Tot ce trebuie să ştim despre îngerii şi arhanghelii zilei de Vineri

Cine sunt îngerii zilei de Vineri?
În articolul precedent am văzut care sunt oficiile și atribuțiile divine ale îngerilor zilei de Joi, anume Țadkiel, Chasdiel și Asasiel, iar acum urmează, în ordinea planetară asociată zilelor săptămânii, cei trei îngeri asociați cu planeta Venus și sfera spiritelor veneriene, adică îngerii zilei de Vineri.
În Heptameron, una dintre cele mai influente cărți de magie din Renaștere, aceștia sunt numiți Anael, Rachiel și Sachiel. „Cartea lui Honorius” îi numește ca îngeri ai zilei de Vineri pe Hanael sau Hanahel, Raquiel sau Raqiel și Salguyel. În alte cărți de magie acești îngeri sunt amintiți sub numele Anael, Sarquiel, Tarquiel sau Naquiel și Sacquiel sau Sagriel. Credem că variantele listate aici, anume Haniel, Raqiel și Salguyel, sunt cele mai corecte.
Cine este arhanghelul Haniel şi ce cunoştem despre acesta?
Primul înger al zilei lui Venus este Haniel. După cum bine știm din articolul dedicat lui, Haniel sau Anael este arhanghelul guvernator al întregii sfere veneriene, altfel spus, inteligența planetară a lui Venus. Numele său apare și ca Hanael, Hanahel, Aniel, Haniel sau Anauel, iar în limba ebraică înseamnă „Bucuria lui Dumnezeu”. Este arhanghelul iubirii, al relațiilor, al înțelegerilor dintre suflete și al tuturor relațiilor. Este de asemenea guvernatorul artelor, frumuseții și tinereții, nu degeaba mai toate talismanele și amuletele medievale conțineau numele și pecetea sa. Anael este personificarea și întruparea celestă a bucuriei, a tot ceea ce aduce împlinire. Țadkiel este tot un arhanghel al bucuriei, însă el guvernează mai degrabă veselia, jovialitatea, ludismul și buna-dispoziție. Haniel este stăpânul bucuriei intime, personale, al împlinirilor sufletești și al satisfacției. Fiind arhanghelul zonei venusiene, acesta se ocupă atât de bucuria egoistă cât și de cea altruistă. Bucuria egoistă este percepută drept dragoste de marea majoritate a oamenilor, nevoia de a fi iubit sau iubită, dorit sau dorită, admirat, râvnit și așa mai departe. Nu trebuie să ne mire nicidecum acest lucru, deoarece o mare parte din trăirile umane sunt guvernate de instinct, iar nevoia de a fi iubit este una de bază. Bucuria altruistă este cu o treaptă mai sus față de cea precedentă. Nu este nici iubire necondiționată față de toți oamenii sau față de Dumnezeu, dar nici iubire egoistă și pătimașă. Este acel sentiment nobil care ne face să punem pe celălalt deasupra noastră și să ne sacrificăm pe noi înșine pentru acela. Bucuria noastră nu mai este ardoarea cu care suntem iubiți, dorința înflăcărată care îl animă pe partener sau gândul celuilalt la noi, ci simpla lui fericire. Când bucuria lor ajunge să ne fie sursă a bucuriei, acesta este un pas foarte important în evoluția sufletească. Cel mai frumos dar pe care suntem capabili să îl facem este sacrificarea fericirii proprii de dragul celuilalt. Ideal este bineînțeles o înțelegere reciprocă a acestui tip de iubire, dar rar se întâmplă acest lucru. Haniel prezidează atât sacrificiul bucuriei, cât și bucuria însăși.
Cine este arhanghelul Raqiel şi ce spune tradiţia esoterică despre el?
Cel de-al doilea înger al lui Venus este Raqiel. Numele său mai poate fi întâlnit și sub forma de Raquiel și înseamnă ”Firmamentul lui Dumnezeu”. În tradiția kabbalistică, Raqia este Firmamentul, Întinderea din ape din Geneză, dar și unul din cele șapte ceruri. Conform “Cărții lui Enoch”, Raquia este cel de-al doilea cer, unde sunt închiși îngerii căzuți. Nu se știu multe despre acest înger, iar majoritatea lucrărilor îl numesc înger al zilei de Vineri și cam atât. Având în vedere natura demonică a celui de-al doilea cer, putem spune că Raquiel guvernează greșelile, pedepsele, anomaliile și perversiunile din sfera erotică. Fie că este vorba de obsesiile erotice din adolescență, de fetișurile adulților sau chiar de comportamentul care deviază de la norma morală, trebuie să existe un înger al cărui oficiu să cuprindă și acest domeniu, iar după toate probabilitățile, acesta este Raqiel.
Cine este Salguyel şi ce ştim despre acesta?
Cel de-al treilea înger al lui Venus și implicit, al zilei de Vineri, este Salguyel sau Salghyel. Numele lui înseamnă ”Zăpada lui Dumnezeu” sau Îngerul Zăpezii. Nu se știe concret de ce este considerat un înger al sferei veneriene și care este legătura lui cu aria erotică. Se știu despre acest înger și mai puține decât despre primii doi. Am putea spune că dacă Raqiel este îngerul iubirii interzise și flăcărilor pasionale, Salguyel este exact opusul, adică iubirea curată și pură, inocentă. În Psalmul 50, zăpada este un simbol al curățeniei sufletului și trupului: ”Spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi.” Zăpada nu era asociată în Orientul Apropiat, leagănul civilizațiilor biblice, cu iernile devastatoare, cu înghețul sau cu moartea, ca în Europa, ci era un simbol al piscurilor de neatins, un eveniment rar și special totodată. Zăpada era văzută ca un semn al apropierii de vârful muntelui, ceea ce a ajuns să semnifice curățenia omului ca semn al apropierii de cer, de îngeri și de Dumnezeu. Nu viscolul aprig, nu gheața tăioasă, ci zăpada albă, imaculată precum făptuirea sfinților, domoală precum cântecul din templu și moale și albă ca veșmintele alese ale preoților și patriarhilor. Salguyel este îngerul iubirii curate, inocente, altruiste și chiar îngerul sacrificiului prin iubire despre care vorbeam la Haniel.
Când putem invoca aceşti îngeri?
Numele celor trei mari îngeri ai zilei de Vineri pot fi folosite fie în ritualurile magice și ceremoniile sfinte care au loc în această zi, dedicate lui Venus, fie în anumite rugăciuni și invocații specifice, legate de sfera veneriană. Putem chiar apela la ajutorul lor în fiecare dimineață de Vineri pentru a atrage iubirea, armonia și bucuria asupra noastră și a celor apropiați nouă, dar și pentru a cere protecție divină pe parcursul zilei. De asemenea, proiectele de lungă durată începute într-o Vineri și oamenii născuți în această zi sunt sub protecția și ghidarea celor trei arhangheli. Ne putem adresa îngerilor venerieni cu următoarea formulă:
“Prin numele lui Dumnezeu Cel Atot-puternic şi Atot-iubitor, Yod-He-Vau-He Tzabaoth, vă chem, îngeri sfinți, puternici și curați Haniel, Raqiel și Salguyel, care sunteți puși căpetenii peste ziua lui Venus, pentru a mă ajuta în acest ceas în care am nevoie de voi, Aici şi Acum. Amin!”
Asterion