Semnificațiile simbolului Pentagramei în perioada modernă

Interpretările eronate ale simbolului Pentagramei în zilele noastre

Astăzi este destul de greu să convingi pe oricine, în special un preot, că pentagrama era un simbol folosit în creştinismul primar. Deasemenea, destul de greu să scoţi cuiva din cap ideea „stelei diavolului”, explicând frumos şi corect din punct de vedere istoric că era considerată o reprezentare a celor cinci răni ale lui Iisus, a celor cinci litere ale numelui său cabalistic (YHŞWH) şi a celor două titluri ale sale în greacă (Soter-Salvator, şi Ichtys-Peşte). Şi cine ar vrea să audă că tot în creştinism, pentagrama este simbolul celor cinci bucurii ale Mariei avute cu Iisus (Buna-Vestire, Naşterea, Învierea, Înălţarea şi Ridicarea la Cer)? Mergând pe principiul că este eretică sau păgână pentru că „nu scrie nimic în Biblie despre ea”, am putea spune la fel despre majoritatea ritualurilor, sărbătorilor şi practicilor creştine actuale, nu-i aşa? La drept vorbind, nu orice fel de pentagramă este considerată negativă, însă oamenii pot generaliza extrem de uşor. Am intrat fără să vreau într-o dispută în care un domn susţinea sus şi tare că pentagrama este semn satanist. „Bine, spun eu, dar numai cea cu un vârf în jos şi două în sus are semnificaţii negative, şi asta de puţin timp.” Domnul nostru, nimic: „în sus, în jos, tot aia e.” Nu mă las mai prejos şi spun că „este un simbol sacru de multe secole, milenii chiar, care a fost preluat de aşa-zişii satanişti de vreo 60 de ani sau chiar mai puţin.” Mi se răspunde „cât de sacră o fi fost înainte, dacă ei o folosesc, tot rea e.” Bun. „Dar alte simboluri folosite de bieţii rătăciţi mai cunoşteţi? De exemplu, crucea întoarsă.” Domnul nostru spune că „da, dar e întoarsă, nu e cu capul în sus.” Foarte corect, la fel ca pentagrama. „Da, dar crucea e sfântă, are o tradiţie!” „ Sigur, la fel ca steaua cu cinci colţuri. Dar dacă ei o folosesc… mai ştim?” Fără a dori să denigrez în vreun fel crucea ca simbol religios, doresc să aduc aminte „specialiştilor în semne” că nici măcar crucea întoarsă nu este un semn malefic, nici o batjocorire a sfintei cruci, ci doar semnul Sfântului Apostol Petru, care a cerut să fie crucificat cu capul în jos, motivat fiind de smerenia sa. Însă de unde provine această idee conform căreia pentagrama, în special cea inversată, este negativă? În toată istoria acestui semn, nu se întâlneşte vreo distincţie între cele două. Nici la babilonieni, nici la evrei, arabi, indieni, perşi, chinezi şi nici chiar în ţara noastră. Nici măcar cărţile de magie medievale nu oferă vreo semnificaţie aparte pentagramei în funcţie de sensul său. Cornelius Agrippa, pe care l-am citat în rândurile trecute, arată steaua cu cinci colţuri ca fiind armonia celor cinci simţuri şi cinci planete în desenul său celebru în care încadrează un om, iar aici ea este arătată cu vârful în sus. Câteva pagini după, acelaşi autor ilustrează pentaclul lui Pitagora, cu cele cinci litere greceşti HYGEIA, dar cu vârful în jos! Nici vorbă de semnificaţii negative! Singurul care atribuie acestui semn un înţeles malefic este un autor din secolul XIX. Ocultistul şi fostul abate francez Alphonse Louis Constant, al cărui nume real tradus în ebraică va constitui binecunoscutul său pseudonim în lumea misticismului, Eliphas Levi Zahed, este cel de la care a pornit totul, se pare. Acesta este privit de multă lume drept unul dintre cei mai importanţi ocultişti ai secolului trecut şi un maestru de netăgăduit al kabalei. Realitatea este un pic diferită, deoarece kabala creştină pe care o practica şi o preda era o prelucrare foarte diluată a ceea ce kabala înseamnă şi conţine în tradiţia iudaică, iar ideile sale erau bazate nu numai pe tradiţiile oculte pe care le adunase, dar şi pe imaginaţia sa extrem de fertilă. Cu alte cuvinte, cu toate că prezenta o mulţime de cunoştinţe care puteau fi numite autentice, avea tendinţa de a le prezenta sub vălul misteriosului şi arcanului, înflorind pe alocuri adevărul şi adăugând multe lucruri de la sine însuşi. El este primul care afirmă că pentagrama cu vârful în sus este „semnul atotputerii sau al autocraţiei intelectuale, steaua magilor, semnul verbului devenit trup, Mântuitorul, mielul Sfântului Ioan” , în timp ce pentagrama cu vârful în jos este „subversiunea intelectuală, dezordinea sau nebunia, Satan sau ţapul sabatului, ţapul din Mendes”.

Ţapul din Mendes şi pentagrama satanistă

Ţapul din Mendes este preluat dintr-o relatare a lui Herodot, istoric antic cel puţin la fel de „creativ” ca şi Levi. Acesta povestea despre oraşul egiptean Mendes (Djedet), unde localnicii adorau un zeu-ţap, simbol al fertilităţii. Nimic mai ciudat, se ştie că egiptenii îşi reprezentau zeii cu capete de vultur, şoim, taur, berbec, ibis şi aşa mai departe. Nu chiar deplasat, având în vedere că noi creştinii îl reprezentăm pe Iisus ca Miel, şi pe cei patru evanghelişti ca un om, un vultur, un leu şi un taur. Problema este că nu era niciun fel de ţap în Mendes, doar un zeu tutelar al oraşului, numit Banebdjed (Suflet-Stăpân-al oraşului Djedet), care avea un cap de… berbec. Ori a face ţapul berbec e o dovadă de ignoranţă (sau poate, miopie) şi a numi berbecul diabolic este prea de tot, având în vedere că şi Mielul este tot un berbec, doar că mai mic. Nu numai că ideea de a considera pentagrama ca ceva diabolic este recentă şi aparţine lui Levi, ajutat şi de desenul său celebru cu un cap de ţap încadrat într-o pentagramă, dar se bazează şi pe o istorioară obscură, dovedit eronată. Ţapul din Mendes era ţap cum este pentagrama triunghi! Şi totuşi, lumea continuă să îl creadă. Este ţapul un animal necurat, malefic? Dacă ar fi să credem toate basmele şi filmele, da. Dar ce spune Biblia despre el? Biblia îl consideră un animal curat, utilizat în serviciul religios pentru sacrificiu. Un rit anual evreiesc presupunea sacrificarea unui ţap după legile mozaice, în timp ce un altul era trimis în deşert, purtând în mod simbolic toate păcatele comunităţii, de unde şi expresia de „ţap ispăşitor”. În afara faptului că era considerat bun pentru sacrificiu de către legea sfântă, un animal curat, din părul ţapului erau confecţionate perdelele Tabernacolului, cortul sfânt, iar din coarnele lui erau făcute la nevoie şofarele, instrumente sacre de suflat utilizate de preoţi. Vă invit să gândiţi cu mintea, nu cu informaţiile iraţionale transmise în mod superstiţios. Nici pentagrama, nici ţapul, din păcate, nu prea au legatură cu Scaraoţchi…

Mihai Vârtejaru