Răzvrătirea lui Lucifer

Originea legendei a îngerului căzut

Actuala omenire are la bază o serie de tabu-uri de care nici la momentul prezent nu a reuşit să scape, dat fiind faptul că aceste tabu-uri există încă de la începuturile civilizaţiei.

Unul dintre cele mai importante tabu-uri dacă îl putem considera aşa este cel legat de o entitate despre care toate scripturile străvechi menţionează unul şi acelaşi aspect, şi anume că s-a răzvrătit împotriva Creatorului. Cu toate că s-au făcut numeroase confuzii de-a lungul timpului în privinţa originii acestei entităţi pe care o ştim drept Lucifer, o realitate este cert că a existat referitor la această fiinţă de lumină despre care miturile menţionează că în căderea sa din ceruri şi-a pierdut o anumită nestemată pe care ar fi purtat-o în zona frunţii. Un sâmbure de adevăr există în orice mit şi dacă este să dăm crezare străvechilor legende cosmice, într-adevăr această entitate a greşit de o manieră fundamentală.

În articolele pe care le-aţi citit cu aproximativ un an în urmă se vorbea despre L’Kha-Fra, o fiinţă care a făcut parte dintre primii Fondatori care au decis să exploreze universul fizic tridimensional şi care a produs scindarea acestui grup în momentul când Fondatorii au creat primii membrii ai unei specii umanoide, adică primii oameni. Acest L’Kha-Fra este unul şi acelaşi cu Lucifer, acest nume fiindu-i dat de pământeni din motive de pronunţie mai accesibilă.

De ce a decăzut Lucifer?

El era considerat a fi „Purtătorul de Lumină”, multe doctrine esoterice atribuindu-i încă din vechime rolul de a-i învăţa pe oameni ce este Lumina, şi nu cea fizică pe care o vedem cu ochiul ci Lumina Cunoaşterii. Se spune că într-o manieră oarecum bizară şi de netăgăduit, Dumnezeu când l-a făcut pe om a poruncit tuturor fiinţelor din ceruri să se închine acestei creaturi – omul, care la început nu cunoştea nimic dar care, aşa cum a hotărât Dumnezeu, avea suflet în care existau sentimente şi trăiri pe care nicio altă fiinţă creată nu le avea, pentru că nu dispuneau de suflet aşa cum l-a pus Dumnezeu în fiinţa umană. În acest fel o mare parte din civilizaţii vechi, şi chiar şi o parte a îngerilor şi arhanghelilor au devenit nedumeriţi şi s-au văzut într-un fel umilite. Cum, să fie oamenii Pământului mai importanţi pentru Dumnezeu decât ei toţi, fiinţe evoluate?

Era un fel de lecţie pe care Dumnezeu le-o dădea îngerilor şi altor civilizaţii, pentru că El dăduse decizia ca multe clase de îngeri să fie în slujba oamenilor, pentru a-i proteja. Era pentru prima dată când Dumnezeu experimenta un nou corp subtil creat din Gândul Său – Sufletul omului. Pentru mulţi îngeri această hotărâre a lui Dumnezeu era de neacceptat, deoarece ei nu admiteau să slujească nişte fiinţe mult inferioare lor ca nivel de evoluţie şi puteri spirituale. Printre aceşti îngeri s-a aflat şi Lucifer, care avea o poziţie destul de înaltă într-unul din Consiliile Ierarhiei Spirituale a acestei zone galactice în care ne aflăm şi noi. Din punctul său de vedere, pentru că toate fiinţele create au un liber arbitru, era inadmisibil ca Dumnezeu să acorde mult mai importanţă oamenilor decât îngerilor. Nu degeaba în scrierile esoterice de pe Pământ omul este considerat „Cununa Creaţiei”, adică cea mai dotată fiinţă dintre toate, şi aici ne referim la corpurile subtile cel puţin. Deşi omul nu este atât de evoluat în raport cu celelalte fiinţe inteligente, totuşi dispune de atu-uri cum sunt sentimentele şi trăirile emoţionale, care nu există la marea majoritate a civilizaţiilor din galaxia noastră. Cu toate acestea majoritatea acestor civilizaţii sunt benefice, şi prin liber arbitru au îmbrăţişat sensul constructiv şi paşnic al evoluţiei.

Consecințele decăderii lui Lucifer

În ceea ce-l priveşte pe Lucifer, este adevărat că Tatăl Ceresc – Dumnezeu l-a pedepsit prin alungarea sa pe Pământ. Şi aici putem observa şi înţelege o idee la fel de veche precum timpul. Dacă ne uităm într-o familie unde există ceartă sau neîneţelegeri, ce se întâmplă? Dacă unul dintre copii se ceartă cu tatăl, acesta îi spune: „du-te la maică-ta!” Şi astfel a păţit şi Lucifer, care pe bună dreptate a fost pedepsit şi alungat pe Pământ. Planetei noastre i se mai spune şi Geea sau Ter-Ra, Pământul Soarelui, Pământul Luminii sau Soţia Soarelui. Ce tâlc se află în asta? Dacă Tatăl este Soarele ca forţă spirituală, Mama este Pământul sau Geea ca spirit. Dacă Lucifer – Fiul sau Îngerul neascultător a fost alungat, unde s-a dus? La Mama, adică la Geea, iar Tatăl a rămas cu celălalt Fiu – Christ. De aceea şi Biblia noastră, chiar dacă prezintă inadvertenţe şi erori, conţine mutle lucruri concrete, cum ar fi pilda fiului risipitor şi pilda talantului. Lucifer este fiul risipitor, neascultător, care nu a acceptat că omului i se acorda mai multă importanţă decât lui ca înger şi fiinţă evoluată. Ceea ce a făcut el ulterior cu oamenii Pământului, la adăpostul Geei, a fost să introducă o doctrină diametral opusă celei adevărate. În acest mod el l-a înlocuit pe Dumnezeu, în vanitatea sa imensă, lezată de atitudinea Tatălui. Este evident că Mama Geea a fost pedepsită la rândul ei prin faptul că a trebuit să se supună Legilor Divine şi astfel ea a fost nevoită să coboare în vibraţie suportând vreme de mii de ani tot ceea ce au făcut oamenii, influenţaţi fiind de către Lucifer şi de către toţi cei care au aderat la doctrina sa.

Sigur că într-un articol ca acesta nu putem atinge întreaga dimensiune a răzvrătirii lui Lucifer, dar poate fi un start bun pentru a aprofunda acest subiect şi pentru a vedea unde s-a ajuns cu această răzvrătire. Asta pentru că, aşa cum spuneam, spre deosebire de toate fiinţele create înaintea sa, omul este cel mai apropiat de Dumnezeu prin structura sa.