Peştera Scărişoara şi legendele cuprinse în canalurile ei subterane

Teritoriul României cuprinde nenumărate frumuseţi naturale, lăsate de Divinitate ca moştenire unui neam cinstit, ai cărui urmaşi suntem noi, cei de azi.

Una dintre cele mai interesante atracţii turistice existente la noi în ţară este gheţarul aflat în Peştera Scărişoara. Fiind al doilea gheţar de acest gen din lume, primul aflându-se în Slovacia, cel de la Scărişoara reprezintă într-un fel un unicat în lume, datorită formelor prezente în interiorul spaţiului respectiv. Situată în zona vestică a României, la aproximativ 40 de kilometri de localitatea Câmpeni, în nord-vestul judeţului Alba, peştera aceasta este declarată monument al naturii, fiind în acelaşi timp şi rezervaţie speologică, unde periodic se fac excursii cu scop de cercetare a gheţarului din inetrior.

Balaurul Solomat – de la legendă la adevăr

Ca orice obiectiv turistic din ţara noastră, şi peştera Scărişoara are legenda ei cu un sâmbure de adevăr. Astfel se spune din bătrâni că înăuntrul muntelui, în celălalt capăt al peşterii, trăia demult un balaur pe care localnicii îl numeau Solomat. Aici este necesar să facem o precizare importantă, şi anume că de-a lungul secolelor, acestui cuvânt – solomat – i s-a pierdut adevăratul înţeles. Solomat este un alt cuvânt care desemna pe solomonar, respectiv cel care îmblânzea balaurii, cărora românii din vremea imediat de după daci le spuneau şarcani. Deci Solomatul de la Scărişoara era de fapt un solomonar care probabil trăia mai mult singur, iar legenda care spune că el fura fete, fie în noaptea de Anul Nou, fie cu alte ocazii, este doar un ecou distorsionat în timp. Ce-i drept, acei şerpi-balauri pe care îi stăpâneau solomonarii erau dragonii din vechime, fiinţe mitice care puteau să zboare şi speriau oamenii neştiutori. Deci adevărul s-a păstrat sub forma unor simboluri magice care erau transmise doar solomonarilor. Dar ce făcea Solomatul la Scărişoara? Una dintre explicaţii este că dincolo de gheţar, în interiorul peşterii, respectivul solomonar îşi făcuse lăcaş de trai, deşi nimeni nu ştie să fi existat pe acolo vreo urmă care să arate ca a locuit cineva în acele vremuri. Cu toate acestea este foarte explicabil că Solomatul din legendă era în realitate un mag foarte priceput, care din anumite raţiuni se ascundea de lume şi uneori avea nevoie de fete pentru cine ştie ce ritualuri sacre. Este foarte posibil ca Solomatul să fi trăit într-o lume paralelă cu a noastră, unde avea acces în calitate de pământean, de aceea aşa cum spune şi legenda, nimeni nu l-a găsit pe acest balaur – Solomatul – vreodată în interiorul peşterii. Şi iată cum urcând pe firul legendei înapoi la cauză, înţelegem de ce acel Solomat solomonar trăia acolo. Fiind şi frig, oamenii nu se încumetau în peşteră, dar magul acela cunoscând tehnici spirituale, putea trăi fără probleme.

