Ronde.ro

Plânsul şi efectele lui asupra mentalului nostru

Marți, 03.nov..2015 18:00 Inteligenta emotionala Lasă un răspuns 1 vizualizari

Din prima zi de viaţă copilului îi curg lacrimile, pe parcursul vieţii omul are multe stări şi evenimente care îi provoacă plânsul, fapt care se petrece voluntar sau involuntar. Pânsul face parte din viaţa noastră, lacrimile purifică ochii, secreţia lacrimală conţine 98% apă, 2% proteine, electroliţi, enzime, cu proprietăţi antibacteriene, imunoglobuline, stimulează capacitatea sistemului imunitar. În situaţiile în care ne intră ceva în ochi sau are loc o anumită agresiune asupra ochiului, lacrimile apar rapid ca o reacţie de apărare şi de curăţare a ochiului. Pentru a lămuri dacă plânsul este sau nu benefic, este nevoie să studiem cauzele care provoacă plânsul precum şi frecvenţa cu care se produce acest lucru la o persoană.

E sănătos să plângem

S-a dovedit că plânsul firesc generat de diferite situaţii, stări emoţionale, şocuri, reflectă manifestarea naturală a propriilor trăiri, descărcări care e bine să fie lăsate să se desfăşoare natural, fără a le înăbuşi din diverse motive. În asemenea cazuri plânsul ajută la eliberarea de tensiuni, ajută la relaxare, ducând la o mai rapidă echilibrare emoţională. Unii plâng de tristeţe, alţii plâng de bucurie, ambele situaţii sunt normale atâta timp cât nu se exagerează, un plâns normal ajută la descărcare şi apoi la revenirea la normalitate. Plânsul în jelire, în travaliul de doliu îşi are rostul lui, un travaliu de doliu consumat înseamnă revenire la normal şi asceptarea situaţiei date.

De ce este provocat plânsul?

Plânsul poate fi provocat de: dureri fizice, tristeţe, regrete, bucurie, reacţie emoţională. Plânsul fără motive ridicăPlansul si efectele lui asupra mentalului nostru 2 semne de întrebare cu privire la starea de sănătate, mai ales când se produce frecvent, de asemenea plânsul cu „lacrimi de crocodil”, afişat ca un şantaj emoţional, reflectă trăsăturile negative de caracter ale persoanei. Există şi stări depresive, frustrări, furii, care se manifestă prin excese de plâns, neputinţa de a face faţă unei situaţii dificile sau care a apărut imprevizibil de asemenea poate să genereze izbucniri în plâns. Sunt şi persoane care plâng din orice simplu motiv, plâng când vorbesc despre evenimente plăcute, plâng când repovestesc un eveniment tragic, când îşi amintesc diverse evenimente din trecut, ceea ce oglindeşte dezechilibre emoţionale, frustrări, tulburări afective, etc. Lacrimile care apar în timpul dialogului cu Dumnezeu înseamnă recunoaşterea păcatelor şi regretul pentru săvârşirea lor. Sfântul Ioan Scărarul a reliefat că plânsul este al doilea botez, primul botez ne curăţă de păcatele de mai înainte, botezul lacrimilor ne curăţă de păcatele făcute după botez. Arsenie cel Mare, Efrem Sirul şi Isaac Sirul spun că „ lacrimile la rugăciune sunt un semn al milei lui Dumnezeu” căci prin lacrimi se linişteşte văzduhul inimii.

Marilena Moldovan


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Aboneaza-te prin email!

Aboneaza-te si vei primi direct pe email cele mai noi articole!