Patriotism vs. globalizare: bucuria de a-ți cunoaște rădăcinile

Aruncăm o privire peste umărul timpului, la spusele lui Socrate: „Nu sunt atenian, nici grec, ci un cetățean al lumii.” Cu ajutorul acestei afirmații, înțeleptul antic ne arată că perspectiva sa nu are granițe, ci tinde spre universalitate. Mă întreb cum s-ar fi descurcat Socrate în era globalizării, în care poți ajunge aproape oriunde cu viteza informației, chiar dacă nu te deplasezi fizic.

În contextul estompării granițelor, cel puțin la nivel virtual…

Cât de mult contează să ne onorăm locurile natale?

Asemenea unui copac, sufletul nostru își trage seva din locul în care ne naștem. Acasă este spațiul în care avem parte de primele noastre experiențe cu lumea, ceea ce creează o legătură profundă între noi și respectivul teritoriu. Nicăieri nu-i ca acasă, nu-i așa? Dacă nu avem experiența unei călătorii îndelungate în afara țării natale, s-ar putea să nu ne dăm seama de forța acestei conexiuni.

Persoanele care aleg să lucreze în străinătate și lipsesc multă vreme din țara natală trăiesc adesea fenomenul dezrădăcinării, asociat cu stări de tristețe și nostalgie, dar și cu senzația că nu-și găsesc locul. Uneori, acasă ne simțim despovărați și ușori, pentru că ne reconectăm cu perioada copilăriei – momentul în care priveam cu inima în jurul nostru și trăiam plenar deopotrivă bucuria și tristețea. Astfel de momente nu pot fi șterse din sufletul nostru, indiferent de cât de departe călătorim cu trupul.

 

Acasă este unde ți-e inima.

A ne iubi asumat țara nu este un act de propagandă și nici măcar un motiv de dezbatere sau discuții aprinse cu cei din jur. Dragul față de țară este o trăire intimă, alimentată de recunoștința sinceră pentru ceea ce am primit (atât din punct de vedere emoțional, cât și din punct de vedere material) născându-ne aici. Acest sentiment poate fi trăit ca o taină și întărit prin fapte ce țin de sfera firescului și a bunei evoluții a comunității din care facem parte.

De multe ori vorbele pălesc în fața faptelor, ceea ce ar trebui să ne facă mai atenți la cât de sus și tare susținem unele idei. Spre deosebire de cuvinte, faptele vorbesc prin efectele pe care le lasă în urma lor. Lucrurile bine făcute devin inspirație pentru cei care au ochi să privească și uite-așa, ușor-ușor, mersul lucrurilor capătă o altă direcție, ghidată de puterea exemplului și de încrederea în mai bine.

Globalizarea: pașaport spre autocunoaștere

Aș spune că globalizarea apare ca expresie a înâlnirii a două forme de libertate: libertatea minții și libertatea de mișcare. A călători fizic, totuși, nu ne face mai puțin români, de exemplu. Dimpotrivă, ne poate ajuta să ne cunoaștem mai bine, recunoscând diferențele și asemănările între noi și alte culturi. Fondul sufletesc reprezintă și o marcă a locului în care ne-am născut, motiv pentru care este esențial să ne acceptăm și să ne onorăm originile. Accesul la informație facilitat de globalizare ne pune în ipostaza de a discerne inclusiv informațiile pe care le consumăm. Dacă acum treizeci de ani eram avizi după informație, acum suntem în plin proces de formare a unui filtru de rafinare a informațiilor cu care intrăm în contact zi de zi.

Un raport sănătos între cine suntem și informațiile pe care le consumăm nu poate fi construit în absența unui echilibru interior și a unei imagini de sine stabile, complete. Această imagine își află întregimea tocmai prin contactul conștient cu rădăcinile noastre, cu locurile care ne-au format și transformat.

Cred că afirmația de la care am pornit se armonizează cu îndemnul aceluiași Socrate: „Cunoaște-te pe tine însuți”.

Cunoscându-mă, n-o îmi neg rădăcinile, dar nici n-o să mă atașez de ele: îndrăznesc să creez dincolo de granițe și prejudecăți, asumându-mi ipostaza de cetățean universal, conștient de rădăcinile sale și dispus să își întindă ramurile până la stele.

Ioana Olărașu