Vizualizaţi-vă dorinţele şi ele se vor îndeplini

“O imagine face cât 1000 de cuvinte” a spus Buddha cândva. Şi aşa este într-adevăr. Dacă aţi avea în faţă o fotografie a cuiva, oare câte cuvinte v-ar trebui pentru a descrie, chiar şi în linii mari, ceea ce conţine fotografia? În mod sigur aţi începe să descrieţi ceea ce se vede în poză, culorile, nuanţele, detaliile, poziţia lucrurilor ce apar în fotografia respectivă, precum şi ocazia cu care a fost făcută şi mai ales de ce. Dincolo de toate aceste elemente ce constituie un ansamblu eterogen şi complex, putem să ne punem întrebarea:
Ce este de fapt o fotografie? Este ea doar imortalizarea unui moment din viaţa noastră sau a cuiva anume? Este ea un cumul de informaţie de diferite feluri care alcătuiesc un stop cadru spaţio-temporal? Sau poate fi chiar un portal prin care amintirile pot fi accesate atunci când inteţionăm să rememorăm frânturi frumoase din trecutul propriu sau al altora? Oricum ar fi, fotografia sau imaginea reprezintă un mijloc prin care se exprimă în mod tacit mii de cuvinte, mii de expresii ale emoţiilor, ale sentimentelor şi ale gândurilor.
De ce ne facem sute de poze?
De exemplu, de ce păstrăm fotografiile pe care le facem de-a lungul anilor? Doar pentru a ne reaminti de persoanele dragi, de prieteni şi rude? Dar ele sunt încă în viaţă! Şi atunci de ce facem mereu poze? Am cunoscut cel puţin câteva persoane care erau maniace, chiar obsedate să facă sute de poze ale aceloraşi persoane pe care le cunoşteau, de parcă şi-ar fi făcut o întreagă arhivă naţională necesară unei ipotetice perioade post apocaliptică. Şi asta la fiecare ocazie pe care o prindeau. Este de înţeles că o duzină de poze e rezonabil să faci, cu ocazia unei onomastici sau a altui eveniment, dar ca să aduni sute de poze de la un singur eveniment, ale unei singure persoane, mi se pare o chestiune care depăşeşte normalitatea unui om sănătos din punct de vedere psihic.
Cum putem realiza o imagine din cuvinte?
Să trecem de aceste aspecte şi să vedem cum putem realiza un proces inversat, acela de a realiza o imagine din cuvinte, altfel decât procedeul fotografiei sau al editării moderne foto sau video. Ne putem referi la modalitatea prin care fiecare dintre noi îşi poate asigura îndeplinirea unei dorinţe sau a unui proiect la care visează să-l finalizeze. Să luăm un exemplu destul de simplu. Atunci când aţi citit o carte de aventuri, cu fiecare fragment parcurs parcă vedeaţi cu ochii minţii scena care se petrecea. De exemplu eu am citit cu mulţi ani înainte de 1989 cartea lui Jack London – „Colţ Alb”, o poveste superbă din nordul Alaskăi. Mintea are miraculoasa proprietate, în afară de acele lamentabile devieri ce ţin de latura spirituală, de a compune imagini pe baza a ceea ce acumulează ca informaţie citită cu ochiul şi auzită cu urechea, atunci când este implicat şi auzul. Când parcurgem capitolele unei cărţi, indiferent despre ce subiect tratează acea carte, mintea imediat porneşte, şi în baza informaţiilor şi cuvintelor citite şi procesate de către raţiune, începe să formeze în propriul ei plan imagini. Acestea sunt fragmente de energii modulate de către conştiinţa noastră, şi ele se adună treptat, dar destul de repede, şi în cele din urmă o imagine clară se formează în mintea noastră. Şi atunci zicem: „aha, uite aşa cred că trebuie să arate!!”
Un alt exemplu este atunci când un prieten ne povesteşte ceva despre un alt prieten. Cunoscând chipul său, aflat ca formă de energie în mintea noastră, deşi noi nu am fost la locul acţiunii unde a fost acel om despre care ni se spune, mintea noastră începe şi compune imagini în baza celor relatate de persoana din faţa noastră, şi astfel se derulează pe ecranul mental nişte scene pe care noi înşine le fabricăm. Aceste scene nu sunt identice cu cele reale pe care prietenul despre care ni se povesteşte le-a făcut în acţiunea sa.
Însă mecanismul mental funcţionează, ceea ce ne demonstrează că el poate fi eficient în cazul în care ne propunem să realizăm lucruri importante în viaţa noastră.
Pentru că acesta este mecanismul prin care mentalul poate să ne poarte către succese. Acesta este secretul succesului, compunerea de imagini.
Vizualizaţi-vă dorinţele şi ele se vor îndeplini
Acum să facem un simplu exerciţiu. Luaţi o foaie de hârtie şi gândiţi-vă bine înainte de a scrie ceva pe ea. Gândiţi-vă la ceva ce v-aţi dorit foarte mult să obţineţi. Dacă vă este limpede în minte ce v-aţi dorit, scrieţi pe hârtie cuvântul. Odată ce l-aţi scris el vă va apare în minte. După ce-l vedeţi clar în minte, scrieţi un al doilea cuvânt care se asociază cu primul, de exemplu suma necesară achiziţionării lui. Asta presupune să cunoaşteţi exact cât costă acel lucru dorit. Apoi scrieţi un al treilea cuvânt care să arate că primele două sunt îndeplinite. Puteţi scrie „cumpărat”, mentalul imediat va pune în acţiune cuvântul şi în interiorul minţii va apare o imagine ca şi când deja aveţi lângă voi acel lucru mult dorit. Este un secret folosit de foarte puţini oameni, care au decoperit acest mecanism, şi care s-au îmbogăţit… scriind pe hârtie ceea ce şi-au dorit. Nu ezitaţi, Dumnezeu are ochi peste tot… Şi când vede ce scrieţi, el este exact ca un profesor bun şi blând… Şi dacă scrieţi corect şi simplu, atunci el vă va da nota maximă, asta însemnând îndeplinirea dorinţei aşternută pe o coală albă.
Radu Ran