim cu ei aşa cum ne mândrim cu un trofeu sau o decoraţie… Dacă însă nu au făcut nimic care să ne umfle mândria, chiar dacă  sunt oameni cuminţi, cinstiţi, muncitori şi buni, ne e cam ruşine, considerându-i eşecul nostru de fiecare zi. Copiii cu boli grave sau handicap le-au fost daţi părinţilor cu orgolii foarte mari, care astfel trebuie să înveţe această lecţie. Dacă ne-am compara viaţa noastră de actori în această piesă jucată azi, cu viaţa noastră de dincolo de scenă, am face delimitarea exactă a rostului nostru pe pământ. Ne mândrim cu maşina noastră, casa noastră, banii noştri şi mai ales copiii noştri! Totuşi, repet, suntem proprietari vremelnici pe tot ce ne oferă planeta asta. Să nu uităm că în părinţi şi copii se încarnează de regulă spirite care nu s-au înţeles sau şi-au făcut rău altă dată. Şi acum, prin iubirea necondiţionată dintre copii şi părinţi se încearcă echilibrare karmică, în armonie cu karma planetară. Mulţi părinţi nu-şi iubesc necondiţionat copiii, nici nu-i acceptă, şi-i consideră proprietatea lor, adunând astfel pentru viaţa viitoare o karmă de ignoranţă pe cinste! Tot aşa se întâmplă şi cu copiii care sunt „la cuţite” cu părinţii şi nu-şi înţeleg venirea şi menirea lor în viaţa acestora. Părinţii care îşi îndoapă copiii cu bani grei, într-o altă viaţă au fost ei îndopaţi şi acum îşi plătesc datoriile karmice. Problema este până când, pentru că, dacă nu ştiu să se oprească la timp şi să le dăruiască acestora liberatea financiară, emoţională, spirituală, se vor încărca rapid cu o karmă de ignoranţă grea. Deci, este mai bine şi mai îndumnezeit să lăsăm fiinţa pe care am adus-o pe lume să se manifeste aşa cum are ea trecut în programul ei karmic de viaţă, fără să forţăm ceva sau să ne vârâm cu de-a sila să o salvăm de o anumită pedeapsă.

Vom salva copilul azi, dar mâine va primi dublu şi vom suferi mai tare ca prima dată! Fiecare are programul lui de viaţă, din care trebuie să înveţe ceva. Băgându-te cu de-a sila în acel program îl virusezi şi te încarci în neştire cu fapte care „dincolo” te vor costa mult mai mult decât te costă în lumea fizică. Dacă tot am consimţit la planul lui Dumnezeu prin copiii noştri, hai să-l lăsăm pe Dumnezeu să-i aibă în grijă şi să-i îndrumăm (şi cu ajutorul nostru) aşa cum trebuie, nu aşa cum vrem noi! Nu aţi observat că şi copiii din orfelinat ajung buni actori, buni cântăreţi, buni scriitori? Şi asta fără grija obsesivă şi controlul părintesc. Să avem grijă la ce ne dorim că s-ar putea să primim!

Cecilia David