Suntem într-o permanentă competiţie cu cei din jurul nostru
Fiecare vine cu bagajul lui karmic și fiecare are ceva de învățat din anumite lecții, pentru că fiecare are trasat în destinul lui ce va face.
Competiția este un orgoliu mascat, iar comparația o invidie mascată
.
În viața mea am fost provocată de multe ori la competiție, dar tot timpul am refuzat-o pentru că o consider o prostie. Fără să fiu o frumusețe am eclipsat multe frumuseți, fără să am zeci de diplome am depășit multe persoane fixate în limitele diplomelor, fără să fiu o persoană sănătoasă am doborât multe obstacole prin voință și forță spirituală. Există pe lume oameni care nu trec neobservați chiar dacă își doresc anonimatul. Fără să am nimic special, eu nu am trecut neobservată și asta a stârnit multe invidii și ambiții, și la femei și la bărbați. Am avut și prietenii de nădejde, dar și invidii de temut și în tinerețe și acum. Când văd pe cineva că plesnește de invidie intrând în competiție cu mine sau începe să se compare, îmi vine să-l ”binecuvântez politicos” cu o înjurătură. Pe planeta asta este loc sub soare pentru toată lumea, de ce să-ți umbrești ziua comparându-te cu altul sau intrând în competiție cu el?!
“Eu pot mai mult ca tine, eu sunt mai bun ca tine” În subconştient avem mereu astfel de fraze motivaţionale.
Dacă tu n-ai avut în karma ta o misiune individuală de familie n-o să înțelegi niciodată munca și responsabilitatea unuia care a trăit așa ceva. Dacă ai avut călăuzire de mic și n-ai mers pe bâjbâite pe calea spirituală sau ai avut părinți dotați și grijulii care ți-au stimulat și încurajat calitățile, n-o să fii niciodată în pielea celui care a luptat cu fiecare eveniment, și care a făcut un slalom prin viață să ajungă undeva sau să înțeleagă ceva. Există oameni pe care trebuie să-i lauzi, să-i adulezi, să le întărești încrederea în ei tot timpul, și oameni care trăiesc cu ce au la modul firesc și modest. Chiar dacă își cunosc valoarea se mulțumesc cu ce au fără să se considere excepții. Un prieten bun îmi spunea că harul meu este să mișc lucrurile. A intuit bine, pentru că eu mișc lucrurile și situațiile pentru mulți oameni, îi pun în legătură unii cu alții, îi ajut să facă ce au de făcut, în acest fel făcându-mi și eu misiunea de viață. Există tot felul de competiții în lume și toate vor să demonstreze cât este ”omul de mare și de tare”.
De ce nu intrăm în competiţie pentru nişte cauze nobile?
Nu se fac competiții să aperi pădurea de drujbe vrăjmașe sau apele de peturi, zdrențe și poluanți. Nu suntem campioni la înțelesul lumii vii în care trăim, considerăm că tot ce nu vorbește în graiul nostru trebuie distrus sau nebăgat în seamă! În Cartea Recordurilor se menționează și se premiază toate aberațiile și lumea este fascinată de această prostie. Dacă am intra în competiție să apărăm natura, să luăm atitudine când se taie copacii, când se ucid fără milă animalele, când se fac experiențe nucleare și de tot felul pe mări și oceane, oare am intra în Cartea Recordurilor? Competiția în religie este nocivă și năucitoare. Religia noastră este cea mai bună afirmă unii și Dumnezeul nostru este cel mai tare, spun alții! Și ca să o demonstreze practic, pornesc războaie nimicitoare unde omul ucide omul sau îl mutilează. Mă întrebam dacă oamenii observă aceste aberații sau trăind în obișnuință și banalitate iau totul ca pe ceva firesc?
Cecilia David