Vechimea peşterei datează de acum 10.000 de ani

Aşa cum atestă cercetările arheologice, gheţarul de la Scărişoara are o vechime de aproximativ 10.000 de ani, fiind format în perioada ultimei glaciaţiuni, despre care se ştie că a fost în urmă cu aproximativ 12.000 de ani. Deci se poate spune că peştera Scărişoara, aşa cum este ea, a fost contemporană cu civilizaţia atlantă. Am putea să ne întrebăm dacă înaintaşii geto-dacilor – pelasgii – existau în acele vremuri. Bineînţeles că au existat, dovadă stând manuscrise străvechi hinduse şi celtice, care spun că pelasgii au fost cei de la care au învăţat multe lucruri. Alcătuită din straturi de calcare din perioada Jurasicului, Scărişoara este împărţită în câteva incinte, dacă le putem spune aşa. Lungimea ei este de 750 de metri, dar numai o porţiune de aproximativ 250 de metri este amenajată pentru vizitatori, adâncimea ei ajungând la 110 metri. Incintele în care este amenajată se numesc astfel: Sala Mare – un spaţiu care se deschide imediat după ce se intră în peşteră, şi în care se pot vedea peste 120 de stalagmite formate din gheaţă, ce reprezintă principala atracţie turistică; apoi urmează Rezervaţia Mare, aflată în partea stângă şi la care se ajunge printro galerie de 70 de metri lungime; Rezervaţia Mică este al treilea sector completat de galeria numită Maxim Pop, aflată la adâncimea de 105 metri, iar ultimele sectoare care pot fi vizitate sunt Catedrala şi Palatul Sânzienei, acestea două din urmă fiind alcătuite doar din rocă, gheaţa lipsind din structura lor.

Mitul lui Zalmoxe – între spiritualitate şi prezent

Din vremuri îndepărtate s-au păstrat informaţii care spun că Zamolxe obişnuia să circule în interiorul arcului carpatic folosind drumurile subterane ale peşterilor. Pornind de la Polovragi către interiorul pământului, aşa cum ştim că făceau preoţii Decenei, coridoarele de zeci şi zeci de kilometri ajungeau dinspre Bucegi spre Apuseni. Una dintre rarele legende despre Decebal ar spune aşa, că ultimul rege dac a plecat de la Sarmisegetuza, înainte de sosirea romanilor în zona apropiată sanctuarului, folosind nişte tunele ştiute doar de el şi de Deceneul de atunci, ajungând în partea cealaltă a Carpaţilor, către Apuseni, unde se aflau alte triburi ale Dacilor Liberi. Întorcându-ne în zilele noastre, este necesar să remarcăm frumuseţea unică în lume a unor astfel de locuri. Zona de la peştera Scărişoara este neasemuită, deşi din comună se mai merge cale de vreo 15 kilometri până la peştera propriu zisă. Cine poate ajunge la Scărişoara va avea parte de imagini de neuitat. De exemplu în sala numită Catedrala, turiştii pot admira zeci de minute la rând cum lumina lanternelor se reflectă în mii de sclipiri magice, reflecţii ale cristalelor de zăpadă de pe fundul avenului – cavitate formată în mod natural şi care se umple cu apă, gheaţă sau zăpadă. La lumina lanternelor şi a sălii, ochii privesc un spectacol feeric de neuitat. Accesul turiştilor se face de-a lungul unui şir de scări metalice, parcurse întocmai ca un fel de labirint enigmatic ce pregăteşte vizitatorul cu atmosfera magică a acelor locuri. Coborârea se realizează pe o porţiune de aproximativ 50 de metri, traversând scară după scară, şi practic dacă veţi merge acolo o să constataţi că parcă vă aflaţi într-o altă lume, datorită felului în care relieful locului apare privirii turiştilor. Este ca şi cum s-ar coborâ către realitatea altei lumi, ce parcă ar avea alte legi decât ale noastre. Chiar aproape de intrare se poate vedea o formaţiune care a fost numită „Foca de gheaţă”, deşi privind mai cu atenţie bizara bucată de gheaţă seamănă mai mult cu capul unui delfin ieşind din apă. Ca şi alte peşteri din România, Scărişoara merită vizitată pentru imaginea ei interioară, dar şi pentru aducerea aminte despre vremurile de demult, când strămoşii noştri geto-daci o foloseau atunci când erau nevoiţi să se deplaseze repede pe sub munţi. Probabil că, aşa cum a rămas şi legenda despre ultimul Solomat -solomonar, acesta o fi fost ultimul preot geto-dac care a trăit undeva în vremea Evului Mediu, şi care s-o fi retras într-un alt spaţiu… şi într-un alt timp…

Cornel Nicula