Românul spiritual și diaspora – cum se simte România din afară?

“Oriunde te duci, du-te cu toată inima” spunea Confucius. Dar ce spun oare cei care pleacă din țară cu scopul de a-și găsi inima?

Pentru cei îndrăzneți, pentru cei neobosiți și însetați de experiențe noi, pentru aventurieri și aventuroși, pentru plictisiți și neastâmpărați, pentru fiecare dintre noi, există cel puțin un loc și o situație care ne taie răsuflarea. Și odată ce am găsit acel loc, avem certitudinea că magia nu se termină acolo. Parcă ne uităm la trailer-ul filmului în care urmează să jucăm. Un film al călătoriilor interioare și exterioare, un film al ajungerii acasă, oriunde ar fi acel loc.

Românii pleacă din România pentru motive la fel de variate ca ei înșiși. Pentru aceleași motive, și altele, oameni de peste tot redevin nomazi și exploratori. Adevărul e că lumea e mare și nu ne-ajunge o viață să trăim tot ce-i de trăit.

 De ce plecăm, însă?

• Viața românească ne pare tristă și săracă
• Avem valori diferite de majoritatea care ne înconjoară
• Vrem acces la sisteme care să funcționeze
• Vrem să experimentăm o cultură diferită
• Suntem adeptii învățatului prin oameni, deci vrem să cunoaștem cât mai mult și cât mai divers, pentru ca astfel să ne lărgim orizontul și percepția
• Simțim cum un anumit loc ne cheamă

Cei mai norocoși dintre noi ajung să viziteze locurile preferate. Cei mai puțin norocoși, e posibil să aștepte o perioadă mai lungă până când ușile se vor deschide în favoarea lor. Până una-alta, norocul și-l face omul cu mâna lui, sau mai bine spus, cu gândul lui. Dacă îți dorești să te plimbi prin lumea largă, vei afla o cale prin care să faci asta. Tot ce contează este sa fii suficient de determinat.

Atitudinea pe care o ai în România, rămâne aceeași și în Elveția, India sau Maroc. Un loc străin nu te scapă de problemele familiale și familiare, nu face ca gândurile care nu-ți dau pace să dispară de tot și nu-ți aduce vreun beneficiu extern care să nu fie legat de stările tale interioare.

Un loc nou te ajută să fii mai mult în prezent, pentru că simțurile tale au acces la mirosuri, gusturi, atingeri și imagini noi. Dar nu trece mult și prospețimea aceasta se pierde în noua rutină.

Omul sfințește locul, zice proverbul românesc

Ceea ce e în tine face ca un loc urât să devină frumos sau invers. Circumstanțele cu care te întâlnești în călătorii schimbă în tine atât cât permiți tu. Dar până la urmă, ce este călătoria, dacă nu un acord tacit cu tine ca să înveți mai mult și mai repede?

Dacă pleci din România din dorința de a scăpa de tine și de problemele tale, te anunț că tu ești unicul tău tovarăș permanent de drum și problemele tale, care, nu atât că te așteaptă să te întorci, dar au modul lor inevitabil de a reveni în viața ta oriunde decizi să te stabilești și oricât decizi să stai.

Cu cât călătorești mai mult, cu atât vezi că oamenii diferă, circumstanțele sunt altele, dar mereu ceva pare să rămână la fel. Acea curgere de necuprins a vieții se întâmplă și în jungla din Amazon și în vârful celui mai mare zgârie-nori. Depinde de tine unde ajungi să te simți acasă.

Din punctul meu de vedere, România se uniformizează de la depărtare; și rămâne ca un reper profund personal în harta lumii. România nu-mi pare a fi nici prea-prea, nici foarte-foarte.

Din afară, țara asta se simte familiar și cald, oricât de mulți kilometri am hotărât să fac în afara ei.

Nimic în viața asta nu e întâmplător, nici măcar naționalitatea. Decât să ne gândim că este ceva în neregulă cu țara, mai bine am analiza energia colectivă a românilor și, de oriunde am fi, ne-am canaliza întreaga atenție nu pe a fi un român mai bun sau un străin mai integrat, ci pe a fi un om mai echilibrat și mai atent.

Manuela Dumitrașcu